Hantavirus în actualitate

Hantavirus face parte dintr-o familie numeroasă de virsusuri cu răspândire largă, care are ca gazdă primară rozătoarele, la care produce o infecție latentă, asimptomatică și neletală. Transmiterea la om poate produce două forme de boală – febra hemoragică cu sindrom renal (HFRS) și sindromul pulmonar cu hantavirus (HPS). Rapandirea geografică vizează cele două Americi, Asia și chiar Europa. Modalitatae de transmitere este prin contactul cu secreții infectate sau particule econtaminate de la rozătoare, inclusiv prin intermediul animalelor de companie care pot veni în contact cu rozătoarele purtătoare de virus. Manifestările clinice pot apărea după câteva zile până la 8 săptămâni de la infectare, cu variabilitate în funcție de tipul de virus implicat. Mortalitatea este mare, până la 50%. Prevenția cuprinde în general eliminarea gazdelor primare și îmbunătățirea condițiilor de trai și muncă. Au fost dezvoltate o serie de vaccinuri, dar eficaitatea acestora este limitată și nu oferă imunitate permanentă sau persistență, fiind necesare doze suplimentare.

Hantavirus – genom

Face parte din genul Orthohantavirus care include toate hantavirusurile ce produc infecția la oameni. Hantavirusurile au ca gazdă naturală rozătoarele, fiecare virus fiind specific unei anume specii de rozătoare.  Hantavirusurile provoacă, de obicei, o infecție asimptomatică, persistentă în cazul gazdelor. Odată transmisă infecţia la om, pot apărea două tipuri de afecțiuni: febra hemoragică cu sindrom renal și sindromul pulmonar cu hantavirus (1,2).

Genomul hantavirusului este format din trei segmente de ARN monocatenare, care codifică fiecare câte o proteină: o ARN polimerază dependentă de ARN (RdRp), un precursor al glicoproteinei spike și proteină N. Segmentele sunt încapsulate în proteine ​​N și formează complexe ribonucleoproteice, fiecare având atașată o copie a RdRp. Complexele ribonucleoproteice sunt înconjurate de un înveliș lipidic de la suprafața căreia emană proteine​​spike. Replicarea începe atunci când spike-urile se atașează de suprafața celulelor. După intrarea în celulă, învelișul fuzionează cu endozomi și lizozomi, care golesc complexele ribonucleoproteice în citoplasmă. RdRp transcrie apoi genomul pentru a produce ARN mesager (ARNm) pentru a determina robozomii celulei gazdă să producă proteine ​​virale, replicând genomul pentru noi virusuri.

Hantavirusurile au fost descoperite pentru prima dată după Războiul din Coreea. Primul hantavirus a fost izolat în 1978 în Coreea de Sud și a fost numit virusul Hantaan, după numele raionlui unde erau staţionaţi soldații coreeni care prezentau simptome (2).

Hantavirus – epidemiologie

Animalele infectate pot răspândi virusul la animalele neinfectate prin aerosoli sau picături din fecale, urină, salivă și sânge, prin consumul de alimente contaminate, din particulele de virus eliminate de pe piele sau blană, prin toaletare sau prin mușcături și zgârieturi.

Hantavirusurile se pot răspândi și pe cale fecal-orală și prin placentă în timpul sarcinii. Acestea pot supraviețui timp de 10 zile la temperatura camerei, 15 zile într-un mediu temperat și peste 18 zile la 4 °C.

Condițiile de viață și muncă pot influența transmiterea virusurilor la oameni:

• traiul într-un mediu rural;
• traiul sau lucratul în medii neigienice;
• interacțiunea cu medii comune cu gazdele naturale.

Principalele persoane cu risc crescut de aveni în contact și de face infecție cu hantavirus sunt:

• locuitori din zone defavorizate;
• excursioniștii;
• fermierii;
• lucrătorii silvici;
• minerii;
• personalul din aramatele cantonate în medii cu igienă precară;
• personalul din grădinile zoologice (2,10).

Hantavirusurile se întâlnesc mai frecvent în medii tropicale, subtropicale, umede.

Deoarece hantavirusurile au genomuri segmentate, acestea sunt capabile de recombinare și reasociere genetică, în care segmente din diferite virusuri se pot combina pentru a forma virusuri noi. Acest lucru se întâmplă adesea în natură și facilitează adaptarea hantavirusurilor la gazde și ecosisteme multiple.

Transmiterea de la om la om a fost raportată doar pentru sindromul pulmonar asociat cu infecția cu virusul Andes. Virusul Andes este endemic în America de Sud, cu circulație confirmată și cazuri umane raportate în principal în Argentina și Chile, și cazuri suplimentare și tulpini înrudite identificate în Uruguay, sudul Braziliei și Paraguay.

În 2025, în America de Nord și de Sud, opt țări au raportat cazuri de HPS, 229 de cazuri și 59 de decese, cu o rată de mortalitate = 25,7%. HPS nu este raportat în alte părți ale lumii. În Europa, în 2023 au fost raportate 1.885 de infecții cu hantavirus care cauzează HFRS (0,4 la 100.000), în scădere față de anii anteriori. În Asia de Est, în special în China și Republica Coreea, HFRS continuă să înregistreze mii de cazuri anual, deși incidența a scăzut în ultimele decenii.

Rata generală de mortalitate pentru sindromul pulmonar cu hantavirus poate ajunge până la 50%. Deși nu există tratament autorizat și nici vaccinuri pentru infecțiile cu hantavirus, terapia de susţinere, terapia intensivă și transferul către unități cu astfel de servicii disponibile pot îmbunătăți supraviețuirea.

Aspecte clinice și paraclinice ale infecției cu hantavirus

Hantavirusurile sunt asociate cu două sindroame clinice distincte majore la om: sindromul pulmonar cu hantavirus (HPS), raportat predominant în cele două Americi, și febra hemoragică cu sindrom renal (HFRS), raportată în principal în Europa și Asia.

Infecția cu hantavirus uman se transmite în principal prin contactul cu urina, fecalele sau saliva rozătoarelor infectate, fie prin atingerea suprafețelor contaminate. Perioada de incubație este de 2-4 săptămâni. Manifestările tipice pentru toate hantavirusurile încep cu simptome nespecifice: febră, frisoane, cefalee, dorsalgii, dureri abdominale, greață și vărsături.

Febra hemoragică cu sindrom renal

Febra hemoragică cu sindrom renal (HFRS) este cauzată în principal de hantavirusuri în Asia și Europa. Tabloul clinic variază de la subclinic la fatal, în funcție de virus.

Perioada de incubație este de 2 – 4 săptămâni. Ulterior apar manifestările clinice specifice: peteșii, hipotensiune arterială, hemoragii interne, disfuncție renală până la insuficientă renală și deces, în anumite cazuri (4).

Febra hemoragică cu hantavirus și sindrom renal (HFRS) este caracterizată prin cinci faze:

• febrilă;
• hipotensivă;
• oligurie;
• poliurie (diuretică);
• recuperare.

Simptomele apar de obicei la 12-16 zile după expunerea la virus, dar pot apărea chiar și la 5 zile sau chiar la 42 de zile după expunere. O caracteristică a HFRS este boala renală acută cu edem renal, proteinurie și hematurie. Alte simptome includ cefalee, dorsalgii, afectarea vederii, greață, vărsături, diaree și prezența de sânge în scaun. Aceste simptome durează 3-7 zile.

Simptomele hemoragice includ apariția de peteșii pe piele și mucoase în decurs de 3-4 zile de la debutul simptomelor, tuse, hemoptizie, congestia conjunctivei, sângerări gastrointestinale și sângerări intracraniene. În cazuri severe, poate apărea coagulare intravasculară diseminată (CID). Severitatea simptomelor variază în funcție de virus: virusul Hantaan provoacă HFRS severă, virusul Seul provoacă HFRS moderată, virusul Puumala provoacă HFRS ușoară, iar Dobrava-Belgrad variază în funcție de genotip.

În faza hipotensivă, care durează 1-3 zile, există o scădere bruscă a tensiunii arteriale și șoc din cauza leziunilor microvasculare, ceea ce poate duce la moarte subită. Totodată scade producția de urină și de trombocite. Faza oligurică sau diuretică, care durează 2-6 zile este cauzată de insuficiență renală cu oligurie și proteinurie. În timpul fazei de poliurie, care durează aproximativ 1-2 săptămâni,  funcțiile renale se recuperează treptat, ceea ce duce la creșterea producției de urină. Funcția renală completă poate fi restabilită după un proces lung de recuperare, de aproximativ 2-6 luni, dar pot apărea insuficiență renală cronică, disfuncție endocrină și hipertensiune arterială. Complicațiile extrarenale includ sindromul de detresă respiratorie acută (SDRA), afectarea glandei hipofize, colecistită, pericardită, encefalită și pancreatită.

În cazul gravidelor, simptomele sunt mai severe, iar la copii simptomele sunt mai ușoare, cu o frecvență mai mare a simptomelor abdominale. Studiile serologice sugerează că multe infecții cu HFRS trec neobservate, fie ca infecții asimptomatice, fie că o boală asemănătoare gripei ușoare, cu simptome precum febră, stare generală modificată și dureri musculare. În cazurile mai ușoare, diferitele faze ale bolii pot fi greu de distins sau unele faze pot fi absente, în timp ce în cazurile mai severe, fazele se pot suprapune (6).

Tratamentul este suportiv. Forma specifică de tratament depinde de faza bolii și de tabloul clinic. Hidratarea intravenoasă și terapia electrolitică sunt necesare pentru menținerea tensiunii arteriale și a echilibrului electrolitic. Transfuziile de trombocite pot fi utilizate pentru a reduce mortalitatea în cazurile de trombocitopenie severă și coagulare intravasculară diseminată pentru a controla hemoragia. Dacă apare o leziune renală acută, atunci se utilizează hemodializă intermitentă ca primă opțiune, iar terapia de substituție renală continuă în cazurile critice. Nu există medicamente antivirale specifice pentru infecția cu hantavirus, ribavirina și favipiravirul au demonstrat o eficacitate și o siguranță variabile.

Sindromul pulmonar cu hantavirus

Sindromul pulmonar cu hantavirus (HPS), numit și sindrom cardiopulmonar cu hantavirus (HCPS), are o perioadă de incubație de 16 – 24 de zile.

Simptomele apar între 1-8 săptămâni după expunerea la virus și se desfășoară în trei faze distincte:

• faza incipientă – simptome asemănătoare gripei : febră, mialgii, cefalee, dispnee, precum și număr scăzut de trombocite;
• faza cardiopulmonară – ritm cardiac neregulat, șoc cardiogen și afectarea capilară pulmonară, ceea ce poate duce la insuficiență respiratorie, hipotensiune arterială și pleurezie;
• faza finală – recuperarea – durează de obicei luni de zile, dar dispneea poate persistă până la 2 ani.

Boala are o rată a mortalității de 30 până la 60%. Decesul survine de obicei brusc în timpul fazei cardiopulmonare Nu au fost observate recurenţe ale infecției, ceea ce poate duce la concluzia că se produce o imunizare de lungă durată sau chiar pe viață (7).

HPS este cauzată în principal de infecția cu hantavirusuri în cele două Americi. În America de Nord, virusul Sin Nombre este cea mai frecventă cauză a HPS și este transmis de șoarecele-cerb vestic. În America de Sud, virusul Andes este cea mai frecventă cauză a HPS și este transmis în principal de șobolanul pigmeu de orez cu coadă lungă.

Tratamentul specific depinde de faza bolii și de tabloul clinic și implică monitorizare cardiacă continuă și suport respirator, inclusiv ventilație mecanică, oxigenare cu membrană extracorporală (ECMO) și hemofiltrare. Deoarece titrurile ridicate de nAb sunt asociate cu rezultate favorabile, plasmă și serurile proaspete congelate de la persoanele recuperate au fost utilizate pentru a trata HPS și a reduce rată mortalității.

Hantavirus, prevenție

Reducerea riscului de expunere la rozătoare previne infecția cu hantavirus. Metode de control al rozătoarelor sunt: rodenticidele, capcanele și chiar pisicile, precum și curățarea și dezinfectarea spațiilor de locuit prin eliminarea surselor de hrană pentru rozătoare pot preveni contaminarea alimentelor și a altor obiecte cu hantavirusuri din excrețiile și secrețiile rozătoarelor. Împiedicarea pătrunderii rozătoarelor în casă, eliminarea potențialelor locuri de cuibărit din zonele locuite, evitarea măturatului pentru a nu propaga praful care poate transmite fragmente contaminate (5,8).

Persoanele cu risc ridicat de infecție, persoanele care lucrează în agricultură, silvicultură și creșterea animalelor pot lua măsuri preventive, cum ar fi purtarea măștilor pentru a preveni expunerea la hantavirusuri, ventilarea încăperilor înainte de intrare, utilizarea mănușilor de cauciuc și a dezinfectanților. Hantavirusurile pot fi inactivate prin încălzire la 60 de grade Celsius timp de 30 de minute sau cu solvenți organici, solvenți cu hipoclorit și lumină ultravioletă.

Vaccinurile împotriva infecției cu hantavirus au fost aprobate în Coreea de Sud și China. În Coreea de Sud, un vaccin cu virus întreg inactivat este comercializat din 1990 pentru a proteja împotriva HFRS cauzată de virusul Hantaan și virusul Seul. Vaccinul nu a demonstrat că previne infecția, dar este asociat cu o severitate redusă a bolii. Totuși răspunsul anticorpilor scade destul de rapid și sunt necesare doze suplimentare frecvente pentru menținerea răspunsului imun. Un vaccin similar a fost aprobat pentru utilizare în China în 2005, care oferă imunitate de până la 33 de luni. Alte vaccinuri au fost studiate pe modele animale, cum ar fi vaccinurile recombinante, vaccinurile ADN, vaccinurile cu particule asemănătoare virusului, vaccinurile cu vectori recombinanti, și vaccinurile cu subunități. Aceste vaccinuri au demonstrat grade diferite de eficacitate (10).

Bibliografie:

1. Afzal S, Ali L, Batool A, Afzal M, Kanwal N, Hassan M, Safdar M, Ahmad A, Yang J (12 October 2023). „Hantavirus: An Overview and Advancements in Therapeutic Approaches for Infection”. Front Microbiol. 14 1233433. doi:10.3389/fmicb.2023.1233433. PMC 10601933. PMID 37901807;
2. Chen R, Gong H, Wang X, Sun M, Ji Y, Tan S, Chen J, Shao J, Liao M (8 August 2023). „Zoonotic Hantaviridae with Global Public Health Significance”. Viruses. 15 (8): 1705. doi:10.3390/v15081705. PMC 10459939. PMID 37632047;
3. https://www.cdc.gov/hantavirus/about/index.html;
4. Hansen A, Cameron S, Liu Q, Sun Y, Weinstein P, Williams C, Han GS, Bi P (April 2015). „Transmission of Haemorrhagic Fever With Renal Syndrome in China and the Role of Climate Factors: A Review”. Int J Infect Dis. 33: 212–218. doi:10.1016/j.ijid.2015.02.010. hdl:2440/94644. PMID 25704595;
5. Krüger DH, Schönrich G, Klempa B (June 2011). „Human Pathogenic Hantaviruses and Prevention of Infection”. Hum Vaccin. 7 (6): 685–693. doi:10.4161/hv.7.6.15197. PMC 3219076. PMID 21508676;
6. Tariq M, Kim DM (March 2022). „Hemorrhagic Fever with Renal Syndrome: Literature Review, Epidemiology, Clinical Picture and Pathogenesis”. Infect Chemother. 54 (1): 1–19. doi:10.3947/ic.2021.0148. PMC 8987181;
7. Dheerasekara K, Sumathipala S, Muthugala R (2020). „Hantavirus Infections-Treatment and Prevention”. Curr Treat Options Infect Dis. 12 (4): 410–421. doi:10.1007/s40506-020-00236-3. PMC 7594967. PMID 33144850;
8. „How to Clean Up After Rodents”. Centers for Disease Control and Prevention. 18 July 2024;
9. Liu R, Ma H, Shu J, Zhang Q, Han M, Liu Z, Jin X, Zhang F, Wu X (30 January 2020). „Vaccines and Therapeutics Against Hantaviruses”. Front Microbiol. 10 2989. doi:10.3389/fmicb.2019.02989. PMC 7002362. PMID 32082263;
10. https://www.who.int/emergencies/disease-outbreak-news/item/2026-DON601.

Foto: Shutterstock

Dr. Teodora Trusca

medic specialist medicină de familie, manager calitate Clinicile și Spitalul Medicover