Ileita: cauze, manifestări clinice, diagnostic și tratament

Ileita reprezintă inflamația ileonului, segmentul distal și cel mai lung al intestinului subțire, cu rol esențial în absorbția vitaminei B12, reabsorbția acizilor biliari și reglarea răspunsului imun intestinal. Atunci când inflamația afectează porțiunea finală a ileonului, situată în apropierea valvei ileocecale, afecțiunea este denumită „ileită terminală”.

Deși este frecvent asociată bolii Crohn, ileita are o etiologie diversă, incluzând infecții, reacții medicamentoase, tulburări vasculare și afecțiuni inflamatorii sistemice. Diferențierea etiologică este esențială, deoarece manifestările clinice și modificările imagistice se pot suprapune, în timp ce conduita terapeutică diferă semnificativ.

Considerente fiziopatologice în ileită

Ileonul prezintă particularități anatomice și imunologice care favorizează dezvoltarea proceselor inflamatorii. Patogeneza implică interacțiunea dintre microbiota intestinală, integritatea barierei epiteliale, imunitatea mucoasei și factorii genetici sau de mediu.

Activarea răspunsului imun intestinal

Ileonul terminal conține numeroase plăci Peyer, structuri limfoide implicate în supravegherea antigenică intestinală. Activarea excesivă a receptorilor Toll-like și dereglarea răspunsului imun determină eliberarea mediatorilor proinflamatori, inclusiv factorul de necroză tumorală alfa (TNF-α), interleukina-1β, IL-6 și IL-23. Persistența inflamației favorizează infiltrarea mucoasei cu celule imune, apariția ulcerațiilor și, în formele severe, afectarea transmurală a peretelui intestinal.

Alterarea barierei epiteliale și a absorbției

Inflamația produce deteriorarea enterocitelor, creșterea permeabilității intestinale și perturbarea joncțiunilor intercelulare. Aceste modificări favorizează trecerea apei și electroliților în lumenul intestinal, contribuind la apariția diareei. Afectarea ileonului terminal interferează cu reabsorbția acizilor biliari și absorbția complexului vitamină B12–factor intrinsec, determinând malabsorbție și deficite nutriționale.

Staza fiziologică ileocecală

Tranzitul intestinal relativ lent în regiunea ileocecală prelungește contactul mucoasei cu microorganismele, antigenele alimentare și toxinele. Această particularitate favorizează persistența stimulilor inflamatori și contribuie la susceptibilitatea ileonului terminal pentru anumite infecții și afecțiuni inflamatorii cronice.

Cauzele și factorii de risc pentru ileită

Boala Crohn constituie una dintre principalele cauze de ileită cronică, dar nu este singura cauză asociată. În anumite cohorte de pacienți cu ileită terminală identificată prin tomografie computerizată, boala Crohn a reprezentat aproximativ 12,5–16,6% dintre diagnosticele finale. Proporția variază în funcție de populația investigată și contextul clinic.

Principalele categorii etiologice implicate în ileită includ:

Categoria	Cauze și exemple
Infecțioasă	Yersinia enterocolitica, Salmonella, Campylobacter, Clostridioides difficile, tuberculoză intestinală, citomegalovirus și infecții parazitare
Medicamentoasă	Enteropatie indusă de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), precum ibuprofenul și naproxenul
Inflamatorie intestinală	Boala Crohn și ileita de reflux (backwash ileitis) asociată colitei ulcerative extinse
Vasculară și ischemică	Ischemie mezenterică, vasculite sistemice, boala Behçet și lupus eritematos sistemic
Neoplazică	Tumori neuroendocrine, limfoame și adenocarcinoame intestinale
Infiltrativă și sistemică	Enterită eozinofilică, sarcoidoză, amiloidoză și endometrioză intestinală

Factorii de risc includ predispoziția genetică pentru boli inflamatorii intestinale, fumatul în boala Crohn, imunodepresia, expunerea la agenți infecțioși și administrarea pe termen lung de antiinflamatoare nesteroidiene.

Simptomele pacientului cu ileită

Manifestările asociate cu ileita variază în funcție de etiologie, extensia inflamației și durata evoluției. Formele acute infecțioase pot debuta brusc, în timp ce ileita asociată bolii Crohn prezintă frecvent evoluție recidivantă.

Manifestări gastrointestinale

Simptomatologia digestivă este dominată de durerea abdominală și modificările tranzitului intestinal:

• durere în fosa iliacă dreaptă: localizată în cadranul abdominal inferior drept, cu caracter colicativ sau persistent, uneori accentuată postprandial;
• diaree: scaune moi sau apoase, frecvent asociate malabsorbției acizilor biliari în formele cronice;
• sângerare digestivă: ulcerațiile mucoasei pot determina rectoragii, melenă sau pierderi sangvine oculte.

De asemenea, pacientul cu ileită se prezintă deseori cu distensie abdominală, meteorism, greață și disconfort, asociate cu perturbarea motilității intestinale.

Manifestări sistemice și malabsorbtive

Inflamația persistentă din ileită determină reducerea aportului alimentar, malabsorbție și modificări metabolice. Principalele manifestări includ:

• scădere ponderală involuntară și inapetență;
• deficit de vitamină B12, cu anemie megaloblastică, parestezii și tulburări neurologice;
• anemie feriprivă secundară pierderilor sangvine cronice;
• fatigabilitate persistentă.

În puseele inflamatorii active sau în ileita infecțioasă, febra moderată tinde să fie prezentă.

Manifestări extraintestinale

În ileita asociată bolii Crohn pot apărea artralgii, artrită periferică, eritem nodos, ulcerații aftoase orale, episclerită și uveită. Aceste manifestări reflectă caracterul sistemic al procesului inflamator și necesită evaluare multidisciplinară.

Protocolul de diagnostic pentru ileită

Stabilirea diagnosticului de ileită presupune corelarea simptomatologiei cu investigațiile biologice, microbiologice, endoscopice și imagistice. Obiectivul principal este identificarea etiologiei și diferențierea inflamației acute autolimitate de patologia intestinală cronică.

Anamneza și examenul clinic

Evaluarea inițială urmărește durata simptomelor, caracteristicile durerii, tranzitul intestinal, pierderea ponderală și prezența manifestărilor extraintestinale. Sunt investigate antecedentele familiale de boli inflamatorii intestinale, utilizarea antiinflamatoarelor, călătoriile recente, expunerile infecțioase și eventualele tratamente imunosupresoare.

Analize de laborator și investigații din materii fecale

Hemoleucograma identifică anemia și leucocitoza, iar proteina C reactivă (CRP) și viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) contribuie la evaluarea inflamației sistemice. Calprotectina fecală și lactoferina fecală sunt markeri ai inflamației intestinale, fără specificitate etiologică. Investigațiile microbiologice includ coprocultură, teste PCR multiplex pentru patogeni enterici și examinări parazitologice, în funcție de suspiciunea clinică.

Ileocolonoscopia cu biopsie

Ileocolonoscopia permite examinarea directă a ileonului terminal și recoltarea biopsiilor pentru evaluare histopatologică. Modificările endoscopice includ eritem, edem, ulcerații aftoide, ulcere longitudinale profunde și aspect de pavaj, caracteristic anumitor forme de boală Crohn.

Infecțiile cu Yersinia pot determina ulcerații rotunde sau ovale, iar infecțiile severe cu Clostridioides difficile pot produce pseudomembrane. Examenul histopatologic identifică inflamația acută sau cronică asociată cu ileita, distorsiunea arhitecturii criptelor, abcesele criptice și eventualele granuloame necazeificante.

Granuloamele susțin diagnosticul bolii Crohn în contextul corespunzător, însă nu sunt patognomonice și apar la o proporție limitată de pacienți. În suspiciunea de tuberculoză sau infecții fungice sunt necesare investigații histochimice și microbiologice suplimentare.

Investigații imagistice

Enterografia prin tomografie computerizată (CTE) și enterografia prin rezonanță magnetică (MRE) permit evaluarea îngroșării parietale, hipervascularizației mezenterice, stenozelor, fistulelor și abceselor asociate cu ileita.

Ecografia intestinală de înaltă rezoluție identifică îngroșarea peretelui ileal și creșterea vascularizației Doppler. Examinările fluoroscopice cu substanță de contrast sunt utilizate mai rar, fiind în mare parte înlocuite de enterografia CT și RM.

Alternative de tratament pentru ileită

Tratamentul pentru ileită este determinat de etiologia inflamației, severitatea manifestărilor și prezența complicațiilor. Nu există o schemă terapeutică universală pentru toate formele de ileită existente, așadar tratamentul se individualizează în funcție de pacient.

Tratamentul ileitei asociate bolii Crohn

Obiectivele terapeutice includ inducerea remisiunii, vindecarea mucoasei și prevenirea complicațiilor structurale. Principalele clase terapeutice sunt corticosteroizii, terapiile biologice şi imunomodulatoarele.

Aminosalicilații au eficacitate limitată în ileita asociată colii Crohn, așadar nu se recomandă a fi folosiți de rutină.

Tratamentul ileitei infecțioase

Formele infecțioase ușoare sunt frecvent autolimitate, necesitând rehidratare și corectarea dezechilibrelor electrolitice. Antibioterapia este rezervată infecțiilor severe sau anumitor categorii de pacienți. Ciprofloxacina, azitromicina și alte antimicrobiene sunt selectate în funcție de agentul identificat și sensibilitatea acestuia. Tratamentul infecției cu Clostridioides difficile necesită regimuri specifice.

Ileita medicamentoasă și managementul nutrițional

În enteropatia indusă de antiinflamatoare, întreruperea administrării medicamentului responsabil constituie principala măsură terapeutică. Managementul nutrițional include corectarea deficitului de vitamină B12, fier și electroliți, adaptarea temporară a aportului de fibre în puseele simptomatice și utilizarea nutriției enterale în cazurile selectate.

Tratamentul chirurgical

Intervenția chirurgicală este indicată în ileita cu stenoze fibroase obstructive, abcese, fistule complexe, hemoragii necontrolate sau boală refractară. Rezecția ileocecală laparoscopică reprezintă una dintre procedurile utilizate frecvent, cu îndepărtarea segmentului afectat și restabilirea continuității intestinale. Monitorizarea ulterioară este esențială, deoarece în boala Crohn inflamația poate recidiva inclusiv după rezecția chirurgicală.

Bibliografie:

1. Dilauro S, Crum-Cianflone NF. Ileitis: when it is not Crohn’s disease. Curr Gastroenterol Rep. 2010 Aug;12(4):249-58. doi: 10.1007/s11894-010-0112-5. PMID: 20532706; PMCID: PMC2914216. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC2914216/;
2. Gaillard F, Weerakkody Y, Terminal ileitis (differential). Reference article, Radiopaedia.org (Accessed on 13 Oct 2026). Link: https://radiopaedia.org/articles/terminal-ileitis-differential;
3. Goulart RA, Barbalho SM, Gasparini RG, de Carvalho AC. Facing Terminal Ileitis: Going Beyond Crohn’s Disease. Gastroenterology Res. 2016 Feb;9(1):1-9. doi: 10.14740/gr698w. Epub 2016 Mar 8. PMID: 27785317; PMCID: PMC5051106. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5051106/;
4. Jain A, Tang X, Jones T, Padam SA. Understanding the Presentation of Terminal Ileitis. Case Rep Gastroenterol. 2022 Dec 27;16(3):675-679. doi: 10.1159/000527920. PMID: 36605729; PMCID: PMC9808139. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9808139/;
5. Kim WJ, Lee CM, Jang JO, Kim SJ, Choi CW, Park SB. Clinical features and differential diagnosis in symptomatic localized terminal ileitis or ulcer. Medicine (Baltimore). 2025 May 9;104(19):e42432. doi: 10.1097/MD.0000000000042432. PMID: 40355190; PMCID: PMC12073938. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12073938/;
6. Smith RL, Taylor KM, Friedman AB, Majeed A, Perera N, Gibson PR. Nonspecific ileitis: Impact of histopathology and gastrointestinal ultrasound in achieving the diagnosis of Crohn’s disease. JGH Open. 2022 May 12;6(6):388-394. doi: 10.1002/jgh3.12740. PMID: 35774353; PMCID: PMC9218532. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9218532/.

Foto: Shutterstock