Insuficienta cardiaca: simptome, diagnosticare si tratament

Insuficienta cardiaca reprezinta modalitatea posibila de evolutie finala a oricarei patologii cardiace. Managementul este complex si se adreseaza atat bolii de baza, cat si insuficientei cardiace per se, mergand de la schimbarea stilului de viata pana la transplant cardiac. Insuficienta cardiaca este definita ca un sindrom clinic determinat de incapacitatea inimii de a asigura debitul circulator necesar acoperirii nevoilor de O2 ale tesuturilor sau asigurarea acestui debit cu pretul unei cresteri a presiunilor de umplere a cordului, avand la baza o anomalie a structurii sau a functiei inimii.1

Insuficienta cardiaca, clasificare

Este de obicei clasificata in acuta, fiind reprezentata de doua forme clinice: edemul pulmonar acut si socul cardiogen, ce apar secundar unei leziuni cardiace cu instalare brusca, asa cum se intampla in cazul unui infarct miocardic acut si cronica, fiind urmarea unui proces ce afecteaza progresiv functia cardiaca. Deoarece insuficienta cardiaca este practic modalitatea posibila de evolutie finala a oricarei patologii cardiace, prevalenta ei este mare. In tarile dezvoltate aproximativ 1-2 % din populatia adulta are insuficienta cardiaca, iar la cei peste 70 ani prevalenta poate depasi 10%, observandu-se o continua crestere in ultimele decenii. 2

Insuficienta cardiaca, factori cauzali

Printre factorii cauzali ai insuficientei cardiace enumeram: boala cardiaca ischemica, bolile valvulare, in special cele mitrale si aortice, hipertensiunea arteriala, miocarditele, pericarditele, diferite droguri citotoxice (doxorubicina), alcoolul, tahicardiile, diferite cardiomiopatii dilatative, hipertrofice, restrictive, etc. Exista o serie de factori precipitanti, cu actiune imediata, ce pot fi reversibili sau corectabili si a caror actiune se suprapune peste cea a factorului cauzal (primitiv).

Unii factori pot fi incadrati in ambele categorii. Factorii precipitanti pot fi atat de origine cardiaca: inflamatie, toxice, medicamente inotrop negative, ischemie miocardica, tulburari de ritm sau de conducere, leziuni mecanice acute, cat si de origine extracardiaca: cresteri ale tensiunii arteriale sistemice sau pulmonare, cresteri ale volemiei, sindroame hiperkinetice, necomplianta bolnavului la regimul igieno-dietetic sau tratament.1

Fiziopatologia insuficientei cardiace si diagnosticarea acesteia

Fiziopatologia insuficientei cardiace este extrem de complexa si implica o multitudine de mecanisme celulare si neurohormonale, care nu sunt nici pana in prezent pe deplin intelese.

Diagnosticul insuficientei cardiace, este in principal unul clinic, axat pe simptome si semne, dintre care le vom aminti pe cele mai tipice. Simptomul cardinal este dispneea (respiratia grea), ce apare initial la efort, apoi si in repaus, atat in ortostatism, dar mai ales in clinostatism. Frecvent pacientul afirma ca doarme cu capul pe mai multe perne. In functie de gradul dispneei, a fost conceputa o clasificare simpla a insuficientei cardiace, ce este extrem de des intalnita in practica curenta – clasificarea NYHA (New York Heart Association). Sunt descrise 4 clase NYHA:

  • Clasa I: fara limitare a activitatii fizice, dispneea apare la eforturi exceptionale;
  • Clasa II: usoara limitare a activitatii fizice, dispneea apare la eforturi obisnuite (ex. mers pe teren plat, gradinarit);
  • Clasa III: limitare marcata a activitatii fizice, dispneea apare la eforturi mici (ex. imbracat, facut patul, mers lent);
  • Clasa IV: incapacitatea de a face orice fel de activitate fizica fara discomfort, dipnee in repaus. 3

Insuficienta cardiaca, simptome

Pe langa dispnee mai pot aparea: fatigabilitate, scaderea tolerantei la efort, edeme gambiere, jugulare turgide, reflux hepatojugular, soc apexian deplasat spre stanga, tahicardie, galop protodiastolic, sufluri cardiace, raluri pulmonare.

Diagnosticul paraclinic este indreptat catre decelarea etiologiei insuficientei cardiace si implica pe langa examenele de rutina, cum sunt analizele bioumorale, electrocardiograma de repaus, radiografie cardiopulmonara, ecografie cardiaca transtoracica si investigatii mai complexe, asa cum sunt: ecografia cardiaca transesofagiana si de stres, testul ECG de efort,  coronarografia, tomografia computerizata cardiaca, rezonanta magnetica cardiaca, SPECT (tomografie computerizata cu emisia unui singur foton), PET (tomografie cu emisie de pozitroni) si uneori e necesara chiar  biopsia endomiocardica.

Prognosticul insuficientei cardiace este determinat de o serie de variabile, atat clinice, cat si paraclinice: varsta, clasa NYHA, comorbiditati (precum insuficienta renala, diabetul zaharat, anemia, hiperuricemia), etiologia, fractia de ejectie a ventriculului stang, nivelul plasmatic al peptidului natriuretic.

Ce fel de complicatii poate provoca insuficienta cardiaca

Complicatiile sunt multiple, afecteaza prognosticul bolii si se pot datora: scaderii debitului cardiac, ce duce la o perfuzie inadecvata a unor organe precum creierul, rinichiul, ficatul, stazei (atat in cavitatie cardiace, cu formarea trombilor intracavitari, cat si in sistemul venos cu aparitia trombozei venoase profunde sau a tromboembolismului pulmonar). Mai pot aparea complicatii determinate de boala de baza si cele secundare tratamentului. Aritmiile si moartea subita cardiaca se numara printre complicatiile frecvente si grave ale insuficientei cardiace.

Ingrijirea pacientilor cu insuficienta cardiaca

In cazul pacientilor cu insuficienta cardiaca autoingrijirea este extrem de importanta. Pacientul trebuie sa inteleaga cauza insuficientei cardiace si de ce apar simptomele, trebuie sa stie sa recunoasca si sa-si monitorizeze semnele si simptomele, sa inteleaga indicatia, dozele si efectele medicamentelor, cat si a efectelor secundare ale acestora si, nu in ultimul rand, trebuie sa inteleaga importanta respectarii recomandarilor terapeutice.

Vom prezenta abordarea terapeutica a insuficientei cardiace cronice, cele doua forme acute, edemul pulmonar acut si socul cardiogen, implicand internare pe sectia de terapie intensiva si un tratament agresiv.

Insuficienta cardiaca si modificarea stilului de viata

Managementul non-farmacologic presupune modificarea factorilor de risc, precum renuntarea la fumat si evitarea obezitatii, restrictia de sare, evitarea aportului lichidian excesiv, aportul  modest de alcool, monitorizarea si preventia malnutritiei, evitarea sedentarismului prin efectuarea de antrenament fizic regulat in limita tolerantei.

Cum poate fi tratata insuficienta cardiaca

Tratamentul farmacologic, pe langa terapia specifica bolii de baza, cuprinde medicamente ce blocheaza activarea neuro-hormonala, precum betablocantele (ex. carvedilol, metoprolol succinat, bisoprolol, nebivolol), inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (ex. enalapril, ramirpil), blocantii receptorilor de angiotensina (ex. candesartan, valsartan), antagonistii de mineralocorticoizi (spironolactona, eplerenona), medicamente cu efect diuretic (ex. furosemid), medicamente inotrop pozitive (precum digitala). Recent introdus in ghiduri, ivabradina este un medicament care controleaza frecventa cardiaca la cei aflati in ritm sinusal, fara insa sa aiba efect inotrop negativ.

Terapia de resincronizare cardiaca (CRT), factor cheie in gestionarea simptomelor

Exista o categorie de pacienti care indeplinesc criterii de selectie pentru terapia de resincronizare cardiaca (CRT), ce presupune o metoda invaziva prin care se implanteaza la nivelul cordului un dispozitiv ce asigura o contractilitate sincrona a peretilor inimii. Acest dispozitiv poate avea si functie de defibrilator cardiac, recomandat pentru preventia primara si secundara a mortii subite cardiace.

Pentru pacientii cu insuficienta cardiaca „end-stage” care intrunesc anumite criterii, se poate recurge la implantarea aparatelor de asistare ventriculara, ce sunt, cel mai frecvent, folosite ca o punte catre transplantul cardiac.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!  

Referinte bibliografice:

  1. Prof . Dr. I. I. Bruckner. Insuficienta cardiaca. In: L. Gherasim, Medicina Interna – bolile cardiovasculare si metabolice. Bucuresti: Editura Medicala. 2004; 215-277;
  2. Mosterd A, Hoes AW. Clinical epidemiology of heart failure. Heart 2007;93:1137–1146;
  3. John J.V. McMurray et al. Guidelines for the diagnosis and treatment of acute and chronic heart failure. European Heart Journal. 2012; 33: 1787–1847.

Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.