Laringomalacie: tablou clinic și opțiuni terapeutice

Raluca Catana, Farmacist Specialist Laborator farmaceutic

Data publicarii: 27/04/2026Data ultimei actualizari: 05/05/2026

Laringomalacia este cea mai frecventă cauză de respirație zgomotoasă la sugari și reprezintă o particularitate congenitală a laringelui care determină apariția stridorului (sunet șuierător) inspirator. Pentru părinți, auzul acestui zgomot poate fi alarmant, mai ales atunci când respirația copilului pare dificilă sau intens sonoră. Totuși, în majoritatea cazurilor, această afecțiune are o evoluție favorabilă și nu afectează dezvoltarea generală a copilului.

Laringomalacie: generalități

Laringomalacia apare, în general, din cauza unei flexibilități crescute a structurilor supraglotice, care se prăbușesc parțial în timpul inspirației. Deși acest mecanism poate părea îngrijorător, afecțiunea este, în cele mai multe cazuri, tranzitorie și se ameliorează pe măsură ce țesuturile laringiene se maturizează.

În laringomalacie, epiglota și țesuturile din jurul ei sunt mai moi decât ar trebui. Atunci când copilul inspiră, aerul care intră creează o presiune ce trage aceste structuri spre interior, iar acest lucru produce zgomotul respirator specific. Această problemă este temporară și apare mai ales când copilul stă într-o anumită poziție sau este agitat.

Medicii consideră că laringomalacia apare din cauza unei combinații între o dezvoltare încă incompletă a controlului muscular și o particularitate minoră a structurii laringelui. Mușchii care controlează zona nu sunt suficient de maturi în primele luni de viață, ceea ce favorizează apariția zgomotului. Pe măsură ce sistemul nervos și laringele se dezvoltă, simptomele se reduc treptat. Nu este vorba despre o obstrucție fixă, ci una variabilă, dependentă de faza respirației. Această caracteristică explică de ce intensitatea simptomelor poate fluctua.

Tablou clinic în laringomalacie

Principalul simptom în laringomalacie este stridorul inspirator, un zgomot ascuțit, audibil mai ales în timpul inspirației.

În formele ușoare, copilul cu laringomalacie are o stare generală bună, se alimentează eficient și ia în greutate corespunzător.

În formele moderate, manifestarea poate fi însoțită de regurgitații frecvente, oboseală în timpul suptului și episoade scurte de sufocare. Uneori, simptomele devin mai evidente atunci când copilul plânge sau este așezat pe spate.

În formele severe, laringomalacia poate determina dificultăți respiratorii mai pronunțate, stagnare ponderală sau episoade de apnee. Aceste situații sunt mai rare, dar necesită evaluare medicală atentă și monitorizare constantă.

Este important de menționat faptul că intensitatea simptomelor nu reflectă întotdeauna gravitatea afecțiunii. Mulți sugari cu laringomalacie prezintă zgomot respirator impresionant, dar au o evoluție complet benignă.

Evoluția naturală în laringomalacie este, în majoritatea cazurilor, favorabilă. Simptomele ating un maxim în jurul vârstei de patru până la șase luni, perioadă în care structurile sunt încă în proces de maturizare.

Pe măsură ce copilul crește, laringomalacia devine progresiv mai puțin evidentă. În mod obișnuit, până la vârsta de 12–18 luni, manifestările dispar spontan. Această evoluție explică de ce majoritatea cazurilor necesită doar supraveghere și nu intervenții agresive. Chiar și atunci când simptomele persistă mai mult timp, laringomalacia nu lasă sechele și nu afectează dezvoltarea vocală sau respiratorie pe termen lung.

Diagnosticul de laringomalacie se bazează în primul rând pe examenul clinic și pe istoricul simptomelor. Caracterul inspirator al zgomotului și debutul precoce sugerează această afecțiune. Confirmarea laringomalaciei se face prin laringoscopie flexibilă, o procedură minim invazivă care permite vizualizarea directă a țesuturilor. Investigația este rapidă și bine tolerată, oferind informații esențiale pentru stabilirea conduitei terapeutice.

În majoritatea situațiilor, laringomalacia nu necesită investigații suplimentare. Totuși, în cazurile severe sau atipice, pot fi recomandate evaluări complementare pentru excluderea altor patologii.

Deși laringomalacia este în general benignă, formele severe pot fi asociate cu apnee obstructivă sau dificultăți importante de alimentație. În aceste cazuri, monitorizarea atentă este esențială.

Uneori, laringomalacia se asociază cu reflux gastroesofagian, care poate agrava simptomatologia respiratorie. Tratamentul refluxului poate ameliora disconfortul și reduce intensitatea zgomotului respirator. Complicațiile sunt rare, iar intervenția precoce asigură o evoluție favorabilă chiar și în formele mai complexe.

Opțiuni terapeutice

Tratamentul în laringomalacie depinde în mod direct de severitatea simptomelor și de impactul acestora asupra dezvoltării copilului. Este important de subliniat că, în cele mai multe cazuri, laringomalacia nu necesită tratament medicamentos sau intervenții invazive, deoarece evoluția este limitată. Monitorizarea atentă și măsurile conservatoare sunt suficiente pentru majoritatea sugarilor.

Abordarea conservatoare are ca obiectiv reducerea disconfortului respirator și prevenirea agravării simptomelor. Se recomandă hrănirea copilului în poziție semi-verticală, ceea ce ajută la menținerea deschisă a căilor aeriene și reduce presiunea asupra structurilor supraglotice. De asemenea, mesele mai mici și mai frecvente pot preveni oboseala în timpul suptului și pot limita episoadele de regurgitare, mai ales atunci când laryngomalacia este asociată cu reflux gastroesofagian. Menținerea copilului într-o poziție ușor ridicată timp de 20–30 de minute după alimentație contribuie la diminuarea simptomelor.

În situațiile în care există reflux gastric asociat, medicul poate recomanda tratament specific pentru controlul acestuia. Reducerea refluxului poate duce la ameliorarea manifestărilor respiratorii, deoarece aciditatea gastrică poate irita mucoasa laringiană și poate accentua colapsul dinamic.

În formele moderate, monitorizarea creșterii în greutate este esențială. Dacă sugarul se alimentează dificil sau obosește rapid în timpul suptului, pot fi necesare ajustări ale tehnicii de hrănire sau consiliere specializată.

Formele severe sunt rare, dar necesită intervenție medicală mai atentă. Atunci când laringomalacia determină episoade repetate de apnee, hipoxie sau stagnare ponderală, poate fi indicată intervenția chirurgicală numită supraglotoplastie. Această procedură constă în remodelarea structurilor supraglotice excesiv de moi, pentru a preveni colapsul lor în timpul inspirației. Intervenția se realizează endoscopic, este minim invazivă și are, în general, rezultate foarte bune.

Decizia terapeutică se ia individual, în funcție de severitatea simptomelor, de evoluția clinică și de impactul asupra dezvoltării copilului. Majoritatea copiilor cu laringomalacie nu ajung să necesite intervenție chirurgicală, iar tratamentul conservator este suficient.

Concluzii

Monitorizarea copilului cu laringomalacie este esențială pentru a urmări creșterea, alimentația și evoluția respirației. Vizitele regulate la medic oferă siguranță familiei și permit identificarea timpurie a eventualelor modificări.
Trebuie reținut faptul că, laringomalacia este o cauză frecventă de respirație zgomotoasă la sugari și reprezintă, în majoritatea cazurilor, o afecțiune benignă. Deși zgomotul inspirator poate părea îngrijorător, laringomalacia are de obicei o evoluție favorabilă și nu afectează dezvoltarea normală a copilului.

Un aspect esențial în gestionarea laringomalaciei este informarea corectă a părinților. Complicațiile severe sunt rare, iar în cele mai multe cazuri manifestările se ameliorează și dispar până la vârsta de 12–18 luni. Ritmul de evoluție poate diferi de la un copil la altul, însă această variație este normală și nu indică, de obicei, o problemă gravă. Pe termen lung, laringomalacia nu afectează vocea, respirația sau starea generală a copilului. Laringomalacia este o afecțiune frecventă, dar de regulă temporară, care necesită monitorizare și o bună comunicare între familie și medic. În majoritatea situațiilor, evoluția este favorabilă.