Menopauza: considerente practice

Menopauza reprezintă încetarea permanentă a menstruației; apare între 45 și 55 de ani din cauza pierderii complete a activității foliculare ovariene. Este considerată ca fiind un eveniment al vârstei mijlocii, mai ales în cazul populației europene și americane, iar cum speranța de viață postmenopauză este în creştere în majoritatea țărilor, apare un impact important în populația feminină din punct de vedere al serviciilor de sănătate. Simptomele apar în perioada de climacteriu (perimenopauză) şi sunt semnalate în aproximativ 80% dintre cazuri. De cele mai multe ori, femeile aflate în această perioadă acuză bufeuri, astenie, cefalee, insomnie, tulburări ale dispoziției afective şi menstruații neregulate sau anormale. Medicul de familie este specialistul de prim contact pentru această categorie de femei. Responsabilitățile acestuia sunt multiple, de la consiliere referitoare la simptomele apărute, până la facilitarea accesului pacientelor la teste, investigații sau tratament adecvat. El este de asemenea responsabil de monitorizarea răspunsului la tratament şi de urmărirea evoluției pacientei sau de observarea semnelor de alarmă în cazul bolilor cronice care apar postmenopauză.

Cuprins

Definiție

Clasificarea menopauzei

Mecanisme de apariție

Perimenopauza

Postmenopauza

Diagnostic

Tratament

Menopauza în contextul medicinei primare

Criterii clinice de diagnostic

Criterii paraclinice de diagnostic

Efectuarea osteodensitometriei

Pe termen lung

Bibliografie

Definiție

Încetarea permanentă a menstruației ce rezultă din pierderea activității foliculare ovariene (conform OMS). STRAW (Stages of reproductive Aging Workshop) a definit menopauza ca fiind „perioada de amenoree de 12 luni, ceea ce reflectă diminuarea aproape completă, firească a funcției ovariene”. Vârsta de apariție este cuprinsă între 45 și 55 de ani, înregistrȃndu-se cca. 10% dintre cazuri înainte de 45-46 de ani. Perimenopauza reprezintă stadiul de tranziție către menopauză şi primul an postmenopauză. Se caracterizează printr-o frecvență mai mare de apariție a simptomatologiei specifice menopauzei şi poate dura în medie 4-5 ani. După vârsta de 65 de ani se instalează perioada de senescență.

Clasificarea menopauzei

Naturală:

  • reducerea secreției ovariene odată cu vârsta;
  • se încadrează în definițiile OMS şi STRAW.

Secundară:

  • postprocedurală (indusă chirurgical) sau după tratamente chimioterapice, postiradiere sau în anumite afecțiuni cu impact asupra nivelurilor de FSH şi LH.

Precoce:

  • menopauza care apare înaintea vârstei de 40 de ani;
  • este în majoritatea cazurilor secundară şi apare în:
  • afecțiuni autoimune;
  • afecțiuni tiroidiene;
  • post- radio şi chimioterapie;
  • afecțiuni ovariene;
  • neoplazii;
  • postprocedural;
  • diabet zaharat;
  • congenital – sindromul de „X” fragil.

Mecanisme de apariție

Menopauza apare prin diminuarea progresivă până la dispariție a rezervei ovariene odată cu vârsta sau indusă mai devreme în mod artificial prin anumite proceduri chirurgicale (histerectomie cu/ fără anexectomie, embolizarea arterei uterine). Astfel scade producția de estradiol şi progesteron la nivel ovarian. Estradiolul va fi produs în continuare în cantități foarte mici în țesutul gras. Producția de testosteron total şi testosteron liber, DHEAS (dihidroepiandrosteron) scad constant cu vârsta, nefiind observate efecte marcate asupra nivelului acestora odată cu instalarea menopauzei.

Perimenopauza

Conform North American Menopause Society, perioada de tranziție pȃnă la instalarea efectivă a menopauzei poate dura între 4-8 ani.Conform Centre for Menstrual Cycle and Ovulation Research este perioada de aproximativ 6-10 ani care se încheie la 12 luni după ultima menstruație.Se caracterizează prin fluctuații mari ale nivelului de estrogen care atinge valori şi cu 20-30% mai mari decât normalul.

Simptomatologia cuprinde bufeuri, transpirații nocturne, insomnie, modificări psihologice cu schimbări bruşte ale dispoziției afective.

Clinicatrofia mucoasei vaginale, scăderea fertilității, uneori incontinență urinară, apariția osteopeniei şi osteoporozei, creşteri ale tensiunii arteriale.

Postmenopauza

Este definită ca fiind perioada de după trecerea a minimum 12 luni de la ultima menstruație, excluzând situațiile de sarcină, lactație sau posthisterectomie.În cazul menopauzei instalate chirurgical posthisterectomie, postmenopauza se definește ca fiind perioada cu valori foarte mari ale FSH, când ovarele devin inactive.

Clinic

În timpul perimenopauzei pot apărea menstruații neregulate sau o creştere progresivă a intervalului dintre menstre cu ovulații inconstante.Perioada de sângerare efectivă poate fi mai redusă sau mai lungă decât de obicei, cu variații între 2-7 zile. De asemenea se pot înregistra sângerări neregulate sau în afara intervalului uzual, cu caracter de spotting. În perioada postmenopauză (minimum 12 luni de la ultima menstră), apariția de sângerări vaginale sau spotting reprezintă de obicei un simptom alarmant care poate fi un prim semn pentru o afecțiune cu potențial malign.

În cursul menopauzei sau la postmenopauză pot apărea – uscăciune vaginală, vaginite atrofice cu posibilitatea de apariție a durerii la contactul sexual (dispareunie), incontinență urinară.

Alte simptome:

  • variații de greutate;
  • creşteri/scăderi ale apetitului alimentar;
  • mastodinii;
  • cefalee;
  • tegumente uscate – uneori prurit generalizat;
  • dureri articulare;
  • bufeuri;
  • astenie, adinamie;
  • palpitații;
  • anxietate, modificări bruşte ale dispoziției afective – iritabilitate, labilitate emoțională, episoade depresive;
  • scăderea libidoului.

Pe termen lung:

  • creşterea riscului de ateroscleroză;
  • osteoporoză;
  • creşterea riscului de apariție a evenimentelor coronariene acute în corelație cu alți factori de risc existenți – fumat, dislipidemii, obezitate, sedentarism.

Riscul de afecțiuni cardiovasculare grave creşte la femeile cu menopauză precoce.

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.