Particularitățile dermatitei periorale

Dermatita periorală este o afecțiune inflamatorie cutanată frecventă, dar adesea subdiagnosticată. Această afecțiune este de etiologie incertă. Se manifestă ca o erupție papulo-pustuloasă, eritematoasă, care afectează pliurile nazolabiale, porțiunea cutanată a buzei superioare și inferioare și regiunea mentonieră. Mai mulți factori au fost implicați în etiologia acestei afecțiuni, printre cei mai frecvenți fiind glucocorticoizii fluorurați (sub formă de creme, loțiuni, unguente, inhalatoare și spray-uri nazale), pastele de dinți fluorurate, utilizarea cosmeticelor și a cremelor hidratante neadecvate și administrarea contraceptivelor orale. Deși benignă, poate cauza un disconfort psihologic semnificativ pacienților, mai ales din cauza aspectului estetic neplăcut și a recurențelor frecvente. Este importantă recunoașterea corectă a acestei afecțiuni, pentru a evita tratamentele inadecvate care pot agrava simptomatologia.

Dermatita periorală, epidemiologie

Dermatita periorală se poate întâlni la orice persoană, indiferent de sex, rasă sau mediu de proveniență. Totuși, majoritatea pacienților este reprezentată de femeile cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani [1]. De asemenea, dermatita periorală poate apărea și la copiii mici.  

Etiologie și fiziopatologie

Mecanismul fiziopatologic al dermatitei periorale este incomplet elucidat. Totuși, există o combinație de factori (inflamatori, microbiologici, perturbări ale barierei cutanate) care contribuie la apariția acesteia.

            Principali factori implicați sunt:

• alterarea microbiomului cutanat: dezechilibrul florei normale, în special prezența excesivă a unor microorganisme precum Candida albicans, Demodex folliculorum sau bacterii Gram-negative (de exemplu, Fusobacterium), poate contribui la inflamație;
• efectul corticosteroizilor topici: utilizarea lor determină inițial ameliorarea eritemului, dar oprirea tratamentului determină un efect de rebound sever, cu agravarea leziunilor;
• disfuncția barierei epidermice: utilizarea cremelor ocluzive și a unor produse de curățare neadecvate poate duce la compromiterea integrității stratului cornos, facilitând pătrunderea substanțelor iritante la nivelul pielii;
• inflamații mediate imun: se suspectează un rol al răspunsului imun înnăscut și dobândit, cu activarea keratinocitelor și eliberarea de citokine proinflamatorii (IL-8, TNF-α).

            Factorii de risc cel mai frecvent asociați cu apariția dermatitei orale sunt:

• utilizarea cronică a corticosteroizilor topici, în special pe față;
• utilizarea cremelor hidratante ocluzive;
• aplicarea cosmeticelor comedogenice;
• expunerea la fluor (din pastele de dinți, în procedurile stomatologice de tip fluorizare);
• utilizarea anticoncepționalelor orale;
• factorii hormonali și stresul psihologic.

Tabloul clinic în dermatita periorală

Dermatita periorală se manifestă în mod clasic ca o erupție alcătuită din papule eritematoase sau papulo-pustule multiple, grupate, cu dimensiuni de 1 – 2 mm, acoperite sau nu cu scuame fine. Ocazional, poate fi prezentă și o componentă eczematoasă [1].

Leziunile cutanate apar cel mai frecvent în regiunea periorală, dar o zonă îngustă din jurul vermilionului este de obicei respectată. Mai rar, regiunea perinazală și periorbitală pot fi de asemenea afectate [1,2].

În unele cazuri, leziunile din aceste localizări clasice pot fi însoțite și de leziuni în alte zone, cum ar fi obrajii, bărbia, fruntea și gâtul.

Dermatita periorală poate fi asimptomatică sau poate fi însoțită de prurit, senzații ușoare până la moderate de înțepătură sau arsură în zonele afectate. Leziunile cutanate se rezolvă de obicei fără cicatrici [1].

Există o variantă clinică a dermatitei periorale – forma granulomatoasă, care apare de obicei la copii înainte de pubertate. Copiii dezvoltă de obicei numeroase papule inflamatorii mici, de culoare roșu-brun sau galben-brun, în zonele periorale, perinazale sau perioculare. Papulo-pustulele sunt de obicei absente și ocazional sunt afectate și alte zone în afară de cea facială [1,2].

Diagnosticul pozitiv

Diagnosticul de dermatită periorală poate fi pus de obicei pe baza anamnezei, istoricului bolii și a tabloului clinic. Prezența mai multor papule, papulo-vezicule sau papulo-pustule inflamatorii mici, grupate pe pielea periorală, perinazală sau perioculară sugerează acest diagnostic.

            Următoarele elemente clinice pledează, de asemenea, în favoarea diagnosticului de dermatită periorală:

• senzația de arsură sau înțepătură, prezența pruritului;
• utilizarea recentă a corticosteroizilor topici, nazali sau inhalatori;
• istoricul de acutizări ale erupției după oprirea tratamentului topic cu corticosteroizi;
• absența comedoanelor (comedoanele sunt o caracteristică clinică a acneei vulgare).

            Examenul histopatologic este rareori necesar, dar când diagnosticul este incert, o biopsie punch de 3 – 4 mm poate fi utilizată pentru a diferenția dermatita periorală de alte afecțiuni [1,2].

            Caracteristicile histopatologice ale dermatitei periorale sunt nespecifice și variază în funcție de tipul leziunii biopsiate:

• leziunile acoperite de scuame, cu aspect eczematos, prezintă paracheratoză, spongioză și acantoză ușoară;
• leziunile papuloase prezintă de obicei infiltrate limfocitare perifoliculare și perivasculare;
• leziunile de dermatită periorală granulomatoasă prezintă granuloame epitelioide care seamănă cu cele întâlnite în rozaceea granulomatoasă [1].

            Un examen micologic cu hidroxid de potasiu (KOH) sau examinarea sub ulei mineral pot fi utile în cazul în care se ia în considerare o infecție micotică, respectiv cu Demodex [1].

Diagnosticul diferențial pentru dermatita periorală

• Acneea vulgară – sunt prezente comedoane, distribuite pe frunte, obraji, regiune mentonieră, torace posterior.
• Rozaceea papulo-pustuloasă – leziunile apar pe fondul unui eritem difuz, cu telangiectazii. Afectarea este centrofacială și este adesea agravată de alcool, alimente fierbinți sau picante.
• Dermatita seboreică – apar plăci eritemato-scuamoase, grase, localizate la nivelul scalpului, sprâncenelor, șanțurile nazolabiale.
• Dermatita de contact – erupție bine delimitată, cu istoric de expunere la anumite produse; se pot utiliza teste epicutanate pentru determinarea alergenilor implicați.
• Dermatita atopică – plăci eritemato-scuamoase, pruriginoase, la pacienții cu istoric de atopie.
• Demodecidoză – leziuni papulo-pustuloase, monomorfe, pe un fond eritematos.

            Examinarea cu lampă Wood, dermatoscopia sau biopsia cutanată sunt rareori necesare, dar pot fi utilizate în cazurile atipice.

Tratament

Managementul terapeutic al dermatitei periorale implică în primul rând identificarea și eliminarea factorilor declanșatori, urmat de tratamentul medicamentos individualizat.

• Oprirea aplicării de corticosteroizi topici – este esențială întreruperea progresivă a corticosteroizilor topici, chiar dacă inițial simptomele se vor înrăutăți. Se recomandă înlocuirea acestora cu inhibitori de calcineurină topici și creme emoliente blânde [1,3].
• Urmarea unei rutine de îngrijire cu geluri sau loțiuni de curățare fără parfum, fără iritanți, evitarea produselor grase și ocluzive, schimbarea pastei de dinți cu una fără fluor [1].
• În cazurile severe se poate recomanda tratament sistemic cu tetracicline oral, macrolide sau, în cazuri refractare, isotretinoină în doză mică [1,3].

Prevenirea recurențelor se face prin evitarea utilizării corticosteroizilor topici fără indicație, folosirea produselor cosmetice noncomedogenice și menținerea unei rutine simple de îngrijire a pielii [1,2].

Prognosticul

Dermatita periorală are un prognostic excelent în majoritatea cazurilor, dar recurențele sunt frecvente dacă nu se elimină factorii declanșatori. În formele cronice, pacienții necesită monitorizare dermatologică periodică [1].

Concluzii

Dermatita periorală este o afecțiune inflamatorie cutanată relativ frecventă, cu manifestări clinice tipice și tratament eficient dacă este diagnosticată și abordată corect. Evitarea corticosteroizilor topici, corectarea igienei cutanate și utilizarea tratamentelor antiinflamatorii adecvate conduc de obicei la remisiune completă. O bună colaborare între medic și pacient este esențială pentru a preveni recurențele și a menține un ten sănătos pe termen lung.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Referințe bibliografice:

1. Jason Reichenberg, M.D. Perioral (periorificial) dermatitis;
2. Searle, T., Ali, F.R., Al-Niaimi, F. Perioral dermatitis: Diagnosis, proposed etiologies, and management. J Cosmet Dermatol. 2021 Dec; 20(12):3839–3848. doi: 10.1111/jocd.14060. Epub 2021 Mar 16. PMID: 33751778;
3. Tempark, T., Shwayder, T.A. Perioral dermatitis: a review of the condition with special attention to treatment options. Am J Clin Dermatol. 2014 Apr; 15(2):101–13. doi: 10.1007/s40257-014-0067-7. PMID: 24623018.

Foto: Shutterstock

Andreea Diana Anghel

Medic rezident dermatovenerologie
Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr.Carol Davila”