Durerea de oase – cauze, afecțiuni asociate, riscuri și complicații

Putem spune că pacienții care acuză durere de oase și se prezintă la cabinet sau la farmacie sunt la ordinea zilei. Aceștia descriu un disconfort sau o sensibilitate extremă la unu sau la mai multe oase. Durerea de oase este asociată cu afecțiuni ale structurii osoase sau ale funcției osoase.

Principala problemă a pacienților care se confruntă cu durere de oase este identificarea corectă a sursei durerii.

Durerea articulară, musculară și durerea de oase din punct de vedere clinic trebuie abordate integrat pentru a face o diferențiere și o diagnosticare corectă. Pentru această etapă se va face o examinare clinică specifică cu teste „țintă”.

Cea mai frecventă durere de oase se resimte la nivelul articulațiilor: încheieturi, degete și genunchi. În majoritatea cazurilor, această durere de oase este localizată (există un punct sensibil/ dureros). Dar, în funcție de cauza principală care stă la baza manifestărilor de tip durere de oase, aceasta poate fi resimțită de pacient și ca o durere care radiază.

Cauzele și afecțiunile asociate durerii de oase

Cele mai frecvente cauze care pot declanșa durere de oase sunt:

  • rănirea/accidentarea – traumatisme sau contuzii osoase;
  • deficitul de vitamine și minerale – când pacientul acuză durere de oase, vorbim despre carența de calciu și vitamina D;
  • sarcina – durere de centură pelviană asociată sarcinii – femeile însărcinate acuză frecvent simptome precum durerea de oase (durere în osul pubian), dar și rigiditate și durere în zona articulațiilor pelvine.

Printre afecțiunile care se asociază cu durerea de oase se numără:

  • cancerul metastatic;
  • cancerul osos;
  • leucemia/ cancer al măduvei osoase;
  • osteoporoza;
  • anemia.

Diagnosticarea în cazul durerii de oase

Primul pas către diagnosticarea corectă este în caz de durere de oase, ca în orice situație medicală, anamneza.

Principalele întrebări care se adresează pacientului care acuză durere de oase sunt:

  1. Unde este localizată durerea de oase?
  2. Când a fost prima dată când a resimțit (conștient) durere de oase?
  3. Intensitatea durerii este variabilă sau diferă în funcție de diverși factori?
  4. Odată cu apariția durerii, a observat și alte simptome?

Anamneza pacienților ce acuză durere de oase, la recomandarea specialistului, poate fi urmată de recoltarea probelor de sânge pentru evaluarea nivelului de vitamine sau pentru identificarea unor tulburări ale glandelor suprarenale, infecții, etc.: teste de inflamație – VSH, CRP, fibrinogen, hemoleucograma, acid uric, fosfataza alcalină, calcemia, LDH, markeri tumorali, procalcitonina. Se pot solicita inclusiv analize de urină în vederea „detectării” prezenței anticorpilor anormali în exces, asociați cu mielomul multiplu (principalul simptom este durerea de oase și persistă sau se agravează la mișcare).

Să nu uităm de examenele imagistice de tip ultrasonografie musculoscheletală, radiografie convențională, IRM, CT, scintigrafie, examen DXA ce pot fi solicitate în vederea evaluării zonei afectate. Cu ajutorul lor, se pot identifica leziuni sau tumori osoase.

Riscurile și complicațiile durerilor de oase

Întrebarea care poate apărea în mintea oricăărui profesionist din domeniul sănătății este: ce ar putea „ascunde” o durere la nivelul oaselor, fie ea moderată sau severă?

Prima recomandare care poate fi făcută pacientului în caz de durere de oase care nu trece în câteva zile este ca acesta să meargă la un control de specialitate, la un coleg medic ortoped sau reumatolog, pentru a identifica la timp sau pentru a elimina de pe listă prezența unor complicații precum: boli infecţioase, reumatism, parazitoze, afecţiuni ale oaselor, artroză, discopatie lombară sau cancer osos.

Principalul risc întâlnit în durerea de oase, în special în rândul persoanelor vârstnice, este cel de fracturare a oaselor (fracturi de șold, coloană vertebrală sau la încheietura mâinii). Deficitul de vitamine și minerale – calciu și vitamina D în cazul afecțiunilor de la nivelul oaselor duce la osteoporoză – când oasele devin mai puțin dense, poroase, fragile, factori ce duc la creșterea riscului de fracturare.

Vorbim despre complicații asociate durerilor de oase în cazurile clinic ale pacienților cu:

  • cancer metastatic – formele de cancer ce au potențial de extindere către oase, odată cu evoluția bolii, sunt cancerul de sân, plămâni, tiroidă, rinichi și prostată;
  • cancer osos – structura osoasă este afectată, iar durerile sunt descrise ca fiind ascuțite.
  • leucemie/ cancer al măduvei osoase – pacienții cu leucemie acuză frecvent durere de oase la nivelul picioarelor;
  • infecții/ osteomielita – o infecție apărută în altă zonă a corpului ce se poate extinde până la os; în cazul anumitor leziuni osoase, infecția poate porni direct de la os; osteomielita se poate întâlni la orice vârstă, dar majoritatea cazurilor clinic sunt întâlnite în rândul copiilor;
  • anemia – durerea de oase este unul dintre simptomele asociate anemiei, împreună cu durerile de cap, stările de amețeală, oboseală și respirația dificilă.

Tipul de tratament în cazul durerilor de oase se stabilește în urma evaluării clinice a pacientului si poate varia de la tratament medicamentos (analgezice, antibiotice, suplimente pe bază de minerale și vitamine) la tratament chirurgical.  Durerile de oase asociate diferitelor forme de cancer sunt dificil de tratat, în focus principal fiind tratarea cancerului.

În primul rând se recomandă pacienților prevenția în vederea evitării declanșării afecțiunilor asociate cu durerea de oase.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

medic primar medicină sportivă
secretar general S.Ro.M.S., manager medical F.R. Rugby

Cuvinte-cheie: ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.