Pielea uscată în sezonul rece: cauze, management și recomandări pentru prevenirea iritațiilor


Pielea uscată în sezonul rece, denumită medical xeroză cutanată sau xeroză de iarnă, apare prin reducerea conținutului de apă din stratul cornos al epidermului și alterarea funcției de barieră cutanată. Temperaturile scăzute, umiditatea atmosferică redusă și încălzirea spațiilor interioare sunt printre cauzele care favorizează pierderea transepidermică de apă, ceea ce are drept urmare descuamarea, senzația de piele care „ține”, pruritul și iritațiile.

Din punct de vedere fiziopatologic, pielea uscată este asociată cu modificarea matricei lipidice intercelulare, alcătuită predominant din ceramide, colesterol și acizi grași liberi. Aceste lipide limitează evaporarea apei și mențin integritatea stratului cornos.

În condiții de umiditate scăzută, așadar de uscăciune, scade eficiența factorului natural de hidratare, un complex de substanțe higroscopice derivate inclusiv din degradarea filagrinei. Alterarea acestui mecanism favorizează apariția microfisurilor epidermice, hiperkeratozei și inflamației locale.

Cauzele și factorii de risc pentru pielea uscată în sezonul rece

Xeroza cutanată (pielea uscată) sezonieră se consolidează prin interacțiunea factorilor de mediu cu particularitățile structurale și funcționale ale epidermului. Reducerea umidității ambientale accentuează pierderea de apă prin stratul cornos, în special la persoanele cu predispoziție genetică sau afecțiuni dermatologice preexistente. Printre cauzele care duc la piele uscată în sezonul rece regăsim:

Temperaturile scăzute și umiditatea atmosferică redusă

Aerul rece are o capacitate mai mică de a reține vaporii de apă comparativ cu aerul cald. În sezonul rece, umiditatea absolută scade, iar expunerea constantă la acest mediu favorizează deshidratarea stratului cornos.

Gradientul de vapori dintre suprafața pielii și mediul exterior influențează pierderea transepidermică de apă, un indicator al integrității barierei epidermice. Studiile dermatologice asociază umiditatea ambientală redusă cu accentuarea xerozei și creșterea susceptibilității la dermatita iritativă, în special la nivelul mâinilor.

Încălzirea spațiilor interioare

Sistemele de încălzire centrală, radiatoarele și sobele duc la scăderea umidității relative a aerului atunci când temperatura interioară crește fără un aport corespunzător de vapori de apă. Expunerea îndelungată la aerul interior uscat favorizează deshidratarea epidermică, mai ales la nivelul feței, mâinilor și membrelor inferioare.

Deshidratarea pielii este, de altfel, una dintre principalele cauze pentru pielea uscată în sezonul rece. Alternanța dintre mediul exterior rece și spațiile interioare încălzite accentuează disconfortul resimțit la nivelul pielii, în special la persoanele cu barieră epidermică deja compromisă și piele uscată.

Alterarea barierei cutanate și deficitul lipidic

Stratul cornos este alcătuit din corneocite integrate într-o matrice lipidică intercelulară. Ceramidele, colesterolul și acizii grași liberi contribuie la organizarea acestei structuri și la limitarea pierderilor de apă.

La persoanele cu piele uscată, modificările compoziției lipidice și reducerea capacității de retenție a apei sunt cauzele care determină:

  • descuamare fină sau lamelară;
  • rugozitate cutanată;
  • fisuri epidermice;
  • prurit;
  • sensibilitate crescută la substanțe iritante;
  • eritem și inflamație locală.

În formele avansate de piele uscată apare eczema asteatotică, caracterizată prin eritem, fisuri superficiale și un aspect reticular al tegumentului, asemănător porțelanului crăpat. Leziunile sunt frecvente la nivelul gambelor, în special la persoanele vârstnice.

Dușurile fierbinți și utilizarea produselor de curățare agresive

Expunerea îndelungată la apă fierbinte favorizează îndepărtarea lipidelor de suprafață și accentuează uscăciunea cutanată (pielea uscată). Săpunurile alcaline, detergenții puternici și produsele exfoliante agresive modifică pH-ul epidermic și afectează organizarea matricei proteolipidice a stratului cornos. Utilizarea constantă a acestor produse determină creșterea pierderii transepidermice de apă și accentuarea iritației, în special la persoanele care își spală frecvent mâinile.

Factorii individuali și afecțiunile asociate cu pielea uscată

Predispoziția la pielea uscată în sezonul rece este influențată de vârstă, particularitățile genetice și existența unor boli dermatologice sau sistemice. Principalii factori de risc și cauze includ în special:

  • vârsta înaintată;
  • dermatita atopică;
  • psoriazisul;
  • ihtiozele;
  • diabetul zaharat;
  • hipotiroidismul;
  • boala cronică de rinichi;
  • predispoziția genetică asociată modificărilor filagrinei;
  • administrarea retinoizilor sistemici;
  • utilizarea frecventă a detergenților și dezinfectanților.

La persoanele vârstnice, reducerea secreției sebacee și modificările procesului de diferențiere epidermică sunt printre cauzele care favorizează pielea uscată în sezonul rece, xeroza localizându-se predominant la nivelul membrelor inferioare.

Alternative de tratament pentru pielea uscată în sezonul rece

La persoanele cu piele uscată, tratamentul topic se bazează pe refacerea conținutului de apă al stratului cornos, suplimentarea lipidelor epidermice și reducerea pierderii transepidermice de apă. Prezența fisurilor, eritemului sau pruritului persistent are potențialul de a indica afectarea mai severă a barierei cutanate și necesită selectarea unor formule cu proprietăți emoliente și reparatoare.

Hidratarea topică și refacerea barierei epidermice

Produsele hidratante utilizate în caz de piele uscată conțin, în general, trei categorii de ingrediente: umectanți, emolienți și agenți ocluzivi. Umectanții atrag și rețin apa la nivelul stratului cornos. Din această categorie fac parte glicerina, ureea, acidul hialuronic și acidul lactic.

Emolienții reduc rugozitatea și îmbunătățesc flexibilitatea tegumentului prin completarea spațiilor dintre corneocite. Formulele cu ceramide, colesterol și acizi grași contribuie la refacerea organizării lipidice epidermice și sunt indicate pentru pielea uscată.

Agenții ocluzivi, precum petrolatumul și uleiul mineral, formează un film protector care limitează evaporarea apei de la suprafața pielii. În sezonul rece, cremele bogate în lipide și unguentele sunt preferate loțiunilor fluide, în special pentru zonele cu xeroză cutanată (piele uscată) accentuată.

Aplicarea emolientului se va face imediat după baie, ideal în primele trei minute, pe pielea ușor umedă. La nivelul mâinilor și al zonelor expuse, reaplicarea este necesară de mai multe ori pe parcursul zilei.

Tratamentul xerozei severe și al eczemei asteatotice

În prezența hiperkeratozei și a descuamării importante, sunt utilizate preparate cu uree sau acid lactic, care prezintă proprietăți hidratante și keratolitice. Ureea în concentrații de aproximativ 2–10% este utilizată predominant pentru hidratare, în timp ce concentrațiile mai mari au efect keratolitic, fiind indicate pentru tegumentele îngroșate.

Produsele keratolitice pot produce usturime pe pielea fisurată sau inflamată, motiv pentru care selecția concentrației trebuie adaptată toleranței cutanate. În eczema asteatotică, caracterizată prin inflamație și prurit, se utilizează corticosteroizi topici cu potență adecvată localizării și severității leziunilor, pe perioade limitate.

Pentru formele extinse sau refractare, se poate utiliza tehnica soak-and-smear, care presupune hidratarea tegumentului prin contact cu apă călduță, urmată imediat de aplicarea unui unguent emolient sau medicamentos, conform indicației dermatologice adaptate în funcție de cauzele care duc la piele uscată.

Adaptarea obiceiurilor de igienă corporală

Temperatura și durata contactului cu apa influențează direct integritatea barierei cutanate. În cazul pielii uscate, sunt indicate dușuri scurte, de aproximativ 5–10 minute, cu apă călduță, nicidecum fierbinte.  Pentru curățare sunt preferate produsele de tip syndet fără săpun alcalin, cu pH apropiat de cel fiziologic cutanat și fără parfumuri intens sensibilizante.

Aplicarea produselor de curățare se concentrează asupra zonelor care necesită igienizare frecventă, precum axilele și regiunea inghinală, evitându-se degresarea excesivă a membrelor și trunchiului. După spălare, pielea se usucă prin tamponare delicată, fără frecare energică.

Controlul umidității ambientale și protecția mecanică

Menținerea umidității relative a aerului interior în jurul valorilor de 40–60% limitează expunerea la un mediu excesiv de uscat, dat fiind că umiditatea scăzută este una dintre cauzele care duc la piele uscată în sezonul rece.

Umidificatoarele sunt utile în încăperile încălzite, cu condiția igienizării regulate, pentru prevenirea contaminării microbiologice. Umiditatea în exces favorizează dezvoltarea mucegaiurilor și acarienilor. Protejarea tegumentelor expuse împotriva frigului și vântului reduce iritația mecanică și limitează pierderile transepidermice de apă.

Materialele textile moi, precum bumbacul, sunt preferate când vine vorba de ceea ce purtăm în contact direct cu pielea uscată. Lâna aspră și anumite fibre sintetice accentuează pruritul prin efectul de frecare, în special la persoanele cu dermatită atopică și piele uscată.

Recomandări pentru a preveni iritațiile cauzate de pielea uscată în sezonul rece

Iritațiile asociate cu pielea uscată apar frecvent la nivelul mâinilor, feței și gambelor, unde bariera cutanată este expusă repetat factorilor de mediu. Fisurile epidermice facilitează pătrunderea substanțelor iritante și a alergenilor, favorizând apariția dermatitei de contact.

La persoanele cu dermatită atopică, pielea uscată accentuează pruritul și favorizează ciclul prurit–grataj, caracterizat prin lezarea suplimentară a epidermului prin scărpinare. Pentru limitarea acestor manifestări, se recomandă următoarele măsuri:

  • se vor utiliza zilnic creme emoliente cu ceramide, glicerină sau petrolatum;
  • se va aplica un produs hidratant imediat după fiecare spălare a mâinilor sau după duș, baie;
  • se vor evita dușurile fierbinți și băile foarte lungi;
  • se vor utiliza produse de curățare special adaptate pentru pielea uscată, fără parfum și fără săpun alcalin;
  • se va limita utilizarea exfolianților mecanici și a produselor cu acizi exfolianți în perioadele de iritație;
  • se vor purta mănuși de protecție împotriva frigului și mănuși adecvate la contactul cu detergenții, precum și fular pentru a proteja fața;
  • se vor evita materialele textile aspre în contact direct cu tegumentele;
  • se va monitoriza umiditatea aerului din încăperile încălzite;
  • se vor aplica produse ocluzive pe zonele predispuse la fisuri, în special la nivelul mâinilor și călcâielor;
  • se va evita scărpinarea leziunilor pruriginoase, pentru limitarea excoriațiilor și a suprainfecției bacteriene.

În cazul apariției fisurilor dureroase, eritemului persistent, exsudatului sau crustelor gălbui asociate cu pielea uscată, este indicată evaluarea dermatologică. Aceste manifestări pot semnala dezvoltarea unei eczeme inflamatorii sau a unei suprainfecții cutanate și pot avea chiar cauze mai problematice.

Bibliografie:

  1. Engebretsen KA, Johansen JD, Kezic S, Linneberg A, Thyssen JP. The effect of environmental humidity and temperature on skin barrier function and dermatitis. J Eur Acad Dermatol Venereol. 2016 Feb;30(2):223-49. doi: 10.1111/jdv.13301. Epub 2015 Oct 8. PMID: 26449379. Link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/26449379/;
  2. Gade A, Matin T, Rubenstein R. Xeroderma. [Updated 2023 Oct 29]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2023 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK565884/;
  3. Ishikawa J, Yoshida H, Ito S, Naoe A, Fujimura T, Kitahara T, Takema Y, Zerweck C, Grove GL. Dry skin in the winter is related to the ceramide profile in the stratum corneum and can be improved by treatment with a Eucalyptus extract. J Cosmet Dermatol. 2013 Mar;12(1):3-11. doi: 10.1111/jocd.12019. PMID: 23438136. Link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/23438136/;
  4. Mackey S. Relieving Winter Skin Discomfort. Phys Sportsmed. 1995 Jan;23(1):53-57. doi: 10.1080/00913847.1995.11947732. PMID: 29278095. Link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29278095/.

Foto: Shutterstock

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.