Sindromul de burnout: de la epuizare subiectivă la semnale biologice măsurabile

Sindromul de burnout este recunoscut pe scară largă ca o consecință a stresului profesional cronic, însă evaluarea sa rămâne predominant subiectivă, bazată pe autoraportare și instrumente psihometrice cu reproductibilitate variabilă. Această dependență de percepția individuală limitează identificarea precoce a burnoutului și complică delimitarea sa de alte entități clinice, precum depresia sau tulburările de adaptare. În acest context, identificarea unor biomarkeri biologici ar putea oferi o ancoră obiectivă pentru evaluarea vulnerabilității la stres cronic, completând instrumentele existente și reducând riscul de sub- sau supraestimare.

Sindrom de burnout (SBO) – prima descriere

Sindromul de burnout (SBO) a fost descris pentru prima dată de Freudenberger în anul 1974, fiind definit ca un răspuns la stresul pe termen lung generat de condițiile de muncă nefavorabile [1]. Ulterior, Maslach l-a definit ca un sindrom cu dimensiuni fizice și psihologice, care include atitudini negative față de muncă, viață și ceilalți oameni, apărute din cauza epuizării, oboselii, disperării și sentimentului de lipsă de speranță la nivel individual [2].

SBO fără diagnostic?

Deși impactul său asupra sănătății fizice și psihice este bine documentat, SBO nu este încadrat ca boală în principalele sisteme de clasificare medicală, ci este abordat ca un construct ocupațional și psihosocial.

În DSM-5, manualul de diagnostic și clasificare a tulburărilor mintale, SBO nu este inclus ca entitate clinică distinctă și nu beneficiază de criterii de diagnostic specific [3]. Cu toate acestea, în mai multe țări, printre care și Suedia, el a fost recunoscut ca justificare legitimă pentru acordarea concediului medical. O altă dovadă a recunoașterii crescânde a acestui sindrom este includerea sa ca factor care influențează starea de sănătate și utilizarea serviciilor medicale în ediția a 11-a a Clasificării Internaționale a Bolilor (ICD-11), unde este definit ca o stare de epuizare vitală [4]. Relația dintre riscul de dezvoltare a SBO și tiparul de muncă a fost documentată în numeroase studii. S-a subliniat că reducerea timpului de lucru este asociată cu o îmbunătățire a calității vieții și, implicit, cu o scădere a incidenței burnoutului. De asemenea, SBO și manifestările asociate influențează semnificativ experiența personală și nivelul de realizare individuală, iar factori precum stresul din viața privată și familială joacă un rol important în dezvoltarea sa [5].

După cum s-a menționat anterior, SBO nu poate constitui un diagnostic principal de sine stătător, dar este considerat un factor favorizant sau un context etiologic pentru alte afecțiuni psihice sau somatice. Astfel, manifestările asociate acestuia pot fi încadrate sub alte diagnostice recunoscute, precum tulburarea depresivă majoră, tulburările de anxietate sau tulburările de adaptare, în funcție de simptomatologie și severitate.

Evaluarea simptomelor SBO

Deși definiția SBO rămâne fluctuantă, multidimensională și puternic dependentă de cadrul analitic utilizat (clinic, organizațional, sociologic), simptomele cel mai frecvent asociate sunt epuizarea emoțională, depersonalizarea sau cinismul și scăderea sentimentului de realizare personală. Studii mai recente au extins conceptualizarea burnoutului prin includerea afectării cognitive și emoționale, sugerând că SBO implică un declin progresiv nu doar al resurselor emoționale, ci și al capacităților cognitive. Astfel, burnoutul este adesea precedat de o fază tranzitorie, incipientă, caracterizată prin stres cronic necompensat, care conduce la o deteriorare progresivă a capacităților fizice, emoționale și cognitive.

Evaluarea simptomelor SBO rămâne în principal clinică, fiind frecvent susținută de chestionare de autoevaluare, precum Maslach Burnout Inventory sau, mai recent, Burnout Assessment Tool. Cel dintâi rămâne considerat standardul de aur în determinarea severității și riscului de burnout [4]. Cu toate acestea, caracterul subiectiv al acestor instrumente poate limita reproductibilitatea și obiectivitatea evaluării, conducând la subestimarea sau supraestimarea diagnosticului. În acest context, identificarea unor biomarkeri fiziologici ar putea permite o abordare mai standardizată și mai aplicabilă clinic, facilitând detecția precoce a burnoutului și completând evaluările subiective actuale.

Concluzii

Datele disponibile arată că, în ciuda interesului crescut pentru identificarea unor biomarkeri obiectivi ai sindromului de burnout, majoritatea markerilor biologici investigați nu pot fi utilizați ca instrumente diagnostice sau de stadializare în practica curentă. Biomarkerii axei HPA, markerii inflamatori și cei lipidici oferă rezultate heterogene, iar determinările punctuale au o valoare predictivă limitată. În acest context, utilizarea lor trebuie interpretată cu prudență și integrată exclusiv într-o evaluare clinică mai amplă.

Din perspectivă aplicativă, markerii metabolici ai metabolismului glucidic, în special HbA1c, alături de variabilitatea ritmului cardiac și parametrii circadieni (somn, melatonină), se conturează ca cele mai promițătoare direcții pentru identificarea precoce a vulnerabilității la stres cronic. Dintre hormonii analizați, melatonina se remarcă printr-o asociere relativ consistentă cu burnoutul, sugerând că perturbarea ritmului circadian reprezintă una dintre cele mai robuste expresii biologice ale acestui sindrom.

În practică, aceste rezultate susțin o abordare orientată mai degrabă spre screeningul funcțional decât spre „diagnosticul biologic” al burnoutului: evaluarea calității somnului, a programului de lucru, a ritmului circadian, a controlului metabolic și a reglării autonome poate oferi informații relevante pentru identificarea timpurie a persoanelor expuse riscului. Integrarea acestor elemente, alături de instrumentele psihometrice validate, permite intervenții preventive țintite, înainte de instalarea unor consecințe psihice sau somatice mai severe.

Referințe bibliografice:

1. Al-Alawi, M., Al-Sinawi, H., Al-Qubtan, A., Al-Lawati, J., Al-Habsi, A., Al-Shuraiqi, M., et al. Prevalence and determinants of burnout syndrome and depression among medical students at Sultan Qaboos University: a cross-sectional analytical study from Oman. Arch Environ Occup Health. 2019; 74(3):130–9;
2. Brewer, E. W., Shapard, L. Employee burnout: a meta-analysis of the relationship between age and years of experience. Human Resource Development Review. 2004; 3:102–23;
3. American Psychiatric Association. Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders. 5th ed. Washington, DC: Author (2013);
4. World Health Organization. (2024). Clinical descriptions and diagnostic requirements for ICD-11 mental, behavioural and neurodevelopmental disorders. World Health Organization;
5. Patel, R. S., Sekhri, S., Bhimanadham, N. N., Imran, S., & Hossain, S. (2019). A review on strategies to manage physician burnout. Cureus, 11(6);
6. Dedovic, K., Duchesne, A., Andrews, J., Engert, V., & Pruessner, J. C. (2009). The brain and the stress axis: the neural correlates of cortisol regulation in response to stress. Neuroimage, 47(3), 864–871;
7. Begin, A. S., Hata, S., Berkowitz, L. R., Plessow, F., Lawson, E. A., Emptage, N., & Armstrong, K. (2022). Biomarkers of clinician burnout. Journal of General Internal Medicine, 37(2), 478–479;
8. Balia, M., Zenasni, F., Lepoittevin, M., Bianchi, R., Julian, A., Bodard, S., & Bringer, M. (2025). Toward early detection of burnout: A systematic review of potential biomarkers. medRxiv, 2025-08;
9. Widstrom, R. L., & Dillon, J. S. (2004, November). Is there a receptor for dehydroepiandrosterone or dehydroepiandrosterone sulfate? In Seminars in reproductive medicine(Vol. 22, No. 04, pp. 289-298). Published in 2004 by Thieme Medical Publishers, Inc., 333 Seventh Avenue, New York, NY 10001, USA;
10. Cho, S., Park, W. J., Kang, W., Lim, H. M., Ahn, J. S., Lim, D. Y., & Moon, J. D. (2019). The association between serum dehydroepiandrosterone sulfate (DHEAS) levels and job-related stress among female nurses. Annals of Occupational and Environmental Medicine, 31, e18;
11. John, A., Bouillon-Minois, J. B., Bagheri, R., Pelissier, C., Charbotel, B., Llorca, P. M., … & Dutheil, F. (2024). The influence of burnout on cardiovascular disease: a systematic review and meta-analysis. Frontiers in Psychiatry, 15, 1326745;
12. Lennartsson, A. K., Jonsdottir, I. H., Jansson, P. A., & Sjörs Dahlman, A. (2025). Study of glucose homeostasis in burnout cases using an oral glucose tolerance test. Stress, 28(1), 2438699;
13. Shirom, A., Toker, S., Melamed, S., Berliner, S., & Shapira, I. (2013). Burnout and vigor as predictors of the incidence of hyperlipidemia among healthy employees. Applied Psychology: Health and Well‐Being, 5(1), 79–98;
14. Toker, S., Shirom, A., Shapira, I., Berliner, S., & Melamed, S. (2005). The association between burnout, depression, anxiety, and inflammation biomarkers: C-reactive protein and fibrinogen in men and women. Journal of Occupational Health Psychology, 10(4), 344;
15. Jonsdottir, I. H., & Sjörs Dahlman, A. (2019). Mechanisms in endocrinology: Endocrine and immunological aspects of burnout: a narrative review. European Journal of Endocrinology, 180(3), R147–R158;
16. Membrive-Jimenez, M. J., Gomez-Urquiza, J. L., Suleiman-Martos, N., Velando-Soriano, A., Ariza, T., De la Fuente-Solana, E. I., & Canadas-De la Fuente, G. A. (2022, May). Relation between burnout and sleep problems in nurses: a systematic review with meta-analysis. In Healthcare(Vol. 10, No. 5, p. 954). MDPI;
17. Singh, M., & Jadhav, H. R. (2014). Melatonin: functions and ligands. Drug Discovery Today, 19(9), 1410–1418;
18. Söylemez, S., Sivri, A. B. Ç., Șimșek, E., Polat, B., & Çakır, B. (2019). Melatonin, leptin, and ghrelin levels in nurses working night shifts. Journal of Surgery and Medicine, 3(1), 22–26;
19. Ungurianu, A., & Marina, V. (2025). Melatonin and Cortisol Suppression and Circadian Rhythm Disruption in Burnout among Healthcare Professionals: A Systematic Review. Clinics and Practice, 15(11), 199.

Foto: Shutterstock

Conf. Dr. Farm. Anca Zanfirescu

șef lucrări, Catedra de Farmacologie și Farmacie Clinică
Facultatea de Farmacie,Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București