96% dintre tumorile canceroase pot fi distruse cu ajutorul laserului!

O nouă descoperire remarcabilă în lupta cu cancerul! Oamenii de ştiinţă au pus la punct un laser care poate găsi şi distruge celulele canceroase. În cazul unui pacient, laserul a reuşit să distrugă 96% din celulele canceroase. Acest sistem non-invaziv are potenţialul de a inhiba progresia metastazelor. Descoperirea aparţine cercetătorilor de la Universitatea de Ştiinţe Medicale Arkansas (SUA) şi a fost publicată în Science Translational Medicine.

Celulele canceroase sunt distruse înainte de faza de metastază

Sistemul reuşeşte să detecteze cancerul la 27 din 28 de persoane care se confruntă cu boala, arată rezultatele studiului. Distrugerea celulelor canceroase, înainte ca acestea să ajungă în faza de metastază ar putea salva o mulţime de vieţi. Sistemul a fost până acum testat în cazul pacienţilor cu cancer de piele. Laserul este îndreptat către o venă, iar rezultatul este crearea de căldură, pe care celulele canceroase o absorb mai mult decât celulele normale. Acestea se încing rapid şi se extind, creând sunete numite efect fotoacustic. Un aparat le înregistrează şi astfel cercetătorii pot identifica celulele canceroase.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

În faza următoare, din cauza căldurii, se formează aşa-numitele bule de vapori pe celulele canceroase. Aceste bule se extind după care se distrug. Acest proces afectează celulele canceroase, care sunt distruse în final. Chiar şi în modul de energie scăzută, laserul a distrus 96% din celulele canceroase care au trecut prin dreptul undei, spune coordonatorul studiului, prof dr. Vladimir Zharov, directorul centrului de medicină din cadrul Universităţii de Ştiinte Medicale Arkansas.

Sursă text-foto: spectrum.ieee.org; Credit foto: E.I. Galanzha

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.