A fost declarată epidemie de gripă în România. Ce măsuri se iau?

Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat epidemie de gripă în ţara noastră, după ce numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 7.000, numărul infecţiilor respiratorii la 170.000, iar numărul deceselor la 18. Ultimul deces este al unui copil de 1 an şi 8 luni, din judeţul Neamţ. Decizia Ministerului Sănătăţii a venit în urma rapoartelor Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, care anunţau o creștere foarte mare a numărului de îmbolnăviri prin infecții respiratorii acute față de nivelul așteptat. În acelaşi timp, activitatea gripală a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere națională, raportându-se un număr aproape dublu de gripe clinice comparativ cu săptămâna precedentă. Ministerul Sănătăţii a prezentat şi o serie de recomandări, atât pentru populaţie, cât şi pentru unităţile medicale.

Epidemie de gripă: recomandări pentru populaţie

Spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos, prin alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare, sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă, anunţă un comunicat de presă al MS. Se recomandă evitarea automedicației și consultarea medicului de familie în cazul simptomelor care sugerează gripă. Ministerul Sănătăţii subliniază faptul că vaccinarea antigripală este în continuare cea mai eficientă metodă de prevenție.

Pacienţii cu coronavirus, trataţi cu medicamente pentru HIV/SIDA

Epidemie de gripă: recomandări pentru unităţile medicale

Ministerul Sănătăţii recomandă limitarea accesului vizitatorilor în spitale, în special în secțiile cu risc. De asemenea, trebuie efectuat triajul epidemiologic zilnic pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar, iar echipamentele de protecţie (măşti, mănuşi, halate) trebuie purtate atât de către vizitatori, cât și de personalul medical. În privinţa pacienţilor, aceştia trebuie să poarte mască în Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), pe traseul de la UPU la salon şi la părăsirea salonului de izolare/grupare. În cazul unităţilor care internează cazuri de infecții respiratorii acute, MS solicită acestora refacerea urgentă a stocurilor de antivirale, de echipament de protecţie și utilizarea corespunzătoare a acestuia, a stocurilor de săpun lichid, prosoape de hârtie, antiseptice şi dezinfectante.

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.