Celulele canceroase ar putea fi distruse fără niciun medicament

O descoperire remarcabilă a oamenilor de ştiinţă demonstrează cum celulele canceroase pot fi distruse fără a utiliza un medicament. Practic, cu ajutorul celebrei metode a calului troian, celulele canceroase sunt determinate să se autodistrugă. Pentru acest lucru nanoparticulele sunt învelite, şi astfel ascunse, într-un aminoacid numit L-fenilalanină.

80% dintre celulele canceroase se autodistrug

Cu ajutorul acestei proceduri, nanoparticulele Nano-pPAAM sunt considerate prietenoase de către celulele canceroase. Numai că Nano-pPAAM declanşează în acestea o reacţie de autodistrugere, fără a afecta însă celulele sănătoase. Cercetarea aparţine oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Tehnologică Nanyang din Singapore, iar rezultatele în urma studiului pe şoareci de laborator arată că aproximativ 80% dintre celulele canceroase, în cazul cancerului de sân, de piele şi gastric, se autodistrug.

„Împotriva convenţionalului, abordarea noastră a utilizat nanoparticulele ca un medicament, în loc de un purtător de medicamente. Aminoacidul L-fenilalanină acţionează ca un cal troian, precum o mască care ascunde nanoparticulele de celulele canceroase”, a declarat unul dintre autorii studiului, prof. Dalton Tay.

Sursa: sciencealert.com 

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.