Dispozitivul bazat pe inteligența artificială care va permite spitalizarea la domiciliu

Laboratoarele IBM din Elveția au lansat primul prototip al dispozitivului care va reduce timpul de spitalizare, prin monitorizarea pacienților la domiciliu, unde aceștia se pot bucura de confortul și intimitatea propriului cămin. Denumită Cognitive Hypervisor, noua tehnologie înregistrează informațiile vitale ale pacienților: temperatura, tensiunea arterială și pulsul, pe care le transmite medicului curant. Mai mult, în cazul în care valorile colectate depășesc limitele normale, medicul este avertizat imediat.

Cognitive Hypervisor se conectează la aparatele de monitorizare

Grație noului dispozitiv, pacienții vor beneficia de o legătură permanentă și în timp real cu medicul, dar și de capacitatea de predicție a sistemului, bazat pe inteligență artificială, putând astfel să fie prevenite mai ușor anumite situații de urgență. Astfel, Cognitive Hypervisor se conectează la aparatele de monitorizare utilizate de pacient, precum smartwach sau brățări de fitness, înregistrează valorile măsurate de acestea și încarcă informațiile culese în IBM Cloud, unde sunt analizate, ca apoi rezultatul să fie transmis medicului. Deși primul model, Cognitive Hypervisor Chiyo, are mărimea unei palme, creatorul său, Bruno Michel, speră să-i reducă dimensiunile, astfel încât să poată fi purtat în permanență, la nivelul urechii.

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Politica de confidentialitate