Pacientul Düsseldorf, a treia persoană din lume vindecată de HIV

Transplantul de celule stem hematopoietice utilizat în tratamentul cancerelor de sânge este singura intervenție care a vindecat, în trecut, doi pacienţi cu HIV. Un grup format din medici și cercetători din Germania, Țările de Jos, Franța, Spania și Statele Unite a identificat un alt caz al unui pacient cu HIV, care s-a vindecat în acelaşi mod. Într-un studiu publicat în Nature Medicine au fost prezentate detaliile în ce priveşte procesul celui de-al treilea pacient din lume vindecat de HIV.

Transplant cu celule stem de la un donator sănătos

Infecţia cu HIV era considerată anterior incurabilă din cauza faptului că virusul rămâne în stare latentă în genomul celulelor infectate perioade lungi de timp, ceea ce-l face invizibil şi deloc accesibil sistemului imunitar şi medicamentelor antivirale. Pacientul din Düsseldorf, un bărbat în vârstă de 53 de ani, este a treia persoană din lume vindecată de HIV cu ajutorul unui transplant de celule stem. Pacientul, tratat la Spitalul Universitar din Düsseldorf, Germania, a urmat un transplant cu celule stem de la un donator sănătos, al cărui genom prezenta o mutaţie a genei co-receptorului HIV-1 CCR5. Această mutaţie face ca virusul să nu poată pătrunde în limfocitele T helper CD4+, ţinta principală.

După transplant, pacientul a fost monitorizat cu atenţie timp de 10 ani, atât din punct de vedere virusologic cât şi imunologic. Astfel, de-a lungul anilor de studiu, virusul nu s-a replicat şi nu au fost detectaţi anticorpi sau celulele imune reactive la HIV. În urmă cu mai bine de patru ani, terapia antivirală împotriva HIV a fost întreruptă. La zece ani de la transplant și la patru ani de la terminarea terapiei anti-HIV, pacientul din Düsseldorf poate fi declarat vindecat.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Cuvinte-cheie: , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.