Pe 19 si 20 decembrie va avea loc Conferinta Rezidentilor Pneumologi

In perioada 19-20 decembrie, la Hotel Libra din Sibiu, va avea loc cea de-a IV-a editie a Conferintei Rezidentilor Pneumologi. In cadrul acestei manifestari, care are ca scop cresterea nivelului de educatie a specialistilor implicati in patologia respiratorie, 35 de tineri pneumologi isi vor prezenta lucrarile.

Evenimentul va avea un format intercativ, astfel ca tinerii medici vor putea prezenta si dezbate idei inovatoare in diagnosticul si tratamentul bolilor pulmonare. Pentru prima data in acest an nu vor mai fi prezentari ale medicilor exeprimentati ci vor fi ateliere practice si simulari in domenii precum aerosoloterapia, ventilatia non invaziva si spirometria, iar unul dintre ateliere va fi dedicat scrierii unui articol stiintific competitiv.

“Ca în fiecare an, toţi rezidenţii participanţi vor fi principalii actori. Astfel, cei 35 de tineri colegi din acest an vor avea de prezentat cazuri clinice extrem de interesante, de o complexitate demnă de un medic primar, pe care le-au rezolvat datorită entuziasmului şi dorinţei de cunoaştere, caracteristice tinerei generaţii de pneumologi”, a declarat prof. univ. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie şi preşedintele Conferinţei Rezidenţilor Pneumologi.

La eveniment va participa pentru prima data si o delegatie de medici tineri din Republica Moldova. Conferinta Rezidentilor Pneumologi este organizata de Societatea Romana de Pneumologie. Informatii detaliate puteti gasi pe www.congres-pneumologie.ro.

 

Text: Bianca Badescu

 

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.