Peste 3000 de candidaţi au luat parte la examenul de admitere la UMF „Carol Davila”

Emoţii mari şi concurenţă acerbă şi în acest an la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. 3.058 de candidaţi s-au înscris la concursul ce a avut loc în această dimineaţă, în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală. Tinerii concurează pe 1.154 de locuri, finanţate de la bugetul de stat și 310 locuri cu taxă. Dintre cei care au luat parte la examen, 19 sunt absolvenți care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat. În plus, 31 de olimpici naționali sau internaționali sunt declarați deja admiși. 

Peste 2.000 de candidați la Facultatea de Medicină

Cea mai mare concurenţă este la Facultatea de Medicină unde 2.002 candidaţi se luptă pentru doar 650 de locuri. Urmează Facultatea de Medicină Dentară, unde sunt 448 de candidaţi pe 180 de locuri, Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală cu 427 de candidaţi pe 170 de locuri, iar la Facultatea de Farmacie sunt 181 de candidaţi pe 150 de locuri. Conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării cei 31 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale (biologie, fizică, chimie etc.) au fost admişi fără examen. Conform unui comunicat al UMF „Carol Davila”, cele 310 locuri cu taxă au următoarele costuri pentru candidaţi: 9000 lei pe fiecare an de studiu pentru Medicină, Medicină dentară şi Farmacie şi 6000 lei pentru fiecare an de studiu pentru Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală.

Revista Galenus urează succes tuturor candidaţilor!

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Sursa: umfcd.ro

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.