Prof. dr. habil. Bogdan A. Popescu, noul Preşedinte al European Association of Cardiovascular Imaging (EACVI)

Una dintre cele mai mari asociaţii ale Societăţii Europene de Cardiologie (ESC), EACVI, cu peste 8.500 de membri din peste 100 de ţări de pe toate continentele, şi-a ales noul preşedinte pentru următorii doi ani, pe prof. dr. habil. Bogdan A. Popescu. Pentru prima dată, România şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti vor fi reprezentate la cel mai înalt nivel european în domeniul cercetării şi imagisticii cardiovasculare.

„Alegerea mea în această funcţie, prin votul direct al membrilor EACVI, este în primul rând o recunoaştere a valorii cercetării ştiinţifice în domeniul imagisticii cardiovasculare din România. O recunoaştere a Universităţii de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» din Bucureşti de care aparţine si laboratorul Euroecolab de la Fundeni – primul laborator din România acreditat european, o recunoaștere a calității școlii de ecografie si a Clinicii de cardiologie de la Institutul de Boli Cardiovasculare «Prof. Dr. C. C Iliescu», o recunoaștere a Societății Române de Cardiologie”, declară prof. dr. habil. Bogdan A. Popescu.

Tranziţia de la ecografie la imagistica multimodală şi programe educaţionale moderne fac parte din obiectivele asumate ale noului preşedinte

Noul preşedinte al EACVI are o agendă bine conturată privind cercetarea şi inovarea în domeniul imagisticii cardiovasculare, dar şi în privinţa noilor metode de pregătire a specialiştilor, care să asigure progresul medical şi o viziune clară asupra diagnosticului corect şi a tratamentului adecvat fiecărui pacient.

„În ceea ce privește cercetarea și inovarea, vom încerca să definim algoritmi de diagnostic în scenarii clinice specifice, pentru a alege succesiunea de tehnici imagistice adecvate pacientului și a evita repetarea unor investigații care oferă același tip de informație sau efectuarea unor investigații inutile și chiar potențial dăunătoare. Vor fi și explorări cu totul noi pe care le vom testa, implicând în aceste proiecte ingineri și experți în cercetare experimentală, pentru a testa utilitatea unor abordări imagistice cu totul noi. Desigur, mă voi bucura să implic și colegi români în proiecte și să creștem participarea românească la diferitele manifestări ale EACVI”, a precizat prof. dr. Bogdan A. Popescu.

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.