Premieră: intervenție de tratament conservator pentru cancerul de col uterin în timpul sarcinii la Spitalul Euroclinic

Premieră: intervenție de tratament conservator pentru cancerul de col uterin în timpul sarcinii la Spitalul EuroclinicPentru prima dată în România, la Spitalul Euroclinic ”Regina Maria”, conf. univ. Dr. Petre Brătilă a realizat o intervenție de tratament conservator pentru cancerul de col uterin în timpul sarcinii. Pacienta are 29 de ani și a aflat că are cancer după ce a rămas însărcinată. Prin această procedură s-a reușit atât salvarea mamei, cât și a pruncului.

“Deși relativ rar, un astfel de caz cum este cel al Dianei, în care o femeie însărcinată este diagnosticată cu o formă invazivă de cancer de col uterin, reprezintă o situație extrem de complexă și provocatoare, atât pentru ginecolog, cât și pentru mamă. Însă este foarte important pentru o astfel de pacientă să nu ia decizia de a întrerupe sarcina, doar pentru că nu ar exista vreun tratament. În anumite situații, există o soluție atât pentru mamă, cât și pentru copilul nenăscut. Tehnica pe care am folosit-o se numește trachelectomie sau procedura de tratament conservator al cancerului de col uterin și este indicată doar în cazuri atent selecționate: în formele incipiente de boală, în care cancerul este localizat strict la nivelul colului uterin (stadiile IA și IB) și în care ganglionii pelvici nu sunt invadați de celulele canceroase” – a explicat Conf. Univ. Dr. Petre Brătilă.

Intervenția a fost realizată în a 13-a săptămână de sarcină și a fost efectuată pro-bono de către conf. dr. Brătilă, un medic recunoscut pentru contribuția remarcabilă la progresul chirurgiei oncoginecologice, fiind unul dintre puținii medici din lume specializați în efectuarea de tehnici de tratament conservator pentru cancerul de col uterin în stadii incipiente cu conservarea potențialului reproductiv și hormonal al femeii.

Text: Bianca Bădescu

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.