Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină a fost acordat descoperirii receptorilor de temperatură și atingere

V-ați gândit cum ar fi viața dacă nu am simți frigul, căldura, anumite texturi sau atingerile celor din jur? Aceste senzații, care ni se par absolut normale, și pe care nici măcar nu le băgăm prea mult în seamă, sunt esențiale pentru a supraviețui și pentru a ne duce viața de zi cu zi. Întrebarea este, însă, cum sunt inițiate impulsurile electrice, astfel încât temperatura și presiunea să fie resimțite. Ei bine, răspunsul a fost oferit de laureații Premiului Nobel pentru  Fiziologie sau Medicină de anul acesta, David Julius și Ardem Patapoutian.

Au fost identificați noi receptori cu ajutorul capsaicinei și mentolului

Cei doi cercetători au analizat modalitatea prin care sistemul nervos acționează pentru a transforma stimulii mecanici și pe cei de natură termică în impulsuri electrice.

David Julius a utilizat capsaicina, un compus din ardeiul iute, care induce senzația de căldură, pentru a identifica receptorii din terminațiile nervoase ale pielii, ce reacționează  la temperaturile crescute. Astfel, David a identificat receptorul TRPV1, un canal ionic activat la temperaturi percepute ca fiind dureroase.

Pe de altă parte, Ardem Patapoutian a folosit celule sensibile la presiune pentru a descoperi o nouă clasă de receptori, care reacționează la stimulii mecanici de la nivelul pielii și al organelor interne. Acesta a studiat mentolul și a identificat receptorul TRPM8, activat de temperaturile scăzute.

Aceste descoperiri inovatoare au declanșat activități intense de cercetare, ce au condus la înțelegerea asupra modului în care sistemul nervos percepe căldura, frigul și stimulii mecanici. Cei doi laureați au identificat astfel verigile lipsă în ceea ce privește înțelegerea interacțiunii complexe dintre simțuri și mediul înconjurător.

  • David Julius s-a născut în anul 195, în Statele Unite ale Americii, și este biochimist și expert în biologie moleculară în cadrul Universității California, San Francisco.
  • Ardem Patapoutian s-a născut în 1967 în Beirut, Liban, este biolog și neurocercetător în cadrul Scripps Research, La Jolla, California.

Foto: stânga – Ardem Patapoutian; dreapta – David Julius

Sursa foto: nobelprize.org

Cuvinte-cheie: , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.