Primul transplant renal efectuat în cadrul Centrului de Transplant „Gilles Mentha”

Ziua de 1 decembrie 2016 a fost una memorabilă pentru Centrul de Transplant „Gilles Mentha” din Braşov, unde a avut loc cu succes primul transplant renal efectuat într-o clinică privată din România. Centrul de Transplant Renal „Profesor Gilles Mentha” a fost inaugurat în luna mai 2016, în cadrul Spitalului Sf. Constantin din Brașov, unde există o strânsă colaborare între medicii braşoveni şi echipa de transplant a Spitalului Universitar din Geneva.

Dr. Bogdan Moldovan este șeful secției de chirurgie a Spitalului Sf. Constantin și al doilea chirurg român cu diplomă de certificare europeană ESOT pentru transplantul multiorgan. Acesta a coordonat o echipă de medici români şi elveţieni, specializați în transplant, chirurgie vasculară, urologie, anesteziști, nefrologi, imunologi, infecționiști, care împreună au finalizat un transplant de la donator viu înrudit, în cazul unui cuplu tată-fiică din Miercurea-Ciuc, jud. Harghita.

Pacienta de 21 de ani a primit o nouă şansă la o viaţă normală

Diagnosticată cu insuficiență renală cronică, pacienta de 21 de ani a primit grefa de rinichi de la tatăl ei, în vârstă de 42 de ani, prelevată laparoscopic de echipa chirurgicală formată din Dr. Christophe Iselin, Şeful secției de urologie și responsabil prelevare renală în cadrul Spitalului Universitar Geneva, Dr. Marius Nedelcu, Medic chirurg la Spitalul Sf. Constantin, Dr. Mugur Popescu, Dr. Vitalie Mogoreanu și Dr. Botond Nagy, medici urologi la Spitalul Sf. Constantin. Procedura minim invazivă folosită asigură recuperarea rapidă şi reducerea riscurilor la care este supus donatorul.

Echipa care a asigurat transplantul rinichiului prelevat a fost compusă din Dr. Bogdan Moldovan, Șef secție chirurgie la Spitalul Sf. Constantin, Dr. Christian Toso, Medic adjunct al Departamentului de transplant de la Spitalul Universitar Geneva, Dr. Lucian Toma, Medic primar chirurgie vasculară SCJ Tg. Mureș, Dr. Dumitru Pocreață, Medic primar chirurg, Dr. Svetlana Stan, Medic specialist chirurgie vasculară, Dr. Costel Rad, Medic specialist chirurg la Spitalul Sf. Constantin. Întreaga intervenție chirurgicală deosebit de complexă a durat 10 ore, ambii pacienţi se simt bine, iar procesul de recuperare decurge normal.

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Politica de confidentialitate