Robotul daVinci Xi sau o nouă șansă la viață

Robotul daVinci Xi este exemplul concret că tehnologia ajută specialiștii în salvarea de vieți. Cel mai avansat sistem de chirurgie robotică din lume ajută pacienții cu diferite tipuri de hernie, prin diminuarea disconfortului postoperator, dar și prin asigurarea unei recuperări mult mai rapide. La rândul său, medicul chirurg va avea parte de mai multă precizie și acuratețe în mișcări, dar și o viziune de ansamblu mai amănunțită, datorită camerei 3D care însoțește echipamentul.

În urmă cu câțiva ani, Alexandru (32 ani) a primit diagnosticul de hernie hiatală – trecerea unei porțiuni din stomac prin orificiul diafragmatic (hiatus) în cavitatea toracică. Însă calvarul tânărului s-a încheiat după ce a fost operat cu succes la Spitalul Euroclinic, de echipa de medici coordonată de dr. Bogdan Barta, șeful secției Chirurgie generală, acreditat în chirurgie robotică.

„Problema s-a agravat în timp, pentru că nu reușeam să țin o cură drastică. Nu aveam voie băuturi carbogazoase, alcool, țigări, cafea, nimic prăjit. Trebuia să mănânc mai mult fierturi și sucuri, ceea ce este, din punctul meu de vedere, destul de greu. Dovadă că am avut tot mai des episoade cu eructații, disconfort în partea toracică, arsuri, dureri ca și cum aveam o rană deschisă”, a explicat pacientul, potrivit unui comunicat de presă remis de clinica la care s-a realizat intervenția.

Robotul daVinci Xi, cea mai puțin invazivă opțiune

În cazul lui Alexandru, cele două variante minim-invazive au fost operația laparoscopică şi operația prin abord robotic, cu ajutorul sistemului chirurgical daVinci Xi, cea mai modernă și mai puțin invazivă opțiune.

Intervenția robotică permite chirurgului să opereze la limita toracelui cu abdomenul. În zona îngustă, brațele robotului, manevrate de chirurg de la consolă, fac posibile intervenții de mare finețe, cum sunt inciziile milimetrice. Astfel este evitată secționarea mușchilor, cum se poate întâmpla în chirurgia clasică. Un mare avantaj este și că medicul va observa în detaliu țesuturi, nervi și vase de sânge extrem de fine, grație camerei video 3D care mărește imaginea de 10 ori.

„În timpul operației am readus porțiunea gastrică herniată în cavitatea abdominală, am calibrat orificiul care separa cele două cavități și i-am pus un manson în jurul esofagului, realizat din propriul stomac, ca mecanism antireflux”, a explicat dr. Bogdan Barta.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.