Scleroza multiplă ar putea fi tratată cu ajutorul unei noi tehnologii

Oamenii de știință din cadrul Universității de Tehnologie din Tallinn, Estonia, și din cadrul Universității din Helsinki, Finlanda, au dezvoltat o nouă tehnologie care ar putea diagnostica mai eficient scleroza multiplă. Scleroza multiplă (SM) este cea mai frecventă boală neurologică, afectând peste 2 milioane de persoane la nivel mondial, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Aproximativ 20% dintre pacienții cu SM prezintă nevrită optică (ON) ca principal simptom. Boala este cel mai des diagnosticată la adulţii tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani.

Legătura dintre scleroza multiplă şi celulele B

Kaia Palm, iniţiatorul studiului, a declarat că a dezvoltat o nouă tehnologie numită Mimotope Variation Analysis (MVA) pentru dezvoltarea testelor de diagnostic. Aceasta se bazează pe analiza anticorpilor şi a răspunsului imun al celulelor B. Răspunsul imun al celulelor este legat de nivelul de severitate a bolii – cu cât simptomele manifestate de pacienţi sunt mai slabe, cu atât nivelul anticorpilor este mai scăzut. Limfocitele B sunt răspunzătoare de răspunsul imunitar umoral, fiind responsabile de producerea de anticorpi. În plus, răspunsul imun al acestora joacă un rol important în dezvoltarea sclerozei multiple şi a nevritei optice.

Scleroza multiplă trebuie tratată din timp

Profesorul Pentti Tienari, de la Departamentul de Neuroștiințe al Universităţii din Helsinki, a transmis că tratamentul pentru SM este eficient atunci când este utilizat din timp. El a adaugat că, din păcate, există prea puţini biomarkeri disponibili pentru identificarea persoanelor aflate în categoria de risc. În cadrul studiului au fost analizate prin MVA peste 500 de probe clinice diferite (incluzând probe de sânge și lichid cefalorahidian). Astfel, cercetătorii au descoperit că anticorpii pot fi folosiţi ca biomarkeri pentru prezicerea SM.

Sursa: news-medical.net

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.