Un nou pas în lupta împotriva cancerului ovarian

Cancerul ovarian reprezintă un pericol în creştere, pentru femeile de toate vârstele. În acest context, România beneficiază de un nou ajutor în lupta cu această boală, după ce Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România s-a înscris în Coaliția Internațională de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian (WOCC). Anunţul a fost făcut de Cezar Irimia, preşedintele FABC, cu ocazia Zilei Internaționale de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian, eveniment la care a participat şi Elisabeth Baugh, preşedintele WOCC.  Ediţia din acest an se numește „Your Voice Has Power” (n.r. vocea ta are putere) şi atrage atenţia asupra faptului că trebuie să ne implicăm mai mult şi să ajutăm femeile care se confruntă cu această boală. Cancerul ovarian este unul dintre cele mai crunte tipuri de cancer, având cea mai mică rată de supraviețuire dintre toate cancerele feminine!

Atenţie, orice femeie poate face cancer ovarian!

Anual, în întreaga lume 250.000 de femei sunt diagnosticate cu această maladie, iar 140.000 îşi pierd viaţa. Participanţii la eveniment atrag atenţia asupra importanţei prevenţiei şi punctează câteva motive pentru care femeile evită consultaţiile periodice care, în final, le-ar putea salva viaţa. Unul dintre acestea este că nu ştiu ce presupune un control şi le este teamă să nu se simtă inconfortabil, iar un alt motiv este clasicul „Nu mi se poate întâmpla mie!”. Cea mai mare problemă pe care o întâmpină medicii este că extrem de multe femei sunt diagnosticate în stadii avansate ale bolii, ceea ce face ca maladia să fie greu de tratat. Depistarea cancerului ovarian se face prin ecografie abdominală sau transvaginală, tomografie computerizată sau RMN, test de sânge, laparotomie sau laparoscopie şi biopsie. Pentru a populariza mesajele despre pericolele cancerului ovarian, puteţi folosi hashtagul #voceaTAseaude, un îndemn adresat celor care știu cât de importantă este depistarea cancerului ovarian în stadii incipiente.

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.