Vaccinarea împotriva COVID-19 ar putea începe în vara anului 2021

Veşti bune de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care anunţă că vaccinul împotriva SARS-CoV-2 ar putea fi gata în 2021, iar vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 la scară globală ar putea începe în vara aceluiaşi an. Conform dr. Soumya Swaminathan (foto), coordonator ştiinţific al OMS, sunt 20 de vaccinuri candidate în cursa pentru găsirea soluţiei pentru stoparea pandemiei. Aceasta notează faptul că progresele înregistrate pentru găsirea unui vaccin, de la apariţia coronavirusului, la începutul anului 2019, sunt cele mai rapide din istorie.

Vaccinul mRNA-1273 a avut rezultate foarte bune

Specialista OMS a mai declarat că este nevoie ca vaccinul să protejeze minimum 70% dintre pacienţi, altfel pandemia nu va putea fi oprită.

Aspecte dietetice utile în lupta pe termen lung cu virusul SARS-CoV-2

„Avem acum peste 20 de vaccinuri în faza de studii clinice. Așa că avem speranţa că măcar câteva vor funcționa. Așadar, dacă suntem foarte practici, estimăm că la jumătatea anului 2021 vom avea un vaccin care poate fi utilizat pe scară largă. Desigur, este imposibil de prezis o dată fixă”, susţine dr. Soumya Swaminathan.

Rezultate încurajatoare ale vaccinului împotriva SARS-CoV-2

Primele rezultate încurajatoare ale unui vaccin împotriva noului coronavirus au fost obţinute de Compania Moderna Therapeutics. În urma primelor teste efectuate pe subiecți umani, vaccinul mRNA-1273 nu a produs reacții adverse grave. 45 de persoane au participat la această fază de testare şi, în procent de 100%, organismele participanţilor au produs anticorpi împotriva SARS-CoV-2, ce neutralizează coronavirusul la fel de eficient precum anticorpii prelevaţi de la persoane care au fost infectate în mod natural cu SARS-CoV-2 și s-au vindecat. Pentru ca vaccinul să funcţioneze este nevoie de două doze, la distanţă de 28 de zile. În faza a doua a studiului, vaccinul mRNA-1273 va fi testat pe 300 de subiecţi umani, iar faza a treia va presupune o testare pe 30.000 de persoane.

Sursa: dpa-international.com, sursa foto: journosdiary.com

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Politica de confidentialitate