Plantele medicinale – un aliat al sistemului imunitar

Continuam prezentarea calitatilor imunostimulatoare ale plantelor, aducand in atentie Angelica sinensis, o specie cunoscuta si folosita de mii de ani in medicina traditionala chineza, japoneza si coreeana.
Angelica sinensis este o planta anuala, incadrata in familia Apiaceae, cu radacina pivotanta, frunze alterne divizate si inflorescente de tip umbrela compusa. Radacina prezinta importanta terapeutica prin continutul in cumarine, ulei volatil, compusi terpenici, lactone macrociclice, fitosteroli, flavone, poliholozide. Acestea ii confera actiune analgezica, antiinflamatoare, antispastica, sedativa, anticoagulanta, vasodilatatoare, in special la nivel coronarian, si usor hipocolesterolemianta. Planta este recomandata si ca uterotonic si reglator hormonal in sindrom premenstrual si menopauza.
In privinta efectelor imunostimulatoare, s-a constatat ca extractele apoase si alcoolice stimuleaza in vitro productia de interleukina 2 si maresc eficacitatea factorului de necroza tumorala.

O alta specie cu proprietati imunostimulatoare recunoscute este Codonopsis pilosula (familia Campanulaceae), care se gaseste n Asia de Nord si Coreea. Radacina contine alcalozi (perlolirin), saponozide triterpenice, poliholozide, vitaminele B1 si B2 si este folosita ca substitut mai economic pentru Panax ginseng, avand actiune similara, insa de intensitate mai mica. Are proprietati tonice generale, stomahice, astringente, expectorante, demulcente, antireumatice. In medicina traditionala chineza, este recomandata in hipertensiune arteriala, avand actiune vasodilatatoare si inhibitoare la nivelul cortexului glandelor suprarenale. Sunt bine cunoscute si apreciate proprietatile de fortifiere a sistemului imunitar, prin intensificarea proceselor de fagocitoza si cresterea sintezei de interferon. Au fost constatate si moderate efecte antitumorale, prin cresterea sensibilitatii celulelor canceroase la radioterapie.

Un valoros remediu fitoterapic in medicina traditionala chineza este Cordyceps sinensis, o ciuperca ascomiceta din familia Hypocreaceae. Au fost semnalate diverse proprietati farmacologice: antiagregante plachetare si antiaritmice, hepatoprotectoare, de reducere a hematuriei si proteinuriei in nefropatia indusa experimental, hipoglicemianta, hipolipemianta. De asemenea, a fost demonstrata in vitro o moderata actiune antitumorala, prin inhibarea sintezei acizilor nucleici si inhibarea activitatii proteinkinazei in celulele canceroase.
Este o specie cu marcante proprietati imunomodulatoare, supresive, datorate compusilor asemanatori structural ciclosporinei, si potentatoare, datorate fractiunii polizaharidice. Extractul etanolic a crescut activitatea celulelor NK in vitro si in vivo, iar extractul apos a stimulat proliferarea limfocitelor si productia de interleukina 2.

Radacina si herba de Echinacea angustifolia (familia Asteraceae) sunt unele dintre cele mai apreciate produse vegetale cu actiune imunomodulatoare. Cele mai importante grupe de principii active continute sunt uleiul volatil (1%) bogat in farnesen, pinen, cariofilen, derivatii de acid cafeic (0,3-1,3%) – acid cicoric, clorogenic, izoclorogenic, verbascozida, echinacozida, cinarina, poliene. Extractele apoase au demonstrat in vitro si in vivo proprietati imunostimulatoare, prin cresterea activitatatii limfocitelor T si B, a productiei de citokine (TNF-α, IL-6, IL-10, interferon-β) si intensificarea proceselor de fagocitoza.

Bibliografie:
1. Burke B. E., Olson R. D., Cusack B. J. Randomized, Controlled trial of phytoestrogen in the prophylactic treatment of menstrual migraine. Biomed Pharmacother 2002; 56(6):283-288;
2. Chen Q. C., Lee J., Jin W. et al. Cytotoxic constituents from angelicae sinensis radix. Arch Pharm Res 2007 May; 30(5):565-9;
3. Deng S., Chen S. N., Yao P. et al. Serotonergic activity-guided phytochemical investigation of the roots of Angelica sinensis. J Nat Prod 2006 Apr; 69(4):536-41;
4. Friedman J. A., Taylor S. A., McDermott W. et al. Multifocal and recurrent subarachnoid hemorrhage due to an herbal supplement containing natural coumarins. Neurocrit Care. 2007; 7(1):76-80;
5. Hirata J. D., Swiersz L. M., Zell B. et al. Does dong quai have estrogenic effects in postmenopausal women? A double-blind, placebo-controlled trial. Fertil Steril 1997; 68(6):981-986;
6. Kotani N., Oyama T., Sakai I. et al. Analgesic effect of a herbal medicine for treatment of primary dysmenorrhea–a double-blind study. Am. J. Chin Med 1997; 25(2):205-212;
7. Kronenberg F., Fugh-Berman A. Complementary and alternative medicine for menopausal symptoms: a review of randomized, controlled trials. Ann Intern Med 11-19-2002; 137(10):805-813;
8. Li K. X., You Z. L., Zhang H. et al. Clinical study on "Yi-Qi-Hua-Yu" method in treatment of pelvis congestion syndrome. Journal of Hunan College of Traditional Chinese Medicine 1997; 17(2):11-13;
9. Luo H., Lin S., Ren F. et al. Antioxidant and antimicrobial capacity of Chinese medicinal herb extracts in raw sheep meat. J Food Prot 2007 Jun; 70(6):1440-5;
10. Wang Z. T. et al. Immunomodulatory effect of a polysaccharide-enriched preparation of codonopsis pilosula roots. Gen Pharmacol. Dec. 1996; 27(8):1347-50;
11. Lu R. M., Yang Y. C., Yue D. C., Wang S. F., Fan T. J., Hui Z. M., Wang C. F., Yang Y. P. (1982). Chemical composition of the submerged culture of Cordyceps sp. No. 1. Weishengwuxue Tongbao 9:166-168;
12. Cordyceps sinensis. Kuo Y. C., Tsai W. J., Shiao M. S., Chen C. F., Lin C. Y., National Research Institute of Chinese Medicine, Veterans General Hospital, Taipei, Taiwan., Am J Chin Med, 24(2):111-25 1996;
13. Sung, Gi-Ho, Nigel L., Hywel-Jones, Jae-Mo Sung, J. Jennifer Luangsa-ard, Bhushan Shrestha and Joseph W. Spatafora (2007). Phylogenetic classification of Cordyceps and the clavicipitaceous fungi. Stud Mycol 57 (1):5-59.

sef lucrari drd. Codreanu Marilena-Viorica,
Botanica farmaceutica si Biologie celulara,
Facultatea de Farmacie, UMF "Carol Davila", Bucuresti

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.