Scorțișoara, mai mult decât un condiment

Scorțișoara este un produs vegetal utilizat de milenii, îndeosebi pentru calitățile sale organoleptice. Studii noi relevă că acțiunile sale benefice pot fi multiple. În același timp, prezența cumarinei, substanță toxică din anumite tipuri de scorțișoară, trebuie avută în vedere pentru efectele sale negative. În articolul de față, ne vom referi la câteva dintre efectele pozitive ale scorțișoarei, așa cum au fost puse în evidență de cercetarea din ultimele decenii.

Scorțișoara – introducere

Fitoterapia este o știință cu rădăcini adânci, fiind aplicată și astăzi ca adjuvant al medicinei occidentale. Iată însă că remedii vechi din plante sunt reconfirmate de cercetarea modernă și sunt relevate noi întrebuințări curative ale unor specii botanice. Dintre acestea, scorțișoara își trăiește o a doua tinerețe. Alături de alte condimente, scorțișoara este un depozitar de substanțe utile, intrând recent în vizorul cercetărilor medicale. Ea pare să devină, pe lângă condiment sau agent curativ al unor practici medicale tradiționale de tip Ayurveda, un instrument util în tratamentul bolilor moderne.

Copacul de scorțișoară este o plantă perenă, aparținând familiei Lauraceae, originară din Sri Lanka și din sudul Indiei. Scorțișoara alimentară se găsește fie sub forma bețișoarelor, provenind din scoarța uscată a copacului omonim, fie sub forma pudrei, rezultată prin măcinarea acestei scoarțe. În ceea ce privește nomenclatura, denumirea de „scorțișoară” se referă în mod obișnuit la scorțișoara de Ceylon, cunoscută și ca scorțișoară adevărată (de la denumirea botanică C. verum sau Cinnamonum zeylanicum). Totuși, speciile înrudite, Cassia (Cinnamomum aromaticum –scorțișoara chinezească) și Cinnamomum burmannii, sunt de regulă asimilate tot sub denumirea de scorțișoară. Diferențele dintre specii apar la nivelul texturii, consistenței, aspectului și al aromei, ca și al conținutului de cumarină (în doze mari, toxic hepatic și renal, ca atare foarte important), care este mai mare în Cassia decât la celelalte specii de scorțișoară [1].

Scorțișoara este folosită drept condiment datorită uleiului esențial (Oleum cinnamomi, în proporție de 0,5 – 1%). Gustul, aroma și anumite acțiuni sanogenetice se datorează aldehidei cinamice, iar uleiul esențial mai conține acid cinamic, etil-cinamat, eugenol, betacriofilen, linalool, estragol etc. Denumirea de scorțișoară este un derivat grec al denumirii indoneziene a plantei (Kayu manis sau lemn-dulce). Scorțișoara este un condiment cunoscut și folosit de mult timp, fiind întâlnit încă din Egiptul Antic (unde, printre alte întrebuințări, era implicat și în îmbălsămări). Evul Mediu o consacră ca unul dintre cele mai populare condimente, gustul și aroma sa fiind căutate și prețuite. În Epoca Marilor Descoperiri Geografice, aducerea scorțișoarei din Sri Lanka devine monopol portughez, apoi olandez și, în final, britanic.

La ora actuală, conform datelor FAO, cel mai mare producător mondial de scorțișoară este Indonezia (40%), urmată de China, India și Vietnam [2]. Scorțișoara figurează de secole în farmacopeea chineză și a venit acum rândul cercetărilor medicale moderne să caute în acest copac exotic ajutorul pentru situații patologice foarte frecvente. Vom aminti câteva dintre acțiunile profilactice ale scorțișoarei, pentru care există studii până în acest moment.

Efectul antiinflamator al scorţişoarei

În primul rând, aldehida cinamică pare să fie un factor antitrombozant, prin împiedicarea eliberării acidului arahidonic de către plachete și a formării de tromboxan A2. Acest efect poate fi util și în reducerea fenomenelor inflamatorii, indiferent de originea acestora, scorțișoara putând fi introdusă în categoria alimentelor așa-zise „antiinflamatoare” [3]. Aldehida cinamică este folosită și ca fungicid, iar într-o măsură mai mică, drept insecticid [4].

Testele de laborator arată inhibarea creșterii – de către uleiul de scorțișoară – a Candidei albicans, chiar și a tulpinilor rezistente la medicația antifungică obișnuită (fluconazol) [5]. Acțiunea antifungică a uleiului esențial de scorțișoară potențează in vitro acțiunea unor chimioterapice antifungice (amfotericina B), ceea ce deschide perspectiva unor terapii mai eficiente și mai lipsite de efecte secundare în cazul unor candidoze apărute pe fondul maladiilor grave, cu imunodepresie (SIDA).

Uleiurile esențiale de scorțișoară inhibă creșterea unei multitudini de specii de microorganisme, de la bacterii gram-negative (Escherichia coli, Enterobacter aerogenes, Proteus vulgaris, Pseudomonas aeruginosa, Vibrio cholerae, Vibrio parahaemolyticus, Yersinia enterocolitica, Salmonella typhymurium și Salmonella choleraesuis), la bacterii gram-pozitive (Listeria monocytogenes, Staphylococcus aureus, Bacillus cereus și Enterococcus faecalis), mucegaiuri (Penicillium islandicum și Aspergillus flavus), fungi (C. albicans, C. tropicalis, C. glabrata și C. krusei) și dermatofiți (Microsporum gypseum, Tricho-phyton rubrum și T. mentagraphytes) [6]. Aceste caracteristici antimicrobiene o recomandă și ca produs conservant, ce poate fi utilizat în locul altor metode tradiționale de păstrare a alimentelor.

Datele obținute sunt foarte convingătoare. De exemplu, într-un studiu, s-a evidențiat eficacitatea filmelor de alginat, impregnate cu ulei esențial de scorțișoară, care au determinat inhibarea dezvoltării Lysteriei în carnea de pui refrigerată [7]. Alte studii au indicat eficacitatea aceluiași ulei în inhibiția creșterii unor microorganisme de alterare, foarte frecvent întâlnite în practică: fungi (Aspergillus flavus, Penicillium roqueforti, Mucor plumbeus și Eurotium sp.), drojdii (Debaryomyces hansenii, Pichia membranaefaciens, Zygosaccharomyces rouxii, Candida lipolytica) și bacterii (Staphylococcus aureus și Pediococcus halophilus).

Profesorul Michael Ovadia de la Universitatea din Tel Aviv a patentat recent un extract de scorțișoară, disponibil în multiple forme, de la cea de aero-spray împotriva gripei aviare, utilizabil în aeroporturi, până la cea de supliment alimentar antigripal [8]. Extractul poate fi adăugat în sistemele de aer condiționat ale spitalelor, prevenind transmiterea infecțiilor aerogene în spațiile închise. Experimentele inițiale au condus la rapida și eficienta imunizare a puilor de găină față de virusul bolii Newcastle (o zoonoză cu ample implicații economice), prin administrarea extractului de scorțișoară. Rezultate pozitive ulterioare s-au obținut și în ceea ce privește virusul gripei aviare H9, virusul Sendai, virusul HIV și virusul Herpes Simplex 1, extractul neutralizând virusurile și imunizând gazda față de acestea. Este de remarcat că extractul este obținut dintr-o anumită varietate de scorțișoară, din care au fost înlăturate cumarina și aldehida cinamică. Aceste substanțe au efect toxic în dozele mari în care trebuie folosit extractul de scorțișoară pentru a se obține efectele de mai sus.

Unul dintre cele mai studiate efecte ale scorțișoarei este, în ultimul timp, cel care se referă la controlul glicemiei. Condimentul pare a fi eficient în ameliorarea răspunsului insulinic la pacienții cu diabet de tip 2. Testele au arătat că elemente din compoziția scorțișoarei stimulează receptorii insulinici și inhibă enzimele care îi inactivează, ameliorând toleranța periferică la glucoză. Mai multe studii au fost efectuate în ultimul timp. Cercetători de la Serviciul American de Studii Agricole [9] au indicat că mai puțin de jumătate de linguriță de scorțișoară/zi reduce glicemia la pacienții diabetici. În studiu au fost incluși pacienți cu diabet de tip 2, care nu erau tratați cu insulină, și cărora li s-au administrat pentru 40 de zile, cantități crescânde de scorțișoară (până la 6 g pe zi în cazul grupurilor de lucru) și placebo (grupurilor martor).

Efecte semnificative (reducerea glicemiei cu 18 – 29%, a colesterolemiei totale cu 13 – 26%, a colesterolului LDL cu 10 – 24% și a trigliceridemiei cu 23 – 30%) au apărut chiar și la doze extrem de mici (1g/zi, adică 1/4 – 1/2 lingurițe). Colesterolul HDL nu s-a modificat. Glicemia a reînceput să crească de îndată ce administrarea scorțișoarei a încetat. Efectele asupra lipidelor plasmatice au fost durabile, scăderile fiind, în anumite cazuri, mai mari la câteva zile după încetarea administrării de scorțișoară. Concluzia studiului a fost că includerea scorțișoarei în dieta diabeticilor reduce factorii de risc asociați cu acesta și morbiditatea prin boli cardiovasculare. O aplicabilitate extrem de utilă pare a fi pacientul cu sindrom X-metabolic, situație patologică a cărei incidență este în creștere.

Studii despre scorţişoară

Un studiu efectuat pe animale de laborator [10] a arătat că administrarea de scorțișoară pe o perioadă de 3 săptămâni a determinat creșterea cu 17% pe minut a capacității de utilizare a glucozei de către mușchii striați. Aceste rezultate sugerează că extractul de scorțișoară ameliorează acțiunea insulinei pe calea creșterii utilizării glucozei in vivo, datorată, fie și parțial, potențării căii de semnalizare insulinică din mușchii scheletici. Un studiu suedez indică faptul că adăugarea scorțișoarei la un prânz bogat în glucide poate determina încetinirea creșterii postprandiale a glicemiei [11]. Subiecții studiului au fost persoane sănătoase, cărora li s-a evaluat viteza de golire gastrică, glicemia postprandială și sațietatea, după consumul a 300 g de budincă de orez la care s-au adăugat 6 g de scorțișoară. Rezultatele au arătat o diminuare mică, dar semnificativă statistic a ratei de golire a stomacului și o reducere a glicemiei, fără influențarea sațietății. Rezultatul deschide perspectiva posibilității controlului glicemiei postprandiale.

Un studiu japonez a urmărit efectul scorțișoarei la animalele de laborator hrănite cu o dietă bogată în fructoză și a sugerat faptul că aceasta previne dezvoltarea rezistenței la insulină, prin amplificarea semnalelor insulinice și, probabil, prin intermediul căii NO (oxid nitric) de la nivelul mușchilor scheletici [12].

Componentele active din scorțișoară sunt polimeri polifenolici de tip A (oligomeri procianidinici de catechină-epicatechină de tip A, dublu linkați), denumiți uneori în mod eronat „metil-hidroxi-calcon-polimer (MFCP)”, cu ajutorul cărora s-a reușit, în laborator, creșterea de până la 20 de ori a metabolismului glucozei. Ținând seama de efectele deletorii ale cumarinei din scorțișoară asupra sănătății omului, EFSA a evaluat riscul de expunere la aceste substanțe și a stabilit că doza zilnică tolerabilă este de 0,1 mg de cumarină/kg corp [13].

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Referințe bibliografice:

1. Blahová J., & Svobodová Z. – Assessment of coumarin levels in ground cinnamon available in the Czech retail market. ScientificWorldJournal. 2012; 2012:263851. doi:10.1100/2012/263851;
2. *** Cinamon production, disponibil la https://www.tridge.com/intelligences/cinnamon/production, accesat la 15.02.2022;
3. Bae W. Y., Choi J. S., & Jeong J. W. – The Neuroprotective Effects of Cinnamic Aldehyde in an MPTP Mouse Model of Parkinson’s Disease. Int. J. Mol. Sci. 2018; 19(2):551. Published 2018 Febr. 12; doi:10.3390/ijms19020551;
4. Kowalska J., Tyburski J., Krzymińska J. et al.– Cinnamon powder: an in vitro and in vivo evaluation of antifungal and plant growth promoting activity. Eur. J. Plant Pathol. 2020; 156, 237–243;
5. Wang G. S., Deng J. H., Ma Y. H., Shi M., & Li B. – Mechanisms, clinically curative effects, and antifungal activities of cinnamon oil and pogostemon oil complex against three species of Candida. J. Tradit. Chin. Med. 2012 Mar.; 32(1):19–24;
6. Nabavi S. F., Di Lorenzo A., Izadi M., Sobarzo-Sánchez E., Daglia M., & Nabavi S. M. – Antibacterial Effects of Cinnamon: From Farm to Food, Cosmetic and Pharmaceutical Industries. Nutrients. 2015; 7(9):7729–7748;
7. Raeisi M., Tabaraei A., Hashemi M., & Behnampour N. – Effect of sodium alginate coating incorporated with nisin, Cinnamomum zeylanicum, and rosemary essential oils on microbial quality of chicken meat and fate of Listeria monocytogenes during refrigeration. Int. J. Food Microbiol. 2016 Dec. 5; 238:139–145;
8. Ovadia M., Kalili I., & Bernstain E. – Cinnamon Fraction Neutralizes Avian Influenza H5N1 Both In Vitro and In Vivo Antiviral Research 2009; Vol. 82; Iss. 2;
9. Anderson R. – Insulin Imitators: Polyphenols Found in Cinnamon Mimic Job of Hormone, disponibil la https://agresearchmag.ars.usda.gov/2004/apr/cinnam, accesat la 15.02.2022;
10. Qin B., Nagasaki M., Ren M., Bajotto G., Oshida Y., & Sato Y. – Cinnamon extract (traditional herb) potentiates in vivo insulin-regulated glucose utilization via enhancing insulin signaling in rats. Diabetes Res. Clin. Pract. 2003 Dec.; 62(3):139–48;
11. Hlebowicz J., Darwiche G., Björgell O., & Almér L. O. – Effect of cinnamon on postprandial blood glucose, gastric emptying, and satiety in healthy subjects. Am. J. Clin. Nutr. 2007 Jun.; 85(6):1552–6;
12. Qin B., Nagasaki M., Ren M., Bajotto G., Oshida Y., & Sato Y. – Cinnamon extract prevents the insulin resistance induced by a high-fructose diet. Horm. Metab. Res. 2004 Feb.; 36(2):119–25;
13. Aguillar F. et al. – Coumarin in flavourings and other food ingredients with flavouring properties – Scientific Opinion of the Panel on Food Additives, Flavourings, Processing Aids and Materials in Contact with Food (AFC), EFSA Journal, Volume 6, Issue 10, October 2008;

Conf. dr. Corina Zugravu

UMF „Carol Davila”, București