Interviu dr. Cătălin Belinski

Se declară a fi un om împăcat și un medic împlinit de propriile alegeri, dezvoltarea și profesarea în România numărându-se printre ele. Degajă multă încredere și siguranță, calități pe care orice pacient vrea să vadă la doctorul său. Stăm de vorbă cu dr. Cătălin Belinski, medic primar urolog, cu specializare în sexologie și competențe în ecografie generală și litotriție extracorporeală. Conduce secția de chirurgie urologică din cadrul Spitalului de Urgenţă al Ministerului Administraţiei şi Internelor „Prof. Dr. Dimitrie Gerota“, din Bucureşti, precum și Asociația pentru Medicina Sexualității din România (AMSR). Face parte și din echipa medicală a Hyperclinicii MedLife Grivița și este membru al ARU (Asociația Română de Urologie), ESSM (European Society for Sexual Medicine), EAU (European Association of Urology).

GALENUS: Când ați știut că vreți să deveniți medic? Ați avut vreo motivație specială?

Mi-au plăcut întotdeauna medicii, i-am privit cu admirație și respect încă de copil și m-am hotărât să urmez această meserie în liceu.

Ați ales urologia. De ce nu altceva?

În urma examenului de rezidențiat puteam să-mi aleg aproape orice specialitate. Știam că vreau să fie una chirurgicală și m-am sfătuit cu familia și prietenii, precum și cu foștii profesori din facultate cu care rămăsesem în relații bune. Așa a fost să fie. Din fericire, ulterior am înțeles pe deplin cât de complexă este această specialitate și m-am îndrăgostit puțin câte puțin de ea, zi cu zi. Așa că sunt extrem de mulțumit de alegerea făcută și nu aș schimba-o nici în următoarele 1.000 de vieți. Este minunat să-ți iubești meseria, să o faci cu pasiune și dedicare.

Cine v-au fost mentorii, cine v-a inspirat?

M-au inspirat multe cadre universitare de-a lungul celor șase ani de facultate. Erau oameni care ne instruiau cu drag și pasiune, cărora le păsa și se implicau în ceea ce făceau. Puneau suflet, își iubeau meseria și ne învățau și pe noi, studenții, să o iubim. Apoi, pe perioada rezidențiatului în urologie, am cunoscut profesori care mi-au marcat dezvoltarea profesională și umană și i-aș aminti cu respect și considerație pe domnii profesori Nicolae Bina, Dan Mischianu și Nicolae Calomfirescu.

Cu ce gânduri v-ați început parcursul în medicină și câte dintre ele au prins contur?

Mi-am dorit încă de la început să ajut oamenii, să-i tratez bine și cu pricepere, să acumulez cunoștințele necesare pas cu pas. Nu devii un medic bun peste noapte. Este nevoie de foarte multă muncă, de multă seriozitate, încrâncenare și dorința de a fi mai bun. Acumulezi în fiecare zi cunoștințe noi, învățând din experiența ta și a celorlalți. Acestea sunt gândurile cu care am plecat la drum. Au prins contur. Prind și urmează să prindă contur.

Sunteți șeful secției de chirurgie urologică într-un spital de urgență. Ce responsabilități și provocări implică această poziție?

Meseria de chirurg presupune responsabilități și provocări zilnice. Fiecare pacient este unic în felul sau, așa cum fiecare operație este unică. Fiecare zi reprezintă un nou început. Șefia secției presupune responsabilități manageriale, organizatorice. Dorința noastră este să fim o echipă performantă, „updatată”, pregătită, unită. În chirurgie, succesul îl obține echipa. Vrem să fim un reper printre celelalte secții de urologie din București și din țară.

Câți pacienți vedeți, în medie, pe an?

Îmi este imposibil să vă dau un număr exact. Sunt în jur de 100 de consultații pe săptămână, plus intervențiile chirurgicale. Nu știu dacă este mult sau puțin, dar mai importantă decât cantitatea este calitatea. Nu-mi place atunci când pacienții mă întreabă cât durează operația. Nu e o cursă, cine termină primul, mai important decât durata este rezultatul intervenției chirurgicale.

Care sunt problemele cu care vi se adresează cel mai des pacienții?

Cea mai frecventă patologie urologică de care suferă pacienții pe care îi văd este cea tumorală: cancerul de prostată, de vezică urinară și cel renal. Frecventă este și patologia litiazică, dar și cea infecțioasă.

Cu siguranță ați avut un caz care v-a solicitat în mod special. Cum l-ați gestionat?

Din fericire, spitalul în care lucrez oferă nu numai condiții de cazare foarte bune pacienților, dar dispunem și de aparatură de ultimă generație și există un program de achiziții viitoare bine pus la punct, în concordanță cu planurile de dezvoltare ale secției. Legat de cazurile deosebite, fiecare pacient este în sine un caz unic, special și îl abordăm ca atare.

În 2012, ați obținut calificarea de sexolog, devenind membru al Comitetului European pentru Medicina Sexualității. Ce v-a determinat să faceți acest pas?

În țara noastră această specialitate nu este bine pusă la punct. Nu există cursuri obligatorii de medicina sexualității pentru studenți, iar medicii nu sunt pregătiți în acest domeniu. Acesta este motivul pentru care pacienții cu astfel de afecțiuni caută timp îndelungat un tratament, de cele mai multe ori. Am fost interesat de acest domeniu, am activat ca secretar al Asociației pentru Medicina Sexualității din România încă din anul 2004, am stabilit legături cu colegi din țările vestice sau central europene și atunci când au început aceste cursuri internaționale, organizate sub egida ESSM, m-am înscris imediat.

Ce anume presupune specializarea în sexologie? Unde se pot face cursurile și da examenele?

Cursurile cele mai atractive sunt cele organizate sub egida ESSM. Pentru tinerii medici interesați se pot găsi informații pe site-ul ESSM sau ne pot scrie pe [email protected].

Cuvinte-cheie: , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.