IN MEMORIAM: LECTOR UNIV. DR. FARMACIST PRIMAR VICTOR ZARCHIEVICI junior (1941-2016)

Dr. farm. prim. Aurora Toma, București, 28 ianuarie 2016

Luni, 11 ianuarie 2016, după orele prânzului, sufletul celui care a fost dl. dr. farm. prim. Victor Zarchievici jr. s-a mutat la Domnul.

Pentru unii, a fost coleg de facultate, pentru alții, coleg la Institut (ICSMCF), iar după Revoluție, pentru câțiva ani, Președinte al Colegiului Farmaciștilor București sau manager al unuia dintre primele depozite farmaceutice particulare înființate. Dar a fost și cadru didactic, calitate foarte dragă sufletului său, în toate cazurile în calitate de prieten, foarte bun coleg, exigent și aspru în ceea ce privește ținuta profesională, datorită propriei sale pregătiri profesionale, intelectuale și culturale de înaltă valoare. FARMACIST model pentru mine, personal, pentru verticalitatea de care dădea dovadă în apărarea profesiei.

S-a născut la data de 2 iunie 1941 în București, fiind fiul farmacistului și omului de litere Victor Zarchievici senior.

După efectuarea studiilor primare, gimnaziale, liceul și scoala postliceală sanitară, a absolvit Facultatea de Farmacie din București, în anul 1968. A început cariera de farmacist în farmacie de spital și farmacie publică, apoi, la ICSMCF (în prezent Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale), unde timp de 20 ani (01.11.1972 – 03.04.1992) a fost cercetător principal și sef de laborator de microproducție (la a cărui înființare, organizare și conducere a luat parte activ).

Din această poziție, potrivit CV-ului propriu, a obținut 5 brevete de invenție, a comunicat și publicat peste 40 de lucrări științifice, a avizat produse noi și metode de analiză, a participat la redactarea unor monografii componente ale farmacopeei române, a contribuit la formarea și specializarea farmaciștilor. În perioada cât a lucrat la ICSMCF, a obținut titlul științific de doctor în științe medicale, specialitatea Farmacie, și, apoi, calitatea de persoană calificată, conform reglementărilor Ministerului Sănătății.

A urmat și a susținut, la rândul său, cursuri privind metode de separare în chimia analitică, metode de preparare și condiții de conservare a formelor farmaceutice.

Din 01.05.1992 până la data de 30.03.2001, a fost Directorul firmei GEROMED, pe care a înființat-o având ca obiect de activitate înregistrarea, importul, depozitarea și distribuția medicamentelor firmei CT Berlin și ale altor firme germane. În această perioadă, a promovat și distribuit pe piața farmaceutică românească peste 20 de medicamente generice din Germania.

Din martie 2001, după decesul farmacistului șef, până în anul 2008, a preluat conducerea și a fost proprietarul unic al FARMACIEI COLȚEA FARM, unitate farmaceutică înființată imediat după Revoluția din decembrie 1989, împreună cu soția sa, dna farm. prim. Georgeta Zarchievici (? – 2000).

Din anul 2009 până în 2011, a fost lector la Universitatea ,,Vasile Goldiș’’ din Arad, unde a susținut cursul de chimie farmaceutică.

Din anul 2013 până în octombrie 2015, cu unele întreruperi din cauza stării acute a bolii, a predat, la Universitatea ,,Titu Maiorescu’’ din București, două cursuri: Chimie analitică și Farmaceutică – Propedeutică.

În paralel cu activitatea profesională, a fost o prezență foarte activă în activitatea de înființare, organizare și conducere a Colegiului Farmaciștilor. A fost între membrii fondatori ai Colegiului Farmaciștilor din România, care a luat ființă în anul 1990, apoi a fost Președinte al Colegiului Farmaciștilor din București, în perioada 1993-1997.

Din această poziție, am participat împreună cu alți colegi, alături de domnia sa, la numeroase întâlniri cu reprezentanții politici ai zilei ‒ prim-ministrul, miniștri ai sănătății, secretari de stat de la sănătate și de la finanțe ‒ pe care i-am ,,învățat” ce ar trebui să facă în funcțiile în care erau vremelnic așezați, dar și care nu prea doreau să facă ceva.

Dorința noastră era de a scoate profesia și farmacia din umbra în care fostul regim o așezase, aceea de vânzători în magazine de medicamente ‒ așa cum se exprimă la un moment dat Elena Ceaușescu, care afirma că „este nevoie de mai multe centre de lapte și de pâine decât de farmacii” (sună cam asemănător unui slogan al zilei ‒ „mai multe spitale decât biserici!”), ca și cum cineva era contra înființării centrelor de pâine și de lapte, ca și contra celor de astăzi, să înființeze spitale – știut fiind că au fost desființate de Guvern, prin Ministerul Sănătății, iar bisericile se construiesc cu banii enoriașilor cu mai mare sau mică dare de mână.

Se dădea o bătălie aproape zilnic la Guven, la ministere, la radio și la TV pentru a așeza profesia în locul cuvenit, întocmind materiale, memorii, proiecte de lege prin care să se legifereze această activitate după modelul european și în acord cu tradiția profesională interbelică, pe ambele cunoscându-le foarte bine dl. dr. farm. Victor Zarchievici jr.

Am fost alături foarte mulți ani și în activitatea social-filantropică a Colegiului Farmaciștilor din București, care împreună cu Sectorul Opera de Caritate al Patriarhiei Române a înființat Așezământul Vasiliada, din conducerea căruia a făcut mereu parte încă de la început.

Domnul dr. farm. Victor Zarchievici, prin ținuta sa verticală, dată de o puternică structură psihică și de educație, cu solide cunoștințe profesionale, intelectual-culturale de valoare, un vizionar privind evoluția sau involuția profesiei, cu un verb acid la adresa celor care se erijau în substituenții farmacistului, dar și cu un extraordinar simț al umorului, chiar și în momente dificile, este imaginea omului pe care eu o voi păstra mereu în memoria mea afectivă.

Nu voi încheia fără a aduce în atenție și amintirea pioasă a frumoasei și devotatei sale soții, dna farmacist primar Georgeta Zarchievici, care i-a stat alături, atât în viața de familie, cât și în cea profesională, până în anul 2000 când s-a mutat la Domnul.

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.