Nutrienti cu rol antiinflamator

Conf. dr. Corina Zugravu, UMF „Carol Davila”, București

Inflamatia este un proces complex, care face parte din mecanismele de aparare ale organismului. In anumite circumstante, poate interveni in declansarea si intretinerea unor procese patologice, conditii in care se pune problema combaterii sale. Studiile din ultimii ani au demonstrat utilitatea unor compusi ai dietei in diminuarea sau neutralizarea inflamatiei. Fara a avea eficienta sau rapiditatea de actiune a medicamentelor, nutrientii pot fi adjuvanti eficienti ai terapiei clasice, avand avantajul de a fi lipsiti de efecte adverse.

Inflamatia este unul din procesele extrem de importante care se desfasoara in corpul uman. Dincolo de rolurile sale in aparare, inflamatia este si un proces foarte complex, care implica participarea unui mare numar de semnale celulare si moleculare, a caror declansare are drept consecinta amorsarea mecanismelor fiziologice de aparare. Din pacate, insa, exista foarte multe procese patologice in a caror geneza sunt implicate procese inflamatorii cronice, care depasesc cu mult limitele fiziologice, acele limite considerate benefice pentru organism. Astfel, etiopatogenia inflamatorie este regasita in astm, boala Crohn, artrita reumatoida, otite, boala inflamatorie intestinala, celiachie etc. Iar intr-o multitudine de alte afectiuni intervin, de asemenea, circuite inflamatorii, chiar daca nu in mod esential. Ateroscleroza, obezitatea, diabetul zaharat, cancerul sunt cateva dintre ele, insa lista este deschisa, deoarece cercetarile sunt inca in curs de desfasurare.

In acest context, privirile oamenilor de stiinta s-au indreptat catre nutritie, in sensul gasirii unor componente sau metode care sa diminueze si/sau sa ajute la ameliorarea si diminuarea inflamatiei in circumstantele descrise anterior. Rezultatele nu s-au lasat asteptate si cateva din ele vor fi prezentate in acest articol. Este de mentionat ca, alaturi de factori dietetici particulari, si pastrarea greutatii corporale normale poate reprezenta in sine o actiune cu efecte antiinflamatorii. Studii consistente au aratat ca un marker bine cunoscut al inflamatiei, proteina C reactiva, este ridicata la obezi si ca ea scade atunci cand si greutatea se diminueaza (Dietrich, 2005). Mai mult, obezitatea si, in particular, forma sa viscerala sunt factori de risc pentru boli cu importante componente inflamatorii – diabetul de tip 2, sindromul metabolic, boli cardiovasculare (Horton, 2009). Desigur, interventia inflamatiei este inca cercetata, dar unele mecanisme se cunosc deja. De exemplu, este dovedit ca tesutul adipos secreta factori proinflamatori, de exemplu adipokine, iar obezitatea este asociata cu o infiltratie macrofagica a tesutului adipos (Sbarbati, 2006).

Proteinele si aminoacizii

Produsele studiate in aceasta categorie au fost indeosebi proteinele din soia. Rezultatele au fost mixte, uneori nefavorabile, alteori aratandu-se ca acestea au diminuat nivelurile proteinei C reactive si ale altor biomarkeri ai inflamatiei (Jenkins, 2002, Greany, 2008).

Unele date ale studiului NHANES (National Health Nutrition and Examination Survey in USA) au legat nivelul de arginina cu scaderea celui al proteinei C-reactive (Wells, 2005). Arginina, un aminoacid neesential, este adusa in organism de alimente curent consumate: carne, indiferent de tip, lactate, oua si derivate cerealiere. Fructele oleaginoase (alune, migdale, arahide, nuci, fistic, macadamia etc.) sunt, de asemenea, o sursa excelenta de arginina, iar consumul lor are efect cardioprotectiv (Salas-Salvado, 2005).

Carbohidratii

Carbohidratii reprezinta o clasa extrem de diferita de nutrienti, atat din punct de vedere al caracteristicilor fizico-chimice, cat si din punct de vedere al frecventei prezentei lor in dieta omului modern.

Se stie astazi ca hiperglicemia poate fi cauza inflamatiei prin diferite mecanisme, ea determinand o crestere a producerii de radicali liberi si de citokine. Asadar, un index glicemic ridicat si o incarcatura glicemica mare pot stimula inflamatia. Cresterea rapida a nivelului circulant al glucozei este un semnal pentru celulele beta pancreatice de a secreta insulina ce va determina o scadere rapida a glicemiei, eventual pana la hipoglicemie (Ludwig, 2002). Studii efectuate pe grupuri de pacienti obezi, care au aderat la un regim cu indice glicemic scazut si cu nivel redus de energie, au aratat o scadere a nivelului proteinei C reactive (cu pana la 48%, Pereira, 2004). O dieta similara din punct de vedere energetic, dar fara controlul tipului si cantitatii de carbohidrati consumati a condus la o scadere cu numai 5% a markerului inflamator. Un alt studiu a asociat hiperglicemia acuta cu cresterea semnificativa a citokinelor proinflamatorii, mai ales la indivizii cu toleranta modificata la glucoza (Esposito, 2002).

Pe de alta parte, un aport dietetic ridicat de fibre protejeaza fata de aparitia unor afectiuni cu componenta inflamatorie, incluzandu-se aici atat diabetul de tip 2, cat si bolile cardiovasculare (King, 2008).

Lipidele

Cele mai multe studii au asociat dietele bogate in grasimi saturate cu evenimente proinflamatorii. (Basu, 2006) ¥n contrast, dietele de tip mediteranean, cu aport ridicat de grasimi mononesaturate au avut efect antiinflamator. Dietele mediteraneene pun accentul pe consumul de ulei de masline, fructe si zarzavaturi, fructe oleaginoase si leguminoase, cereale integrale, peste si pe un aport moderat de alcool. Dupa cum se stie, in aceste alimente se gaseste un nivel important de grasimi esentiale (Omega-3 si Omega-6), denumite astfel si pentru efectele modelatoare exercitate asupra proceselor inflamatorii. Astfel, un aport ridicat de acizi grasi Omega-3 (acid linolenic, eicosapentaenoic si docosahexaenoic) scade nivelul markerilor de inflamatie. Acidul linolenic se gaseste in semintele de in, in uleiul de in, in nuci si uleiul de nuca, in uleiul de rapita. Ceilalti doi acizi grasi amintiti se regasesc doar in peste si uleiuri de peste. Din pacate, raportul acizilor Omega-6 si Omega-3 este, in dietele obisnuite europene si nord americane prea mare, in favoarea celor Omega-6, ceea ce confera respectivelor diete un potential proinflamator.

Si dietele hipocolesterolemiante pot reduce procesele inflamatorii. Un studiu recent a aratat ca o dieta bogata in colesterol (4 oua pe zi timp de 4 saptamani) a crescut nivelurile de proteina C reactiva si de amiloid A, la subiectii cu greutate si sensibilitate la insulina normale, dar nu si la subiectii cu rezistenta la insulina sau supraponderali, la care markerii inflamatori erau deja crescuti la debutul studiului (Tannock, 2005).

Alaturi de macronutrientii descrisi, si unii micronutrienti pot interveni ca factori antiinflamatori. Studii observationale au descris asocierea aportului dietetic sau al nivelului circulant al unor micronutrienti cu reducerea unor biomarkeri de inflamatie, indeosebi cu reducerea proteinei C reactive.

Vitamina C este un important antioxidant care are si efecte antiinflamatorii, deoarece radicalii liberi pe care ii neutralizeaza au efecte proinflamatorii (Seaman, 2002). Un studiu britanic (British Regional Heart Study) a gasit o corelatie inversa intre aportul vitaminei si nivelul ascorbinemiei, pe de-o parte, si cel al proteinei C reactive, pe de alta parte. Rezultate similare au fost evidentiate si in studiul NHANES III. Mai multe studii epidemiologice au urmarit asocierea aportului de vitamina C (alimentar sau ca supliment) cu protectia fata de unele boli cronice degenerative cu componenta inflamatorie. Date solide au fost obtinute in ceea ce priveste boala coronarina si guta. Mai mult, studii care s-au concentrat asupra pacientilor cu septicemie (unde inflamatia joaca un rol important) au aratat ca evolutia este mai favorabila la pacientii cu niveluri normale de vitamina C in organism (Wilson, 2009).

O alta vitamina care poate juca un rol important in contextul discutat este vitamina D. La soarecii deficitari sau rezistenti s-a putut constata o crestere a susceptibilitatii la inflamatie, mai ales la nivel gastrointestinal (Yu, 2008)
¥ntr-adevar, si la oameni studiile au asociat deficienta cu afectiuni de tipul bolii Crohn sau al sindromului inflamator intestinal.

Totodata, vitamina E are rol antiinflamator, datorita calitatilor sale de antioxidant. Alfa-tocoferolul este antiinflamator prin scaderea nivelurilor de proteina C reactiva sau de citokine pro-inflamatorii, ca si prin inhibarea activitatii proteinkinazei C sau a ciclooxigenazei 2.

Framingham Heart Study a aratat ca nivelurile reduse de vitamina B6 sunt asociate cu niveluri crescute ale markerilor de inflamatie, independent de nivelul homocisteinei, in conditiile in care se stie deja ca un nivel redus de vitamina B6 circulanta este un factor de risc pentru bolile cardiovasculare si pentru artrita reumatoida (Wolf, 2008). Datele sunt cu atat mai ingrijoratoare, cu cat s-a emis ipoteza conform careia recomandarile actuale de aport in ceea ce priveste vitamina sunt oarecum insuficiente, macar in ceea ce priveste anumite grupe populationale (batrani, fumatori).

Studiul NHANES a indicat si ca insuficienta aportului de magneziu poate avea consecinte proinflamatorii, iar 68% din indivizii inclusi in studiu nu consumau ratiile recomandate de magneziu. In aceste conditii, s-a pus problema utilitatii administrarii de suplimente mineralo-vitaminice si a urmaririi eventualelor efecte pe markerii de inflamatie. Un studiu (Church, 2003) a indicat scaderea cu aproximativ 14% a proteinei C reactive la 6 luni de la debutul administrarii de suplimente. Oricum, administrarea de suplimente este utila si in sensul corectarii eventualelor deficiente de aport ale nutrientilor indicati a fi implicati in actiuni antiinflamatorii.

Alte substante nutritionale studiate pentru actiunea de corectare a inflamatiei au fost o serie de fitonutrienti. Rezultate interesante au fost obtinute in legatura cu carotenoizii (acestia actionand prin scaderea expresiei unor gene proinflamatorii), mai ales cand s-au folosit beta-caroten, licopen, luteina, zeaxantina si astaxantina. Consumul de fructe si legume a fost asociat cu scaderea biomarkerilor de inflamatie (Esmaillzadeh, 2006). ªi compusii polifenolici din categoria flavonoizilor au actiune antiinflamatorie. Rezultate bune au fost obtinute in studii pe modele animale sau in vitro. Din pacate, in cazul subiectilor umani se pune problema biodisponibilitatii extrem de reduse a compusilor respectivi. Desi studiul NHANES a gasit o scadere a proteinei C reactive, in cazul unor concentratii crescute, serice de flavonoizi, in Women’s Health Study nu s-a regasit aceeasi corelatie.
Alte surse de substante fitochimice cu rol antiinflamator sunt sursele de resveratrol (struguri), curcumina, extractele de ghimbir si substantele derivate din usturoi. Studii recente au aratat ca si acidul lipoic are proprietati antioxidante si antiinflamatoare, din pacate rezultatele fiind inca limitate in ceea ce priveste subiectii umani (Shay, 2009).

In concluzie, avem la dispozitie o gama variata de nutrienti care, direct sau indirect, pot ajuta in combaterea proceselor inflamatorii. Lor le putem adauga modificari ale stilului de viata cu dovedite actiuni antiinflamatorii (renuntarea la fumat, efectuarea de exercitii fizice de intensitate moderata, dar regulate). Marele avantaj al nutrientilor si suplimentelor il reprezinta absenta efectelor adverse, din pacate prezente in cazul utilizarii medicatiei antiinflamatorii traditionale. Fara a o putea substitui, acestia o pot completa sau potenta.