Despre infecțiile respiratorii

Partea I


Dr. Răzvan Malacu,

Medic Specialist Medicină de Familie,

Clinicile Polisano Bucureşti

Rezumat:

În acest articol ne vom ocupa de cele mai frecvente infecții: rinofaringita acută, faringita acută, tonsilita, faringoamigdalita, adenoiditele, sinuzitele, otita medie, laringita, epiglotita, laringotraheobronşita acută, laringita spasmodică, laringita subglotică, traheite și traheobronșite acute virale, bronșiolita acută, pneumoniile, bronșiectazia, abcesul pulmonar, atelectaziile pulmonare, corpii străini intrabronșici, emfizemul pulmonar, astmul, pleureziile, pneumotoraxul.

Cuvinte-cheie: infecții respiratorii, tuse, cauze

Abstract:

In this article we will deal with the most common infections: acute nasopharyngitis, acute pharyngitis, tonsillitis, pharyngoamigadilitis, adenoiditis, sinusitis, media otitis, laryngitis, epiglottitis, spasmodic laryngitis, subglottic laryngitis, tracheitis and acute viral tracheobronchitis, pneumonia, bronchiectasis, pulmonary abscess, pulmonary atelectasis, emphysema, asthma, pleurisy, pneumothorax.

Keywords: respiratory infections, cough, causes

Introducere

Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, conform cu distribuția săptămânală a cazurilor de gripă și a infecțiilor respiratorii acute severe, pentru anul 2015-2016 s-a înregistrat o creștere a prevalenței corespunzătoare sezonului rece, noiembrie-februarie, la fel ca și în anii precedenți. Incidența SARI (Infecții Acute Respiratorii Severe) a fost de 10,3%000, cu 1,21%000, mai mare față de cea din sezonul precedent. Raportul între sexul masculin și feminin a fost de 1,1, valoare egală/foarte apropiată de cea din pandemie și din sezoanele anterioare. Vârful de incidență s-a înregistrat, în sezonul recent încheiat, dominat de virus gripal tip A(H1)pdm09, în S 06, cu 3 săptămâni mai devreme față de sezonul precedent, dominat de virusul gripal tip B.

Vom începe cu o structurare a tipurilor de infecții respiratorii în funcție de mai multe criterii. În primul rând, infecția este definită ca proces patologic rezultat din pătrunderea și dezvoltarea în organism a unor agenți patogeni, de diferite tipuri și din reacția organismului la factorii stresori, manifestată din punct de vedere fiziopatologic în evoluție de la inflamații și până la supurații, cangrene etc. Infecțiile pot fi întâlnite în boli acute și cronice, în boli ale căilor aeriene superioare și pneumonii, cu determinism exogen sau endogen, virale, bacteriene, fungice.

Doriți să vă abonați la revista GALENUS și să beneficiați de acreditările de specialitate? Click aici!

Cauzele apariției infecțiilor

Printre cei mai importanți factori favorizanți ai apariției infecțiilor se numără slăbirea sistemului imunitar, ce reprezintă un lanț complex de reacții de apărare al întregului organism, depășirea unui prag critic de contagiozitate cu declanșarea epidemiilor și pandemiilor.

Infecțiile căilor aeriene superioare nu sunt strict localizate la o anumită formațiune anatomică, motiv pentru care intervin o serie de variabile în funcție de patologia altor segmente ale aparatului respirator, ba mai mult, al altor aparate și sisteme interconectate, ca de exemplu existența unor malformații cardiace sau pulmonare, neurologice, imunologice, genetice, tulburări de deglutiție, reflux gastroesofagian, predispoziție la alergeni etc. Și factorii de mediu pot favoriza infecțiile respiratorii: poluarea, aglomerația, umiditatea atmosferică excesivă, temperatura scăzută din mediu, tabagismul, carența alimentară în elemente necesare unui sistem imunitar puternic.

Simptome frecvente

Anginele acute (faringita acută, tonsilita, faringoamigdalita)

Este important să deosebim clinic diferitele tipuri de angine. Anginele virale se prezintă cu semne generale moderate: febră, anorexie, durere faringiană, tuse seacă, adenopatii regionale discrete și nedureroase. Modificările locale constau în eritem difuz al mucoasei, uneori cu puncte hemoragice sau cu vezicule (herpangina cu virusul Coxsackie grupa A); la acest tablou se pot asocia semne determinate de afectarea căilor respiratorii superioare (rinită, conjunctivită). Anginele bacteriene debutează brusc cu febră mare, frisoane, uneori stare toxică, dureri la deglutiție, vărsături, dureri abdominale. Aceste simptome generale, în special disfagia, se pot intensifica până la imposibilitatea de alimentare cu trismus, ca în flegmonul periamigdalian.

În cazul rinofaringitei acute (de etiologie virală), primele semne sunt reprezentate de strănut, obstrucție nazală și rinoree. Concomitent sunt prezente semne generale a căror intensitate variază în funcție de gravitatea infecției. Febra (39-40 0C) precede obișnuit semnele locale, etapa suprainfectării bacteriene și durează 1-3 zile.

 

 

Adenoidita acută

În inflamația acută a amigdalei faringiene cauzată de exacerbarea virulenței florei rinofaringiene locale, în condițiile unor factori favorizanți de climat și teren, debutul este brusc, de obicei cu febră 39-40 0C, de tip invers (ascensiune febrilă matinală prin acumularea secrețiilor în timpul nopții). Starea generală este variabilă, de obicei bună. Un simptom caracteristic este obstrucția nazală care provoacă dificultate în respirație.

Rinoreea mucopurulentă anterioră și posterioară este un alt simptom important în adenoidita acută. Complicațiile sunt reprezentate de otita medie catarală sau supurată, laringită, rinobronșită, adenoflegmon cervical, abces retrofaringian.

Adenoidita subacută

În această formă este caracteristică persistența febrei câteva săptămâni, în puseuri, uneori cu aspect de subfebrilitate, dar care menține aspectul de tip invers.

Adenoidita cronică

Recurența infecțiilor rinofaringiene, adenoiditelor acute și subacute duce la hipertrofia cronică a amigdalei – vegetațiile adenoide, a căror grosime poate atinge la 2-3 cm, împiedicând trecerea aerului prin fosele nazale și obstruând trompa lui Eustachio. Se ajunge la un grad de hipoxie cronică. Diagnosticul este confirmat prin rinoscopie.

Sinuzitele

Sinuzita acută este întodeauna secundară unei rinite și debutează brusc, la 3-5 zile după aceasta, prin febră 39-40 0C, durere facială, obstrucție nazală și rinoree mucopurulentă.

Sinuzita cronică. Bolnavul prezintă stare de subfebrilitate, obstrucție nazală variabilă cu rinoree discontinuă, anorexie, adinamie. Simptomul dominant este tusea predominat nocturnă și rezistența la tratamentul farmacologic obișnuit. Etmoido-antrita frecvent de origine alergică și suprainfectată secundar, sinuzita maxilară izolată și pansinuzita anterioară cronică sunt adesea asociate deficitelor imune primare și secundare (s. ataxie-telangiectazie), disfuncției muco-ciliare (sindromul Kartagener), fibrozei chistice.

Otita medie acută

Debutul este acut, deseori precedat de semnele unei infecții respiratorii acute. Febra este ridicată (39 0C), oscilantă. Otalgia este paroxistică, pulsatilă și evoluează în pusee cu intervale în care durerea se atenuează sau dispare complet.

În evoluție, apariția secreției seroase sau purulente în conductul auditiv extern se poate însoți de scăderea febrei și de atenuarea simptomatologiei.

Otita medie cu exsudat (OME)

Prezintă exsudat endotimpanic la distanță de 3 luni de la episodul acut, după ce febra, otalgia și hiperemia membranei timpanice au dispărut.

Factorii favorizanți sunt reprezentați de vegetațiile adenoide, alergia respiratorie, deficitele imunologice, alterarea clearance-ului muco-ciliar. Determinarea etiologiei OME este dificilă. În 30-40% din cazuri, în cultura din aspiratul endotimpanic se izolează germenii regăsiți în forma acută.

Laringita acută supraglotică (epiglotita)

Caracteristic epiglotitei este debutul neașteptat cu febră 39-40 0C și stare toxică. Simptomele de obicei progresează rapid, astfel că imediat devin evidente disfagia, sialoreea și suferința respiratorie cu stridor. În momentul debutului bolii, stridorul este absent.

La examenul faringelui, se evidențiază epiglota inflamată cu aspect de „cireașă roșie”.

Laringita difterică sau crupul difteric este cel mai adesea consecința extinderii descendente a unei angine sau rinite difterice. Apare mai ales la copiii mici între 1 şi 4 ani și este caracterizată de prezența falselor membrane pe toată suprafața laringelui. Agentul etiologic este Corynebacterium diphteriae. Se caracterizează inițial prin tuse banală, voce răgușită, voalată, ulterior afonie. Febra atinge progresiv 39 0C.

Laringotraheobronșita acută

Primele simptome sunt reprezentate de rinită, conjunctivită, tuse moderată, în evoluție apar răgușeala, tusea care se accentuează în cursul nopții. Obișnuit, bolnavul este afebril, dar, în formele bacteriene, febra poate crește.

Laringita spasmodică

Debutul este brusc în timpul nopții cu rinită catarală, conjunctivită, tuse spasmodică și metalică, stridor marcat. Crizele de tuse care sunt recurente produc agitație. Nu există niciodată febră. Etiologia este virală, determinată în special de virusurile paragripale. Dacă criza tusigenă se prelungește, apare dispnee inspiratorie intensă și cianoză periorală. Accesul durează de la 15-30 de minute până la 2-3 ore. În ziua următoare persistă răgușeala și tusea bitonală. Criza poate fi unică, uneori putându-se repeta în noaptea următoare, dar este mai puțin intensă.

Laringita subglotică

Este mai frecvent întâlnită la copii și este caracterizată printr-o perioadă prodromală de 1-3 zile cu aspect de rinofaringită acută; debutul crupului este avertizat de tuse profundă, metalică. Laringita și febra ridicată sunt constante, în particular în infecțiile cu influenzae A și parainfluenzae. Apariția stridorului inspirator, de obicei neașteptată, se produce în cursul nopţii şi este asociată cu suferinţa respiratorie. Evoluția crupului este variabilă. Evoluția în formele obișnuite este de 24-48 ore, după care tabloul de insuficiență respiratorie, stridorul, tusea scad în intensitate. Formele cu evoluție mai lungă (7-10 zile) se întâlnesc în cazul asocierii manifestărilor bronșice.

Traheitele și traheobronșitele acute virale

Virusul influenzae A și B provoacă traheobronșită, în timp ce Mycoplasma pneumoniae determină prevalent sindrom bronșitic.

În traheită, semnele clinice cuprind tuse uscată, paroxistică, jenă retrosternală în momentul când se inspiră, în special la aer rece, și durere traheală care poate fi evidențiată prin presiunea anterioară a traheei. Pot exista semne generale nespecifice ca febra, cefaleea, starea de rău.

În traheobronșită, manifestările clinice constau în tuse seacă adesea paroxistică, mult mai accentuată noaptea. Frecvent se asociază febra, cefaleea, mialgiile, starea de rău și anorexia. Bolnavul acuză adesea jena retrosternală și, după câteva zile de tuse, musculatura abdominală și cea a peretelui toracelui pot deveni dureroase. Această durere musculară poare fi agravată de mișcările respiratorii și astfel poate fi simulată o pleurită. Obiectiv se relevă faringe eritematos, prezența durerii traheale, tuse ușor provocată.

Traheita bacteriană este un sindrom relativ rar asemănător crupului viral. Este mai frecventă la copil, dar poate afecta toate vârstele. În practică este important a se diferenția traheita bacteriană de crupul viral, ca urmare a evoluției sale potențial rapide și necesității tratamentului antibiotic.

Bronșiolita acută

Debutul este de cele mai multe ori precedat de o infecție acută a căilor respiratorii superioare, uneori cu febră moderată. Diagnosticul se bazează pe tabloul clinic (tuse, wheezing, polipnee, efort respirator marcat) obișnuit, clar conturat, care apare la examenul clinic evidențiază torace globulos din cauza hiperinflației pulmonare, geamat expirator, ficatul și splina se palpează la câțiva cm sub rebordul costal, fiind împinse de diafragmul coborât prin emfizem pulmonar.

Pneumoniile

Pneumoniile pot fi cauzate de orice tip de agent infecțios: virusuri, bacterii, fungi și alți agenți (R. rickettsii, Pneumocystis carinii). Aspectele clinice și radiologice nu permit un diagnostic etiologic cert, acestea fiind doar orientative. Astfel, condensarea lobară poate fi dată de pneumococ sau de H. influenzae, microabcesele pot fi cauzate de S. aureus sau de Klebsiella, pneumonia interstițială obișnuit virală, uneori poate fi determinată de Haemophilus și de unele tulpini de Streptococcus viridans. Pe de altă parte, același agent patogen poate produce diferite tipuri de leziune la care corespund semne clinice și radiologice diverse.

Debutul pneumoniei virale este gradual, cu febră moderată, manifestări generale ușoare, rinită și tuse inițial uscată cu caracter paroxistic, apoi umedă. Perioada de incubație este variabilă de la câteva zile la 2-3 săptămâni. Aceste forme sunt adesea precedate de semne de localizare la nivelul căilor aeriene superioare; alți membri din familie au avut în zilele precedente simptomatologie de tip „gripal”.

Pneumoniile bacteriene sunt procese inflamatorii predominante sau exclusive ale parenchimului pulmonar produse în trei circumstanțe: infecție bacteriană primitivă (rară); complicație bacteriană a unei infecții respiratorii de origine virală care alterează mecanismele de apărare ale plămânului; infecție recurentă în fibroza chistică și în deficitele imune.

Procesul infecțios-inflamator poate interesa diverse structuri pulmonare și produce forme lobare (pneumonia francă lobară) sau lobulare (bronhopneumonie) în funcție de caracteristicile bacteriilor, vârsta și reactivitatea gazdei.

(Continuarea în numărul viitor)

medic specialist medicină de familie
Clinicile Polisano Bucureşti

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Politica de confidentialitate