Înecul secundar sau imersia secundară

Înecul secundar sau înecul întârziat se produce când o persoană (cel mai frecvent este vorba despre copii) aspira o cantitate mică de lichid în plămâni, în general apă, iar căile aeriene reacţionează tardiv inflamându-se. Un astfel de accident este descris ca fiind un accident ce se petrece cu o frecvenţă destul de rară. În marea majoritate a cazurilor, înecul întârziat apare în primele 4-6 ore de la aspiraţia iniţială de lichid. În literatura medicală de specialitate s-au descris şi debuturi mult mai târzii, la 24-48 de ore de la accident (de obicei la ingestia de apă sărată).

Înecul secundar, diagnostic

Dacă privim din punct de vedere clinic, există puţine elemente de diagnostic sau elemente nespecifice, de aceea trebuie acordată o atenţie deosebită, deoarece clinica trebuie coroborată evenimentul cauzator.

Dintre elementele clinice putem aminti:

• stare inexplicabilă de oboseală, care în timp se poate accentua şi ajunge până la apatie sau letargie;
• vărsături;
• cefacee (dureri de cap);
• tuse iritativa neproductivă;
• dispnee;
• dureri toracice nespecifice [1].

Importanţa recunoaşterii semnelor clinice

Înecul secundar este un accident destul de rar întâlnit, mortalitatea din această cauză depinzând în mare măsură de rapiditatea în recunoaşterea semnelor clinice şi solicitarea ajutorului medical calificat.

În general, acest accident apare din neatenţie sau neglijenţă, fiind semnalat cu o frecvenţă mai mare la copii faţă de adulţi. În literatura de specialitate care s-a ocupat de studiul înecului secundar la copiii s-a observat că 3-5% din copiii salvaţi de la înec au dezvoltat tardiv un tablou clinic sugestiv.

Odată cu dezvoltarea societăţii, dar mai ales dupa apariţia salvamarilor (atât pe litoral cât şi în ce priveşte piscinele), coroborată cu o mai bună educaţie a populaţiei în ce ce priveşte măsurile de prim ajutor (BLS) accidentele de înnec secundar sunt în scădere.

Este obligatoriu ca aparţinătorii copiilor care au suferit un accident de submersie să urmărească evoluţia copilului salvat cel puţin 48 de ore pentru a putea solicita ajutor calificat în caz de nevoie [2].

Măsuri de prevenţie

Pentru preîntâmpinarea accidentelor de submersie secundară este importantă prevenţia:

• cel mai important element este ca adultul şi copilul să ia lecţii de înot;
• dacă o persoană nu ştie să înoate este obligatorie supravegherea îndeaproape a acesteia de către o persoana care ştie să înoate;
• în cazul piscinelor, acestea trebuie să fie construite după normele care previn căderea accidentală.

Copiii care nu ştiu să înoate nu trebuie lăsaţi în apă cu aripioare flotante sau colace pentru că acestea nu îi protejează suficient. Cel mai bine este să fie folosite veste flotante (doar cele omologate) şi ajustabile pe mărimea copilului sau adultului.

În concluzie, astfel de evenimente sunt destul de rare, dar cunoaşterea fenomenului şi a clinicii care îl însoţeşte creşte exponenţial şansa salvării persoanele aflate în această situaţie [3].

Referinţe bibliografice:

1. link.springer.com/article/10.1007;
2. redcrosschart.org/2017/08/24/debunkingdry-drowning-secondary-drowning-and-delayed-drowningthe-silent-energency-that-can-happen-after-swimming;
3. www.surfersmedicalassociation.org.

Foto: Shutterstock

Dr. Gheorghe Constantinescu Gomoiu

Medic primar Medicina de Urgență, Medic specialist Medicina de Familie, Serviciul de Ambulanță București - Ilfov (SABIF)