A fost incheiat un parteneriat international pentru dezvoltarea terapiilor inovatoare in cancer

A fost incheiat un parteneriat international pentru dezvoltarea terapiilor inovatoare in cancerBayerHealthCare si Centrul Medical Universitar din Hamburg-Eppendorf au incheiat un parteneriat public-privat international numit CANCER-ID care are ca scop dezvoltarea si validarea tehnologiilor inovatoare pentru detectarea biomarkerilor din sange in bolile canceroase. In cadrul proiectului, care va dura 5 ani, se vor stabili standarde comun acceptate pentru izolarea identificarea si analiza biomarkerilor circulanti.

Scopul acestui demers sustinut si de Initiativa europeana privind medicamentele inovatoare (IMI) este de a imbunatati medicamentele personalizate pentru bolnavii de cancer.

„Parteneriatul reuneşte o echipă mare de specialişti cu experienţă în domeniul biomarkerilor, atât din mediul academic, cât şi din industria de profil, precum şi companii mai mici, creându-se astfel o reţea europeană de competenţe suplimentare, care depăşeşte cu mult orizontul colaborărilor tradiţionale de tip unu-la-unu dintre industrie şi mediul academic.”, a declarat Dr. Thomas Schlange, Cercetator Principal al programului de Cercetare Globala in domeniul Biomarkerilor din cadrul departamentului Bayer HealthCare Global Drug Discovery si Coordonator al proiectului CANCER-ID.

Determinarea biomarkerilor din sange (indicatori ai incarcaturii tumorale la pacientii cu cancer), poate ajuta la dezvoltarea unei noi metode de tratare a cancerului si permite monitorizarea continua a bolii si a eficientei tratamentului. Ceea ce incearca de fapt cercetatorii sa faca este sa obtina precizie si specificitate in analize pentru a le implementa mai apoi dupa validare in teste clinice controlate.

“Analiza pe bază de sânge a celulelor şi acizilor nucleici derivaţi din tumori oferă un concept cu totul nou de „biopsii lichide”, care permite recepţionarea în timp real a unor informaţii relevante pentru diagnosticarea şi tratamentul cancerului”, a spus Prof. Klaus Pantel, Seful Departamentului de Biologie Tumorala de la Centrul Medical Universitar din Hamburg-Eppendorf, Germania si coordonatorul academic al parteneriatului CANCER-ID.

CANCER-ID reuneste 33 de parteneri printre care companii farmaceutice, universitati, institute de studii clinice si intreprinderi mici si mijlocii. Contributia partenerilor la acest proiect a fost de 8,2 milioane de euro, la care se adauga un buget de 14,5 milioane de euro.

Text: Bianca Badescu

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.