Amgen primește avizul pozitiv din partea CHMP pentru prima imunoterapie oncolitică – IMLYGICTM

Amgen a anunţat că CHMP (Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman) din cadrul Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), a adoptat o opinie favorabilă, recomandând ca IMLYGIC™ (talimogene laherparepvec) să fie aprobat pentru tratamentul adulţilor cu melanom nerezecabil, cu metastaze regionale sau la distanţă (stadiul IIIB, IIIC şi IVM1a) fără alte afecţiuni osoase, cerebrale, pulmonare sau viscerale. Dacă primeşte aprobarea Comisiei Europene, IMLYGIC ar fi primul dintr-o clasă de agenţi noi cunoscuţi sub numele de imunoterapii oncolitice.

IMLYGIC, administrat prin injecţie intralezională, este conceput să omoare celulele tumorale şi să declanşeze un răspuns imun antitumoral.

„Suntem mulţumiţi că IMLYGIC a primit un aviz favorabil din partea CHMP şi, dacă primeşte aprobarea Comisiei Europene, aşteptăm cu nerăbdare să continuăm colaborarea cu autorităţile de reglementare europene pentru a aduce această terapie inovatoare pe piață, în beneficiul pacienţilor,” a declarat Dr. Sean E. Harper, vice preşedinte executiv pe probleme de cercetare şi dezvoltare în cadrul Amgen. „Melanomul metastatic continuă să fie unul dintre tipurile de cancer cel mai dificil de tratat, necesitând adesea utilizarea mai multor metode de tratament. În pofida progreselor recente, rata de supravieţuire de cinci ani pentru pacienţii care nu pot beneficia de tratament chirurgical rămâne inacceptabil de scăzută, demonstrând necesitatea imperativă de identificare a abordărilor suplimentare pentru a ţine această boală sub control.”

Studiu clinic

La baza avizului favorabil din partea CHMP a stat un studiu clinic deschis, randomizat, global, de fază III, de evaluare a siguranţei şi eficacităţii IMLYGIC la pacienţii cu melanom în stadiul IIIB, IIIC sau IV, atunci când nu s-a recomandat rezecţia, comparativ cu factorul de stimulare a creșterii coloniilor de granulocite macrofage (GM-CSF). În studiul derulat pe 436 de pacienţi, IMLYGIC a îmbunătăţit semnificativ rata de răspuns durabil (durable response rate – DRR), obiectivul clinic primar al studiului, la populaţia în intenţie de tratament. DRR este definit ca procentul de pacienţi cu răspuns complet (complete response – CR) sau răspuns parţial (partial response – PR) menţinut continuu cel puţin şase luni. Un obiectiv clinic secundar cheie a fost supravieţuirea globală (overall survival – OS). Avizul favorabil al CHMP reflectă analizele de subgrup în care OS a fost cea mai înaltă la pacienţii cu melanom nerezecabil a cărui răspândire nu a depăşit pielea sau ganglionii limfatici.

Reacții adverse

Reacţiile adverse asociate cu tratamentul raportate cel mai frecvent au fost: oboseala, frisoanele, pirexia, greaţa, simptomele gripale şi durere la locul injectării. Per total, 98% dintre aceste reacţii adverse raportate au fost uşoare sau moderate. Cea mai frecventă reacţie adversă de grad 3 sau superior a fost celulita.

Ce este melanomul?

Melanomul este un tip de cancer de piele caracterizat de dezvoltarea necontrolată a melanocitelor, acestea fiind celulele responsabile pentru pigmentarea pielii.1 Melanomul este cea mai gravă şi mai agresivă formă de cancer de piele şi rămâne o problemă de sănătate publică în Uniunea Europeană (UE).2,3 S-a estimat că, în 2012, s-au înregistrat 56.000 cazuri noi de melanom în Franţa, Italia, Spania, Germania şi Marea Britanie, conducând la aproximativ 9.500 de decese.4,5

În urma acestui aviz din partea CHMP, Amgen aşteaptă în lunile următoare o decizie privind Autorizaţia de punere pe piaţă din partea Comisiei Europene. IMLYGIC se află de asemenea în curs de evaluare la Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA.

Despre IMLYGIC (talimogene laherparepvec) în UE

IMLYGIC este o imunoterapie oncolitică derivată din HSV-1, cunoscut uzual ca virus herpetic. IMLYGIC a fost modificat pentru a se replica în tumori şi pentru a produce proteina de stimulare a sistemului imunitar uman, GM-CSF. IMLYGIC omoară celulele tumorale şi determină eliberarea antigenilor derivaţi din tumori. Există ipoteze conform cărora, împreună cu GM-CSF, va promova un răspuns imun antitumoral sistemic şi un răspuns al celulelor T efectoare.

Despre IMLYGIC (talimogene laherparepvec) în SUA

IMLYGIC este un virus herpes simplex de tip 1 modificat genetic, injectat direct în tumori. IMLYGIC se replică în interiorul celulelor tumorale şi produce GM-CSF, o proteină imunostimulatoare. IMLYGIC determină apoi dezagregarea şi moartea celulei printr-un proces cunoscut sub numele de liză. Dezagregarea celulelor canceroase conduce la eliberarea antigenilor derivaţi din tumoare care, împreună cu GM-CSF derivată viral, pot contribui la încurajarea unui răspuns imun antitumoral. Nu se cunoaşte însă mecanismul de acţiune exact.

Despre parteneriatele derulate de Amgen având în prim plan imuno-oncologia

Amgen a implementat un program complex de dezvoltare clinică care investighează potenţialul imunoterapiilor oncolitice în melanom şi într-o varietate de alte tipuri de cancer.

Parteneriatele derulate recent de Amgen având în prim plan imuno-oncologia includ:

 

•          O  colaborare cu Merck pentru dezvoltarea IMLYGIC şi KEYTRUDA® (pembrolizumab), terapia anti-PD-1 oferită de Merck, în melanom şi cancer de cap şi gât cu celule scuamoase.

•          O  colaborare cu Roche privind un studiu de fază 1b de evaluare a siguranţei şi eficacităţii IMLYGIC în combinaţie cu terapia investigaţională anti-PDL1 de la Roche, atezolizumab (cunoscut şi ca MPDL3280A), la pacienţii cu diagnostic de cancer mamar triplu negativ şi cancer colorectal cu metastaze hepatice.

•          Un acord strategic de licenţă şi colaborare în cercetare încheiat cu Kite Pharma pentru dezvoltarea şi comercializarea următoarei generaţii de imunoterapii noi cu limfocite T – receptori de antigen chimeric (CAR).

•          Un acord de colaborare în cercetare încheiat cu MD Anderson’s Moon Shots Program, având în centru constructele de anticorpi bi-specifici Amgen de mobilizare a limfocitelor T (BiTE®).

•          Un acord de cercetare şi licenţă încheiat cu Xencor pentru dezvoltarea şi comercializarea agenţilor terapeutici noi în domeniul imunoterapiei în cancer şi al inflamaţiei. Colaborarea pentru cercetare reuneşte capacităţile Amgen  în descoperirea ţintită şi agenţii terapeutici pe bază de proteine cu platforma de tehnologie bi-specifică XmAb® de la Xencor.

 

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Politica de confidentialitate