Artroscopie de șold, în premieră la Spitalul Sf. Constantin din Brașov

res-IMG_8273O intervenție de artroscopie de șold, o tehnică minim-invazivă, deosebit de rară, a fost efectuată cu succes, în premieră pentru Brașov, la Spitalul Sf. Constantin din municipiu. Operația, realizată de dr. George Muntean, medic primar ortopedie-traumatologie, a coincis cu aniversarea a 5 ani de la începerea activității Spitalului Sf. Constantin.

Artroscopia de șold a fost efectuată la un pacient în vârstă de 37 de ani pentru a trata o leziune preartrozică, a fost realizată sub anestezie generală și a durat 4 ore. Intervenția chirurgicală a presupus efectuarea a două incizii, de 6-7 mm fiecare, prin care s-a introdus un dispozitiv optic menit să permită vizualizarea articulației pe un ecran HD, respectiv prin care sunt introduse instrumente chirurgicale special concepute pentru artroscopie, în această situație fiind vorba despre unele destinate rezecției excrescențelor osoase patologice.

„Afecțiunea de care suferea pacientul nu necesita încă, în acest moment, protezarea șoldului, însă, dacă ar mai fi fost amânată, ar fi avut consecințe catastrofale pentru pacient și protezarea ar fi fost, din păcate, singura soluție. Tânărul avea dificultăți de mobilitate și era chiar în pericol de a-şi pierde locul de muncă. Cu ajutorul acestei intervenții, sperăm să amânăm protezarea cu cel puțin 20 de ani”, a explicat dr. George Muntean, șeful secției de ortopedie-traumatologie a Spitalului Sf. Constantin, doctor în științe medicale, cadru universitar și specialistul care a realizat artroscopia de șold.

Această intervenție chirurgicală oferă pacientului multiple beneficii, de la durerea diminuată la posibilitatea reluării rapide a activității profesionale și cicatrici aproape invizibile.

Text: Dana Săporan

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.