Conferința Asociației Europene pentru Istoria Medicinei și Sănătății, la prima ediţie în România

Premieră în domeniul evenimentelor medicale din România, cu ocazia Conferinței Bienale a Asociației Europene pentru Istoria Medicinei și Sănătății. Pentru prima oară această conferinţă a avut loc în România şi în Europa de Est. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 30 august – 2 septembrie 2017, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, din București. Tema principală a conferinţei, dezbătută de istorici, antropologi și medici, a fost rolul în istorie al politicii în dezvoltarea științei medicale. În cadrul celor 35 de sesiuni paralele s-au dezbătut subiecte precum obligaţia statului în raport cu sănătatea cetățenilor și instituţionalizarea medicinei, organizarea și finanțarea sistemelor de sănătate publică.

La eveniment au participat peste 150 de specialişti din 22 de ţări

Manifestarea ştiinţifică s-a bucurat de prezenţa a 150 de participanți, din 22 țări, printre care şi patru keynote speakeri: rectorul Universității din București, Mircea Dumitru, profesorii Roberta Bivins – Universitatea din Warwick, Anglia, Harry Oosterhuis – Universitatea din Maastricht, Olanda, și Constantin Goschler – Universitatea din Bochum, Germania. „Sper mult ca această Conferință să aibă urmări pozitive şi să determinăm creşterea interesului din partea cercetătorilor occidentali pentru studierea istoriei medicale a acestor arii complexe din Europa de Est, precum România, cu inţierea unor proiecte de colaborare academică între Vest şi Est”, a declarat prof. dr. Octavian Buda, președintele Asociației Europene pentru Istoria Medicinei și Sănătății. Conferința Asociației Europene pentru Istoria Medicinei și Sănătății s-a defăşurat sub auspiciile Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și sub patronajul a două instituții academice, Academia Oamenilor de Știință și Academia de Științe Medicale.

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.