Cum au reacționat eroii luptei împotriva cancerului, după ce au câștigat Premiul Nobel

Cancerul este un subiect extrem de sensibil și, în aceste condiții, vestea că prof. dr. James P. Allison și prof. dr. Tasuku Honjo, au câștigat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pe anul 2018 a stârnit un val de reacții pozitive în lumea medicală. Dedicația și realizările remarcabile ale celor doi câștigători în lupta cu cancerul, care au dus la tratamente ce au salvat milioane de pacienți, i-au impresionat nu doar pe colegi și pe bolnavi, dar și pe membrii Comitetului Nobel.

Prof. dr. Tasuku Honjo: „Sunt atât de fericit când pacienții îmi spun «Mi-ai salvat viața!»”

Cei doi câștigători au fost extrem de emoționați, pentru că acest premiu înseamnă recunoașterea meritelor, după o viață dedicată cercetării, și au promis că vor continua studiile pentru a găsi cele mai bune tratamente împotriva cancerului.

„Este, așa cum vă imaginați, visul vieții mele. Nu știu ce să spun, este uimitor! Sunt încă în stare de șoc. M-am considerat întotdeauna un simplu om de știință, dar acum cred că nu mai sunt doar atât!”, a declarat prof. dr. James P. Allison, pentru nobelprize.org.

„Pentru tratamentul cancerului este cu siguranță prima dată (n.r. când se acordă Premiul Nobel) și cred că mulți au încercat să vindece cancerul dar, din fericire, eu și Jim Allison am studiat terapia inhibitorilor punctelor de control. Am descoperit principiul și chiar funcționează! Sunt atât de fericit să văd mulți pacienți care îmi spun «Mi-ai salvat viața!». Acesta este cel mai important lucru și sunt extrem de mulțumit că ceea ce am făcut contează”, spune prof. dr. Tasuku Honjo, într-un interviu acordat nobelprize.org.

Explicație foto: Prof. dr. Tasuku Honjo, împreună cu echipa sa, imediat după ce a aflat că a câștigat premiul Nobel pentru Medicină.

Cei doi câștigători au provocat o revoluție în gândire

Specialiștii în domeniu și-au manifestat și ei susținerea pentru cei doi câștigători ai premiului Nobel pentru Medicină, considerând că descoperirile acestora au schimbat complet modul de tratare a cancerului.

„Sunt atât de încântat că un premiu Nobel a fost acordat pentru această terapie împotriva cancerului. Nu funcționează pentru toată lumea, dar atât de multe vieți au fost salvate și a provocat o revoluție în gândire, despre multiplele moduri în care sistemul imunitar poate fi valorificat și dezlănțuit pentru a lupta împotriva cancerului și a altor boli. Cred că acesta este doar începutul – multe alte descoperiri ca aceasta sunt la orizont”, a declarat pentru theguardian.com, prof. dr. Dan Davis, imunolog, Universitatea din Manchester (Marea Britanie) și autor al unei cărți care descrie modul în care munca celor doi câștigători a dus la rezultatul de acum.

„În ultimul deceniu, munca celor doi câștigători ai Premiului Nobel a dus la dezvoltarea  unei noi clase de tratamente – inhibitorii punctelor de control (checkpoint inhibitors) – care transformă managementul tumorilor hematologice și solide. Acum un deceniu, melanomul metastatic era aproape incurabil. Mulțumită muncii depuse de Allison și Honjo, pacienții au acum speranțe reale, cu peste o treime dintre ei având beneficii diverse pentru sănătate și chiar cazuri de vindecare”, a declarat pentru theguardian.com, prof. dr. Charlie Swanton, Francis Crick Institute, Londra (Marea Britanie).

„În numele Asociației Americane pentru Cercetarea Cancerului, vreau să îi felicit pe dr. Allison și dr. Honjo pentru câștigarea prestigiosului Premiu Nobel pentru Medicină, acordat pentru cercetările lor remarcabile. Dedicarea de care au dat dovadă a stabilit paradigma inhibitorilor punctelor de control, care transformă viața multor pacienți diagnosticați cu cancer. Merită cu prisosință această distincție deosebită!”, a declarat prof. dr. Margaret Foti, director executiv al Asociației Americane pentru Cercetarea Cancerului.

Cine sunt câștigătorii Premiului Nobel pentru Medicină?

Prof. dr. James Patrick Allison, 70 de ani, este un imunolog american, șef al Catedrei de Imunologie, din cadrul Universității din Texas (SUA). Și-a dedicat o mare parte a carierei studiind mecanismele activării și dezvoltării celulelor T. În anul 2014 a fost câștigătorul, alături tot de prof. dr. Tasuku Honjo, al Tang Prize in Biopharmaceutical Science.

Prof. dr. Tasuku Honjo, 76 de ani, este un imunolog japonez, celebru pentru descoperirea proteinei PD-1 (en. Programmed Cell Death Protein 1). Este director general adjunct și profesor la Universitatea Kyoto pentru Studii Avansate din Japonia.

Surse: nobelprize.org; theguardian.com; wikipedia.org

Surse foto: The Nobe Prize Twitter, Nobel Prize Facebook

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.