De la DSP la managerii de spital, toate componentele sistemului necesită medici de familie bine pregătiți!

În perioada 10-11 martie 2017, aproximativ 150 medici de familie au participat la simpozionul regional PRACTIC MF. Ediția a fost coordonată științific de Prof. Univ. Dr. Nicolae Calomfirescu, medic primar urolog, iar alături de el s-au aflat alți 24 de lectori consacraţi, din multiple specialități medicale: medicină de urgență, medicină internă, podiatrie, gastroenterologie, boli infecţioase, medicină sportivă, chirurgie toracică, psihiatrie şi medicină de familie. Printre temele abordate în plenul ediției cu numărul 18, s-au numărat: Ce am învățat din epidemia de rujeolă?, LUTS / HBP – abordare în echipă, Managementul non-medicamentos al stresului, Interacțiunile dintre medicamente și alimente, Pacientul dispneic – de la medicul de familie la UPU, Aeromicroflora și rolul ei în patologia tratată de medicul de familie etc.

Epidemia de rujeolă din România

Referitor la epidemia de rujeolă din România, care a cauzat până acum 13 decese, dr. Mădălina Vesa, membru al grupului de vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF) a dorit să transmită colegilor următoarele mesaje: conștientizarea gravității acestei epidemii de rujeolă din țara noastră, epidemia a apărut pe fondul scăderii acoperirii vaccinale cu ROR, campania națională de stopare a epidemiei nu a fost un succes, necesitatea unor măsuri energice de limitare a epidemiei, medicina de familie este o specialitate-cheie în acest efort.

Dr. Dana Cîrnațu, inspector șef în cadrul Direcției de Sănătate Publică Arad a ținut să sublinieze importanța vaccinării (riscul de îmbolnăvire  pentru persoanele nevaccinate fiind extrem de mare, respectiv 9 din 10 persoane, în cazul rujeolei), dar și a regulilor de igienă personală. „Spălarea mâinilor, protejarea cavității bucale la tuse și strănut, dar și a spațiilor închise sunt măsuri eficiente pentru reducerea îmbolnăvirilor. O atenție deosebită trebuie acordată șervețelelor folosite. Acestea trebuie îndepărtate imediat după folosire, în caz contrar existând riscul contaminării aerului”.

Medicii de familie sunt invitați să se înscrie și la:

  • Conferința Națională Stres, Anxietate, Depresie, din perioada 12-13 mai 2017, București, Coordonator știinţific: Prof. dr. Mirela Manea
  • Conferința Națională Fragilitate și Sarcopenie (cu referire la fragilitatea vârstnicului, osteoporoză, pierderea de masă musculară și osoasă), 9-10 iunie, București, Coordonator știintific: Prof. dr. Cătălina Poiană
  • Conferința regională de cancer bronhopulmonar – Oltenia, 20 septembrie 2017, UMF Craiova, Coordonator știinţific: Șef lucrări dr. Alin Demetrian
  • Conferința națională de medicina sexualității, 27-29 oct. 2017, Poiana Brașov, Coordonator științific: Dr. Radu Mihalca, vicepreședinte AMSR.

Pentru mai multe detalii referitoare la proiect: Dana Dumitru, Project Manager, 0722.585.995, [email protected].

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.