Primul stomatolog român cu titlul de diplomat al American Board of Aesthetic Dentistry

Președintele Colegiului Medigilor Stomatologi din România și cofondatorul Clinicilor Trident, Dr. Florin Lăzărescu a devenit primul stomatolog din România care a primit titlul de diplomat al prestigioasei organizații American Board of Aesthetic Dentistry (ABAD).

Dr. Lăzărescu, diplomat American Board of Aesthetic Dentistry

American Board of Aesthetic Dentistry este o organizație înființată în 1993 de către Societatea Americană de Stomatologie Estetică, având ca scop recunoașterea celor mai merituoși practicieni în stomatologia estetică, oferindu-le acestora calitatea de Diplomat.

„Diplomații ABAD sunt printre cei mai recunoscuți medici stomatologi din lume. În plus față de practica din cabinete, mulți sunt conferențiari și profesori de renume mondial. Ei au scris mii de articole și au vorbit la cele mai importante conferințe de profil. Pacienții (…) trebuie să se simtă încrezători că au selectat un profesionist cu experiența și abilitățile necesare pentru a oferi rezultate satisfăcătoare în stomatologia estetică. Dacă medicul stomatolog și-a demonstrat abilitățile în fața altor profesioniști în estetica dentară, crește probabilitatea ca pacienții să fie mulțumiți de rezultatul intervențiilor. Este, așadar, în interesul pacienților să existe o listă publică a profesioniștilor în estetica dentară care și-au dovedit expertiza și au depus eforturi suplimentare pentru a îndeplini cerințele stricte pentru a deveni membri”, se arată pe site-ul oficial al American Board of Aesthetic Dentistry.

Dr. Florin Lăzărescu: „O punte de legătură pentru specialiștii din România”

Pentru a deveni Diplomat al ABAD, specialiștii în estetica dentară trebuie să îndeplinească mai multe criterii, precum:

  • 250 de ore de Educație Medicală Continuă în estetica dentară;
  • prezentarea a 10 cazuri proprii care să dovedească excelența în estetica dentară;
  • absolvirea unui examen scris, în fața Boardului ABAD.

„Fiecare recunoaștere profesională oferă echipei noastre de la Clinicile Trident confirmarea că suntem pe drumul cel bun. Că pregătirea noastră continuă, care îmbină permanent acumularea de cunoaștere și integrarea celor mai bune practici și tehnologii, este cea mai potrivită formă de a fi utili pacienților noștri. Am primit cu emoție anunțul că prestigioasa organizație de peste Atlantic, American Board of Aesthetic Dentistry, mi-a conferit titlul de Diplomat al ABAD. Mă onorează alegerea bordului american și sper ca prin ceea ce facem împreună, alături de colegii de la Clinicile Trident, să confirmăm în continuare capacitatea noastră de a fi la înălțime, zi de zi. Totodată, prin obținerea acestei distincții, mi-am propus să acționez ca o punte de legătură pentru specialiștii din România care își doresc să devină membri ai ABAD, folosindu-mă de experiența acumulată pentru a pava acest drum și pentru alți colegi stomatologi din țară”, a declarat dr. Florin Lăzărescu.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Cuvinte-cheie: ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.