Intervenții de implantare a unor endoproteze aortice revoluționare, la Spitalul Sanador

O echipă medicală multidisciplinară a Spitalului Clinic Sanador a reușit realizarea a două operații dificile ce au presupus tratamentul intervențional al anevrismelor de aortă cu endoproteze de ultimă generație. Endoprotezele revoluționare previn apariția endoleak-ului paraprotetic, o complicație postoperatorie frecventă, care se manifestă prin scurgeri ale sângelui pe lângă stent și în interiorul anevrismului, existând riscul de ruptură tardivă.

Endoprotezele sunt prevăzute cu sisteme de eliberare atraumatice

Cei doi pacienți, de 62 și 64 de ani, au venit la spital acuzând dureri abdominale și au fost diagnosticați cu anevrism de aortă abdominală sub arterele renale, cu dimensiuni de peste 5.5 cm.

„Pentru primul pacient s-a folosit endoproteza Nellix – Endologix și pentru al doilea, modelul AFX2 – Endologix. Ambele tipuri de endoproteze sunt de ultimă generație tehnologică și sunt prevăzute cu sisteme de eliberare atraumatice, care asigură lezarea minimă a țesuturilor. Endoproteza Nellix a fost utilizată pentru prima oară în Spitalul Clinic Sanador, iar cea AFX2, pentru a doua oară”, a declarat dr. Rodica Niculescu, coordonator al Departamentului de Cardiologie Intervențională, Spitalul Clinic Sanador.

Endoproteza Nellix are doi „saci”, fiecare pe câte un stent, care se expandează prin umplerea cu o soluție de polimer și preiau conturul zonei anevrismale extinse. Modelul AFX2 conferă un plus de siguranță procedurilor de endoprotezare prin faptul că prezintă stentul pe interiorul endoprotezei și „pânza”de izolare pe dinafara stentului.

Printre specialiștii care au participat la cele două intervenții se numără dr. Rodica Niculescu și dr. Cristina Spînu (cardiologie intervențională), asistate și îndrumate de către chirurgul vascular prof. dr. Triandafillos Giannakopoulos din Atena (Grecia), conf. univ. dr. Horațiu Moldovan, dr. Gabriel Vasile și dr. Elena Nechifor (chirurgie cardiovasculară).

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.