Metoda de testare a probabilităţii de respingere a transplantului de rinichi

Cercetătorii de la Spitalul pentru Femei Brigham au descoperit o nouă metodă non-invazivă de testare a probabilităţii de respingere a transplantului de rinichi. Este vorba despre exosomi – vezicule mici care conțin ARNm – din probele de urină. Aceştia susțin că unii pacienţi aşteaptă chiar şi şase ani pentru un transplant de rinichi, iar în 20% dintre cazuri organismul respinge transplantul, deoarece celulele imune ale destinatarului recunosc noul rinichi ca fiind străin. Metodele actuale de testare a respingerii transplantului includ proceduri de biopsie invazivă, iar pacienții trebuie să rămână în spital mai multe zile.

Etapele studiului

În timpul studiului, medicii au efectuat biopsii sau analize de sânge pacienţilor care prezentau semne de respingere a noului organ. Din cauza limitărilor testelor actuale, cercetătorii au căutat metode alternative și mai ușoare de a evalua eficacitatea transplantului. Astfel, oamenii de ştiinţă au prelevat probe de urină de la 175 de pacienţii, care erau deja supuși biopsiilor renale obişnuite. În continuare, aceştia au izolat exosomii urinari din celulele imune ale rinichilor nou transplantați, împreună cu celulele ARNm. Grupul de cercetători a descoperit un grup de 15 gene, care ar putea ajuta să prevină respingerea organului transplantat.

Exosomii, biomarkeri ai respingerii transplantului de rinichi

Pacienţii care au participat la acest studiu au fost supuşi înainte unei biopsii efectuate de medicii specialişti. În viitor, grupul de cercetători îşi propune ca noua metodă de testare non-invazivă să poată fi utilizată la pacienţii care au trecut printr-un transplant renal, dar care totuşi au o activitate renală normală. Descoperirea demonstrează că exosomii izolați din probele de urină pot fi un biomarker al respingerii transplantului de rinichi.

Sursa: news-medical.net

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.