Ministrul Sănătăţii anunţă că rezidenţiatul va avea loc pe 8 decembrie

Noul ministru al Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat că examenul de Rezidenţiat va avea loc în data de 8 decembrie 2019, asigurând că acest lucru reprezintă una dintre cele mai importante priorităţi ale mandatului său. Ministrul Sănătăţii consideră Rezidenţiatul ca fiind un moment de cotitură în viaţa tinerilor absolvenţi de medicină şi susţine necesitatea creşterii numărului medicilor în spitalele din ţara noastră, în condiţiile în care în ultimii 10 ani peste 30.000 de medici au ales să lucreze în străinătate.

„Niciun absolvent care reușește să treacă pragul de 60 la sută nu va rămâne pe dinafară”

În cadrul unei conferinţe de presă, susţinute la sediul Ministerului Sănătăţii, Victor Costache a subliniat faptul că tinerii absolvenţi reprezintă un factor esenţial pentru evoluţia sistemului medical din România.

„Unul dintre primele aspecte care trebuie menținut funcționale este concursul de Rezindențiat. Nu vrem să creăm confuzie în rândul tinerilor din întrega țară, care se pregătesc de ani de zile pentru acest concurs, care este un moment de cotitură în viața oricărui student la medicină. Încă din prima zi a mandatului am vorbit cu studenții. Concursul va avea loc pe 8 decembrie. Niciun absolvent care reușește să treacă pragul de 60 la sută nu va rămâne pe dinafară. Vom găsi soluții pentru acești tineri. Trăim într-o țară în care resursa umană este deficitară. Acești tineri care au muncit timp de 6 ani, care au reușit la un examen de licență sunt importanți pentru țara noastră și sistemul medical și trebuie integrați”, a spus ministrul Sănătății, Victor Costache în cadrul conferinței de presă.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Ministrul Sănătăţii a mai precizat şi faptul că este nevoie de rectificări bugetare pentru domeniul sanitar astfel încât programele de sănătate și asigurarea salariilor până la sfârșitul anului să se deruleze fără discontinuităţi.

Sursă: ms.ro

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Politica de confidentialitate