Procedura care ar putea contribui la reîntinerirea celulară

O metodă revoluţionară ne apropie de eternul vis al omenirii, prelungirea vieţii. În ultimii ani, tot mai multe studii s-au axat pe acest subiect şi în mod special pe îmbătrânirea celulară. În acest context, specialiştii de la Houston Methodist Research Institute (SUA) au măsurat îmbătrânirea celulară cu ajutorul telomerilor (segmente de ADN cu rol de protejare a cromozomilor împotriva degradării), încercând ulterior „lungirea telomerilor”, care ar putea duce la stagnarea îmbătrânirii, conform iflscience.com. Testul oamenilor de ştiinţă americani a fost efectuat pe 17 copii, care sufereau de progerie, o boală ce duce la îmbătrânire prematură, cu o speranţă de viaţă până la aproximativ 13 ani. La 12 dintre copii, cercetătorii au identificat telomeri mult mai scurţi, considerând aceasta o cauză a degradării celulare.

Îmbătrânirea celulară a fost oprită pentru câteva zile

Probele celulare ale pacienţilor au fost folosite pentru a testa o metodă nouă, ce presupune introducerea de ARN (acid ribonucleic) în celule, stimulându-le în producerea de telomerază, iar rezultatul a fost lungirea telomerilor celulelor îmbătrânite. Practic, pentru câteva zile, îmbătrânirea celulară a fost oprită, iar celulele care înainte erau defecte au început replicarea, precum cele sănătoase. Până în acest moment, celulele nu au fost implantate înapoi, dar studiul reprezintă o dovadă a faptului că ştiinţa ar putea, în viitor, opri îmbătrânirea celulară. Oamenii de ştiinţă susțin că vor continua cercetările în speranţa găsirii unor tratamente eficiente împotriva progeriei şi a îmbătrânirii.

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.