S-a descoperit un medicament eficient pentru două tipuri de cancer

Zhi-Ren Liu, profesor de biologie în cadrul Universităţii de Stat din Georgia, a dezvoltat împreună cu echipa sa de cercetători un medicament pentru tratarea a două tipuri de cancer – mamar şi pancreatic. Cercetătorii transmit că tratamentul este eficient împotriva cancerului de sân triplu-negativ, un tip de cancer care se dezvoltă rapid. Medicamentul este creat dintr-o proteină umană, care vizează eliminarea fibroblaștilor asociați cancerului. Fibroblaștii sunt celule care generează colagen și alte molecule fibroase, împreună creând o barieră care protejează tumora şi o ajută se se dezvolte.

Stroma fibrotică densă influenţează dezvoltarea cancerului

Bariera protectoare creată de fibroblaști se numeşte stromă. Din cauza stromei fibrotice dense, cancerul pancreatic este greu de tratat, iar cercetătorii transmit că storma densă este asociată cu o rată de supraviețuire mică şi în cazul pacientelor cu cancer mamar triplu-negativ. Zhi-Ren Li este de părere că în cazul acestor două tipuri de cancer, nu există nicio modalitate prin care medicamentele convenționale să le trateze eficient.

ProAgio vizează doar fibroblaștii asociați cancerului

Fibroblaștii influenţează angiogeneza sau dezvoltarea de noi vase de sânge. Angiogeneza joacă un rol important în răspândirea cancerului, deoarece tumorile au nevoie de un aport de sânge suficient de mare pentru a se dezvolta. Liu și echipa transmit că ProAgio are un efect benefic asupra vasculaturii tumorale. Medicamentul este unic prin faptul că vizează doar fibroblaștii asociați cancerului. Acest lucru reduce efectele secundare ale medicamentului și îi crește eficacitatea.

Sursa: news-medical.net

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.